De când mă ştiu am trăit aproape de pădure. Lângă ea, în ea, doar să întinzi mâna şi să o atingi, atât era de aproape. Că îmi venea să le spun brazilor „sărut-mâna”, v-am mai spus-o, dar că nu ştiam de împodobitul brazilor, nu cred să fi amintit asta vreodată. Nu am fost la grădiniţă, nu am văzut oameni mascaţi în Moşi, nu ştiam ce-s cadourile. O perioadă. În satul în care mă lăsau ai mei, sat de câmpie, brazii erau rari, iar când m-am făcut suficient de mare să colind prin sat, am început să văd luminiţe şi artificii. Prima întrebare a venit când am zărit, în vecini, o astfel de frumuseţe pusă la geam, să fie văzută de tot satul cât e de frumoasă. Sau frumos, că despre brad vorbeam.
„-Mamaie, ce-i acela pom de Crăciun?”
Se fâstâci mamaia şi zise, aşa într-o doară: „-Dacă o găsi tac’-tu mare unul prin sat, vei vedea!”
A găsit. Unul mic, firav, cu crengi puţine şi de un verde nu prea intens. Soră mea era micuţă cât o nucă, dar tot se învârtea pe lângă pomişor strâmbând din nas la fiecare înţepătură. Cred că era molid, gândindu-mă, acum, că prea înţepau acele ce-l împodobeau. În plus arăta asupru și neîmblânzit, așteptând parcă o vrajă domoală care să-l transforme în ceea ce văzusem eu pe ulițe adormite.
„-Ce bătaie de cap îmi daţi voi! Na, de unde iau eu, acum, podoabe? Că n-are mama!”
Tataia deja cioplea de zor lemnul acela de brad încercând să-l îndese într-o roată de car, un suport ad-hoc, după care arhitecții acestor vremuri tare s-ar da în vânt. În timpul ăsta, mamaie se întorsese deja de la magazin, îmbujorată și îngrijorată că poate misiunea ei nu va fi pe deplin reușită.
Sub braţ ţinea o cutie de carton gri şi urât, nişte coli de hârtie colorată, altele de hârtie creponată, câteva cutii de artificii, nişte suporturi de lumânări şi vreo cinci globuri.
„-Atât am mai găsit în magazin!, spuse ea admirându-ne curiozitatea.
În cutia de carton reciclat zăceau nişte bomboane cu gust ciudat, dar mi se păreau cel mai fascinant lucru de pe pământ. Tot atunci, mamaia a adus un ciur de nuci şi o poală de mere din cramă. Ni le-a întins pe pat şi ne-a învăţat pe amândouă cum să le învelim în hârtia colorată, iar ea, cu nişte bolduri, cred, înţepa nuca şi lega o sforicică în capăt. Merele care aveau codiţă primeau şi ele legătură sfântă să se poată cocoța în brăduț și să atârne acolo în siguranță și frumusețe naturală.
După ce ne-am muncit, o grămadă, la podoabe, ne-a mai învăţat mamaia să facem ghirlande din hârtie creponată. A scos şi un pachet de vată, am legat şi bomboanele cu aţă şi am purces la împodobit de brad. Locul pe care îl aleseseră ei pentru pomişorul nostru era o sală, mai răcoroasă defel, unde nu era sobă. Îmbrăcate cu ilice tricotate tot de zâna noastră ce făcea atunci pe Moş Crăciun, cu botoşei în picioare, din acelaşi material, plus căciuliţe la fel, nu prea ne deosebeai că am fi fetiţe sau băieţi. Poate doar glasurile noastre alintate să ne fi dat de gol. Încet, încet…mamaia ne arăta cum pune ea în brad, pe ramurile de sus, tot ce pregătisem noi pentru ornat. Cum am putut, ne-am băgat şi noi mânuţele, dar tare ne-am mai minunat când am văzut ghirlandele alunecând pe crengile băţoase ale molidului nostru. Când mamaia a început să aşeze smocuri de vată de bumbac alb, povestindu-ne că acest copac „trăieşte la voi, la Braşov, unde zăpada e singura lui podoabă naturală„, noi ne-am topit uitând de frigul ce ne îmbujorase deja obrajii.
|
|
sursa: amelie. ro |
Totul era perfect. Nu aveam luminiţe, nici nu ştiam prea bine că există şi aşa ceva. Am aplaudat minunea şi mai apoi uşa s-a închis, iar bradul a rămas singur pe sală, strălucind cuminte într-o singurătate de neînțeles. Noi două ne zgâiam pe geamul uşii ce ne despărţea de el, fremătând de bucurie și admirație.
Proastă alegere făcuseră. Eu ajungeam la gemuleţ, dar soră mea se urca în pat şi nu se mişca de acolo, cântând şi bătând din palme de fericire. Am acompaniat-o, în scurt timp, căci nu ne mai săturam privind capodopera din odăiţă.
|
|
sursa: vlad dumitrescu-my romania |
În noaptea de Ajun, când copiii mergeau cu „Neaţalaşul” sau cu „Bună dimineaţa”, cum se mai spunea acolo în sat, noi lăcrimam şi visam la ziua când ne vom putea încolona cu ei. Nu se primeau prea multe – nuci, covrigi şi mere, însă era o seară fascinantă, dar de la primul brad, la primul colindat nu a mai trecut mult.
Îmbrăcate de parcă eram Prăvale-Baba, cu haine de împrumut, cu un chipiu de școlar pe frunte, cu cizme de gumă în care îndesam ciorapii de lână, dar nu cei buni, ci cei cârpiți, pe care oricum nu-i vedea nimeni, cu mănuși legate cu ață de după gât, care mai tare ne încurcau, neavând decât un deget croșetat, de parcă mamaia fusese Eliza și noi lebedele ei micuțe, și în munca ei neobosită nu reușise sa facă cinci degete mănușilor. Dar ce mai conta. Colindam satul și auzeam la fiecare casă, gospodari care se minunau: ”Hai, bărbate, și tu la ușă că a venit Brașovul la colindat!”. Iar noi prindeam glas și strigam și mai tare:
Bună dimineaţa la Moş Ajun
Şi mâine cu bine la Moş Crăciun
Am venit şi noi o dată
La un an cu sănătăte
Bucurii să ne aducă
La covrigi şi la nuci multe
Ne daţi ori nu ne daţi, ne daţi, ne daţi?
Tot atunci, de Ajun, mamaia ne dădea spectacol în odăița cu pereți verzi și tavan mult prea jos, de intrau oamenii ușor aplecați de spate într-o smerenie necerută. O ploaie de artificii, strigăte de bucurie și râsul bunei noastre cu ochi de tăciune îmi întregesc și acum imaginea perfectă a unor vremuri cu parfum de scorțișoară. Că erau rudele sărace ale celor ce le vedem azi pe cer, nici n-am fi bănuit. Mirosul lor îmi bântuie şi acum nările, dar magia lor efemeră dura, de fapt, mult, în mintea noastră de copii. Ne-a aprins şi lumânărelele din suport, dar doar pentru o clipă. În seara aceea mamaia ne-a dăruit portocale şi glucoză…iar noi nu ştiam de ce suntem aşa de răsfăţate. Târziu am aflat povestea darurilor de Crăciun când, intrând la şcoală, a fost inevitabil să nu descoperim lucruri noi despre Moş Crăciun, deși unii ni l-au confiscat pentru o vreme și l-au făcut Gerilă. Noi știam doar povestea aceea simplă, cu Nașterea Domnului, cu Magii, cu Iubire și cu rugăciunea simplă a dimineții de 25 decembrie, cu oamenii adunați măcar pentru o clipă în jurul unei taine.
Încet, încet, părinţii noştri s-au aliniat vremurilor şi am avut şi noi pomul nostru împodobit de sărbătoare, aşezat la intrare, pe hol, să nu mai stăm cu nasul lipit de ferăstruici. Cu toate acestea, bradul meu de poveste stă încă pe sala din satul nostru cu oameni buni. Şi e plin de nuci, mere şi frumos.
Acum…nu concep a avea brad natural în casă. Nu mă umplu de oroare dacă văd la alţii, dar eu prefer brazii mei din pădure, cei cărora le spun și acum „sărut mâna” şi care mă salută de la fereastră, împodobiți de zăpadă sau promoroacă sau doar de verdele nesfârșit, amintind de faptul că bradul a fost ales de Dumnezeu să-l pomenească de ziua Naşterii Lui, aşa cum spune o legendă:„Cât despre lipsa ta de rod, fie ca în miez de iarnă, când toate fructele pământului se vor fi terminat, oamenii să te împodobească si să pună pe ramurile tale toate bunatatile; iar atunci când se vor strange în jurul tău, să se gândeasca la Mine, pentru că tu ești copacul cel mai drag Mie.” Din casă lucesc luminiţe cuminți și podoabele cele noi au doar darul de a continua povestea începută cândva pe o sală friguroasă, într-un sătuc doar al meu.
Cu toate acestea, pentru mine, bradul înseamnă trăinicie, dor şi speranţă, visare şi amintiri cu nuci şi portocale, cu beteală creponată şi miros de …mamaie încă tânără.
Crăciun fericit, dragilor! Nașterea Domnului să vă găsească sănătoși!
23 dec 2013
Mi-ai amintit de copilăria mea și de satul uitat de lume unde se spunea tot „Bună dimineața la Moș Ajun”. De bradul cu ghirlande din hârtie colorată și vată presărată pe crengi. Nu știu cum mi s-ar mai părea acum, dar atunci era cel mai fascinant lucru pe care îl văzusem vreodată. Sărbători cu liniște și bine!
Ești o fericită. Nu ai fost mințită când erai mică.
Spun asta cu gândul la ce scriam cu ceva timp în urmă:
http://geluodagiu.blogspot.ro/2013/01/traim-intr-o-lume-minciunii-decembrie.html
Adriana, te iubesc! La mulți ani, frumoasă Adriana.
amintiri de copil ce se incrusteaza adanc in inima si nimeni nu le mai poate lua. acelea sunt cele mai frumoase. si frumos ai scris si evocat si tu. inteleg din plin sentimentul tau in fata brazilor din padure. o reactie asemanatoare are si Dante fata de brazii si copacii intalniti in cale. despre unul mare am scris si eu printre alte randuri si ganduri 🙂
„Cat despre lipsa ta de rod, fie ca in miez de iarna, cand toate fructele pamantului se vor fi terminat, oamenii sa te impodobeasca si sa puna pe ramurile tale toate bunatatile, iar atunci cand se vor strange in jurul tau, ei sa se gandeasca la Mine, pentru ca tu esti copacul cel mai drag Mie.”
Bine dar mai demult bradul era împodobit pe locul lui, oamenii nu erau aşa de mulţi, etc…
Tristă soartă hărăzită! 😉
Ma bucur că nu mai foloseşti brazi în casă!
Superbe amintiri. Inocenta de copil …. Craciun luminos si plin de bucurie alaturi de oameni frumosi ca tine
bradul, inspirat de tine, s-a dovedit o temă răscolitoare. cu toţii avem, cred, amintiri de demult, doruri şi lacrimi, rădăcini adânc înfipte în suflete…
eu folosesc brad artificial de mai bine de zece ani. pentru restul s-a inventat… chimia. 🙂
şi revenind la scrierea ta: mi-au dat lacrimile. şi îţi mulţumesc pentru asta.
Bradul tau esta cu mult si al altora… Doar ca tu, l-ai impodobit si acum, ca atunci, cu ghirlande de amintiri, putin curaj, sa-i alungi modestia si sa-l faci mai bogat, mai frumos, si tare, tare drag noua…Orice podoaba de acum i-ar pali stralucirea! Si pe mine, ca si pe cei care te-au citit, m-ai rascolit cu eternitatea lui…Eh…
Ce brad frumos și ce poveste… mi-aduc aminte de Crăciunurile de când eram mică 🙂
Uitasem complet de pachetele de vata consumate la impodobitul bradului. Eram atat de darnica, incat bradul parea nins tot, de nu se mai vedea verdele crengilor. :))))
Imi mai amintesc de poleiala de la ciocolata, pe care o pastram presata intre paginile cartilor, ca la Craciun sa invelesc nucile capatate la colindat, sa le agat in brad… Ce dor imi e de acele vremuri!
Povestea bradului si a Craciunului. Imi amintesc si eu brazii facuti de bunica in ”casa” dinainte, unde era mai rece. Erau impodobiti cu ghirlande de hartie creponata, le puntea pale de vata, sa para de omat. Bomboanele erau deliciul bradului si le inlocuia pe masura ce le mancam. Brazii acestia poarta cu ei parfumul de neuitat al iernilor din copilarie.
Sa ai Sarbatori fericite, Adriana! Sa iti rasune casa de colindatori vestind Nasterea Mantuitorului. Sa iti fie masa plina, sufletul inflorit si cei dragi mereu aproape! Craciun Fericit!
Craciun fericit si plin de iubire. Te imbratisez cu drag.
Cum sa ma iau de mana cu cei doi dragi ai mei si sa pornim la colindat, fara sa trec pe la tine, fara sa stau un strop din Ajun langa magicul tau brad, alaturi de sufletul tau urias, draga Adriana!
Sa ai un Craciun ca-n povesti, dar real si bun, alaturi de cei dragi, in povestea cea mai frumoasa care ti s-a inatmplat pana acum! Sarbatori cu lumina si bucurii!
Cred ca tocmai am terminat de citit povestea perfecta pentru Ajunul Craciunului. Ireal de frumoasa… Are de toate, emotie, farmec, o lume aparte, personaje superb conturate, candoare, adevar si un final fericit. 🙂
Un Craciun de basm, cu bucurie, dragoste si pace in suflet iti doresc, Adriana. 🙂 Sarbatori cu dorinte implinite!
Frumoasă povestea amintire! Așa se împodobeau, tradițional, pomii de Crăciun, ca semn al rodniciei.
Iar bradul, pomul vieții, de obicei se împodobea la locul lui, în pădure! În casă erau doar crengile de măr sau cais, înflorite, puse în apă încă de la sfântul Andrei.
Trăiește-ți mereu amintirile-povești, cele frumoase, care-ți încălzesc sufletul!
Crăciun fericit, cu flori de măr în glastră și în suflet!
Cum te-ai mulat tu sufletului meu, Adriana! Poveştile tale au acel ceva aparte, care mie îmi seceră gândul şi-mi ştirbesc cuvintele. Pe cât de simple, pe-atât de complexe în nuanţe, trăiri, sensuri. Ţi-am spus prea rar cât de armonios sună încondeierea cuvintelor tale aşternute-n pagini virtuale.Mă bucur totuşi că azi, în Ajunul Crăciunului, reuşesc să-ţi trimit un gând cald, să-ţi cer să nu încetezi a scrie pentru binele tău, şi-am meu, şi-al tuturor. Dacă îi facem pe ceilalţi fericiţi, Crăciunul are însemnătate. Un zâmbet şi-o floare dalbă. La mulţi frumoşi ani!
Acum că roata timpului a mai ţesut încă un an, iar cristalele fulgilor de zăpadă întregesc magia sărbătorilor, să ne bucurăm alături de cei dragi nouă, de minunea vieţii, de darurile Moşului şi să aşteptăm încrezători clipele viitorului!
Sărbători fericite şi un AN NOU cât mai bun! Crăciun Fericit!
Acum totul e ciudat, exact ca in povestile despre care auzeam cand eram mici. Crăciun fericit, Sonia!
…mda, putem spune si asa, desi nu cred că asta le-a fost intentia, mai degrabă …m-au lăsat să cresc…din inertie…
Şi eu pe tine, Ioana! Te imbratisez! Crăciun cu iubire multă iţi doresc!
Am citit şi citesc des din „pildele” lui Dante. Băiat intelept! De-am fi si noi asa!
…demult timp nu mai folosesc, si oricum nu am fost niciodată fan…pom de Crăciun!
Da, recunosc că nu despre asta am vrut sa scriu, dar văzand că totusi fiecare vorbeste de bradul lui din suflet, inimă si amintire…m-am gandit ca aceasta e povestea potrivită momentului de acum.
Da, mirosul de brad se obtine , după cum bine spui tu in postarea ta, şi din alte esente. Iti multumesc …pentru emotia pe care mi-o provoci spunandu-mi cuvintele de mai sus…
….multumesc, cred….
…asta era si ideea! Brad cu nuci….din vremuri dulci….
Of, dor ….tu esti un dar frumos primit de mine in acest an. Să fii fericită!
Ne-am urat reciproc, …cam in acelasi timp! Povestea asta e o parte din mine, cea care am trait firesc acele vremuri, necomparând, luând totul la superlativ, in bucurii fara seamăn. Craciun fericit, Mirela!
Ce frumos şi măgulitor ai spus-o! Multumesc că esti asa cum esti, şi că inspiri lumea din jurul tau cu frumusetea sufletului tau. Iti doresc sanatate si un Craciun de poveste…cum spuneam!
Da, dor e cuvantul potrivit. Şi nostalgie….
Crăciunul meu va fi altfel, cu siguranta, pentru că vine cu multumirea aceea că am putut incerca sa insir si eu rânduri, ganduri si cuvinte…intr-o lume ticsită de vorbe scrise…mai mult sau mai putin mestesugite. Pentru la anul…am alte dorinte, si nu mă las până nu mi le indeplinesc pe toate. Crăciun cu iubire si liniste in suflet, Gabriela!
Imi place ideea cu pusul crengilor de măr si cais in glastra. Nu o stiam. O voi tine minte! Crăciun fericit, Mugur!
Sarbatori cu lumina si pace in suflet! Si multi brazi sa-ti zambeasca la fereastra.
Uh, m-a impresionat… toti avem amintirile copilariei si a unei generatii, in care ne bucuram de lucrurile atat de simple.
M-a si emotionat povestea primului brad. Imi aduc aminte ca molizi aveam si noi cand eram mici. Mi se pare ca dinainte de '89 erau spre vanzare numai molizi. Si migala cu care faceam globulete din nuci si poleiala, pe post de globuri. uf, ce amintiri…
Sarbatori fericite
Ce mi-a placut povestea fetitelor care priveau pe geam la bradutul modest din odaita! Tare frumos!
Si primii brazi ai copilariei noastre aratau destul de asemanator. Fara nuci si mere caci aveam cateva globuri dar cu vata, cu lumanari in suporturi de metal ca un clips, cu ghirlande de hartie glasata… si artificii din acelea, rude sarace. Multi ani dupa '89 s-au tot gasit acele artificii si le cumparam din inertie. Acum nu mai iau nimic, nu mai facem nici brad cum faceam. De fapt am impodobit minimalist doar jumatatea superioara a bradului ecologic (nici noi nu mai ucidem de mult bazii) pe care nici pana azi nu l-am desfacut…Cred ca-l apuca 1 martie asa…
Superbe amintiri! M-ai teleportat in copilarie cu ele, draga Adriana!
Ce târziu răspund! Cred că toti cei ce am trăit simplu ne amintim de noi, cei de atunci ce priveam la lucruri obişnuite ca în basmul fetiţei cu chibriturile.
Brazi să ne zâmbească la ferestre totdeauna, ce frumos!
Nici măcar nu am avut timp să vin cu o urare şi cu un mare multumesc pentru popasul tău. Dar pentru că prima lună a anului nu s-a sfârşit …vin şi eu cu gânduri bune şi perfecte pentru el şi pentru tine.
Te găsesc în blogosfera asta în diverse comentarii. Nu mai vorbesc de blogul tăi în sine. Totdeauna ai ceva complex de transmis. Nu ştiu şi nici nu mai insist cu gândul şi întrebarea asta, dacă cuvintele înşirate de mine au altceva în plus decât un mesaj ce pare la îndemână şi care trimite altora semnale că dacă au ceva de spus o pot face exact ca şi mine, timpul fiind cel ce va arăta dacă aventura se termină sau continuă. Ti-am multumit totdeauna pentru încurajare şi susţinere, eu fiind acel om care prinde aripi cu astfel de ingrediente. Mulţumesc pentru tot!
De când aştern aceste poveşti pe blog, scot şi dezgrop amintiri. Aceasta imi e teribil de dragă şi simt cum mulţi dintre noi am trecut prin astfel de scene. Mulţumesc, Elly!
Mi-ai adus aminte de copilărie! Of, ce dor îmi e de-ai mei!
..singurul lucru de care imi e dor din viata mea trecuta e copilaria, dar aia de langa mamaia si tataia, din satul bucuriilor simple şi a traiului curat. Atat.
Cred ca toti cei trecuti de 30-35 ani au aceste amintiri frumoase din copilaria lor, ( s-ar putea si cei nmai tineri dar din zone mai izolate ) si nu stiu, zau, sa fie o placere mai mare decat aducerea aminte…Multumesc ! Am retrait seri minunate !
Dl Victor, in primul rand mulţumesc de popas; ştiu că ia ceva timp sa lasi cateva vorbe pe un blog, asa că vă sunt recunoscătore pentru darul primit, mai ales in prag de sarbatori. Subscriu total cuvintelor lasate aici şi recunosc ca mă ia o duioşie dulce retraind momente de poveste. Am avut bunici mult timp, dar tot le voi duce dorul…mereu..
In primul meu brad, la mamaica mea, fusese pusa si o masca din acelea folosite la Anul Nou. Tare m-am temut la inceput. „Paznicul, paznicul!” Eram tare micuta, nu aveam inca 4 ani. Dar mi-a trecut spaima… cu toate ca ceream voie paznicului sa iau bomboane din cosuletul de hartie creponata.
Uite că asta nu le-a trăznit prin minte, dar noi tot furam cu nerușinare, lăsând doar hârtiile goale în pom și hlizindu-ne la dojana de complezență a mămăicii noastre. Oricum ne era frigul paznic bun, de nu ne înghesuiam prea des pe sală.., asa că mai scăpau bombonelele până după Anul Nou.
Ei, Adriana mea, asta da poveste nemuritoare…Și iarăși mă faci să mă întorc pe ulița copilăriei mele…
..măcar putin, caci astfel de povesti se termina, se gată tolba..
Ei ce poveste de poveste…
..mă bucur ca ti-a plăcut…
Pentru sufletele curate,visatoare,idealiste,calatoriile spatio-temporale sunt cele mai minunate experimente a eliberarii sufletului de problemele cotidiene,plasândule cu viteza gândului,în dimensiuni existente ori plasmuiri ale imaginatiei gândirii idealiste,bogate si visatoare …
SARBATORI FERICITE,SUFLETE IUBITE !
Tare as vrea sa ma cunosti putin; ai realiza ca nu-s chiar visatoare, ca sunt un om care aduna din trecut nuante care s-ar risipi și care s-ar uita definitiv daca nu le-as culege in cuvinte cu aer nostalgic. Timpurile de atunci au fost bune pentru ca toti cei dragi ai mei traiau și mai erau și tineri pe deasupra. Mi-au creat mie atmosfere de basm, iar eu, azi, in timpul perfect al vietii mele, cand, indiferent de nesigurantele și instabilitatile din jur, eu imi traiesc libertatea și iubirea intr-un mod unic. De ar fi sa aleg timpul de trait tot pe cel prezent l-as dori. Asta iți zic, pentru ca stiu ca scrierile mele uneori par dulci, cu accente nostalgice, insa tare-mi doresc sa nu uit nimic din ce am trait candva. Un 2017 cu sanatate iți doresc. La multi ani, Iosif!
Povestea ta mi-a amintit de altă poveste.
Adriana, știi eu am si acum globuride sticlă și prima instalație electrică cumpărată de tatăl meu la primul meu Crăciun, in 1969. Nu mai funcționează, dar nu vreau s-o arunc. Poate vreodată voi reuși să izolez beculeţele arse si s-o fac să retrăiască cu beculeţele încă bune. O păstrez pentru că tatăl meu a murit înaintea de cel de-al doilea Crăciun al meu. Nu mi-l amintesc, evident, dar beculetele alea au sclipit multi ani după. iȘi mama mea în fiecare an, de Crăciun plângea când punea instalația in brad, iar eu nu prea înțelegeam de ce. O. păstrez într-o cutie separată de toate celelalte actuale ornamente, ca pe o comoară ascunsă. Și de cate ori o redescopăr mă întreb cum ar fi fost viața mea daca tata ar fi trăit.
Tu esti o comoara de om, un om cu un cuvant bun pentru noi toti cei care incercam a croseta cuvinte. Tu esti cea care face ca beculetele, din instalatia ce sta in pomul vorbelor noastre, sa ramana mereu aprinse, lăsandu-ne completari care ne fac povestile sa lumineze. Duioasa amintirea ta și desi o stiam, am recitit-o cu drag, sperand ca intr-o zi sa o mărgelești și pe ea, asa cum faci tu cu podoabele tale. La multi ani, Roxana! Si multumesc din suflet pentru tot!
Povesti pe care doar le savurezi, pe care iti amintesti ca le-ai trait si tu( unii dintre noi) si care te transpun in timp simtind mirosul Craciunului de alta data. In momentul acesta stii ce simt ? mirosul artificiilor care erau fascinante.
Mi-amintesc de artificii într-un anume fel, atunci cu placere , apoi cu teamă. Am avut o chiuveta, in locul unde am trait mult timp, pe care n-am inlocuit-o cat am stat acolo. Candva, am aprins o artificie, m-am speriat și am pus-o, cand era spre finalul desfasurarii, pe chiuveta. S-a desprins smaltul și au ramas vreo cativa centimetrii de negru in albul acela sticlos. Tare s-a suparat mama pe mine, iar eu cat am trait acolo…imi aminteam de Craciun…zilnic. La multi ani, Lamîița! Sa fii fericita mereu!
Multumesc, Adriana. 🙂
De nuci in staniol mi-ai amintit, de mere, de vata pe „post” de zapada, de ghirlande din hartie colorata, de artificii si lumanarele in micute suporturi – de toate acele minunate momente din „Craciunul copilariei” mi-ai amintit. 🙂
Zile fericite iti doresc, cu drag!
Viața a fost altfel, cu adevarat. Eu nu-s nostalgica, atunci am trait frumos, dar acum traiesc cum vreau si cum imi place, alaturi de iubirea vietii mele, de catei și pisic, bucurandu-mă de bradul din curte și de atmosfera simpla din casa. Dar nu neg..ca mirosul acela de sarbatori, din casa bunicii mele, nu-l pot reface oricat as vrea. Te pup, Diana. Sa ai un sfarsit de an liniștit și un 2017 fabulos. La multi ani!
La Multi Ani, draga Adriana!
Sa ai Sarbatori frumoase alaturi de dragii tai! Un nou an frumos si implinit!
Am cam lipsit in ultima vreme, dar poate ca o sa-mi revin!
Ma stradui totusi sa mai trec pe ici pe colo… E atat de bine sa citesti lucruri frumoase! 🙂
La mulți ani, Suzana! Sa ai parte de un 2017 creativ, frumos și împlinit! Iți multumesc pentru prietenia ta și multumesc pentru urari!
La mulți ani cu bine și multă sănătate! 🙂
…și cum ieri a fost ziua mea de nastere, n-am sa ma mai simt asa vinovata si am sa imi imaginez ca urarea e pentru aniversarea mea. Multumesc, Alex, sa ai un 2017 perfect!
Amintirile tale se aseamănă cu ale mele pe alocuri şi am citit cu mare plăcere.Eşti dotată cu sensibilitate, Adriana, dragă. Îţi doresc din suflet LA MULŢI ANI, binecuvântaţi! <3
Multumesc, Elena! Cu tot dragul și toata admiratia!
Ce frumos ai impodobit bradul, cu povesti pe care se asterne timpul si mangaie pe cei ce au simtit aidoma! Ca de obicei mi-a facut placere sa te citesc, noapte buna!
Multumesc, draga mea! Mi-a fost dor de bradul de pe sala. Anul acesta am avut doi pitici artificiali, cocotati de frica intrusei Fifi. Nici n-a tentat-o!
Adriana, ești magică! Îți mulțumesc pentru căldura pe care cuvintele tale o aduc în sufletul meu de fiecare dată. Și te iubesc! Crăciun fericit!
Eu iți multumesc ca ma insotesti in poveste chiar si cand eu sunt ratacita pe marele facebook de uit ca asta e prima mea casa. Sa ai zile de sarbatoare pline de frumos si oameni buni. Esti un om minunat pe care-l caut mereu pentru un zambet sincer! La multi ani!
Ba da, mie mi-a plăcut tot ce ținea de magia sarbatorilor, de Mos Nicolae, Mos Craciu, brad împodobit. Asa cum era, cu cateva crengi care se aplecau repede, cu bomboane din zahar refolosite. Cu povesti.
Asta apropo de un comentariu care are legatura cu faptul ca ai fost sau nu mințită.
Eu nu m-am simtit mințită și nu stiu cum ar fi fost copilăria mea fără basme și Mos Craciun 🙂
Sarbatori Fericite!
Da, Hapi, uneori totul are sens și cand ajungem in momentele astea prea mature realizam ca lipsa perfectiunii din povestile noastre saracute de atunci sunt acum clipe de bogatie ascunse in inima definitiv. Tie iți doresc sa iți apleci mereu ramurile cu frumos peste tot ce iubesti, sa te bucuri de darul tau de pret si iți multumim ca ne lasi sa facem parte din lumea ta minunata, din care eu nu stiu sa mai plec. La multi ani, draga mea. Cu sanatate…
Craciun fericit!
La Multi Ani cu bucurii
Si sanatate!
Zile frumoase,
Arome delicioase
Lumini in priviri! <3
Multumesc, Suzana, pentru urari, trimit inzecit gand bun si plin de recunostinta. La multi ani!
Un Craciun de basm iti doresc alaturi de cei pe care-i iubesti si de animalutele tale atat de minunate !!
Eddie, sunt fericita ca te am in preajma mea și ca ne „inrudim” in sentimente si bucurii asemanatoare. Te imbratisez pe tine si pe prietenii tai carora le mai zic o data multi ani traiasca, tinand cont ca Denis abia de a facut 3 ani minunati. Va pup. La multi ani!