Stiu, azi toti iși vor aduce aminte de EL. Si ce dacă! Va fi o zi cu gânduri bune, cu rugăciuni la unison, cu omagiu și recunoștință, cu admirație și respect. Mâine? Mâine vom fi iar prinși în alte mărunțișuri, dar rămâne ecoul acestei zile.
Spaţiul dintre cuvinte poate fi abisul,
Dar şi aproapele mărunt,
Poate fi însuşi Eminescu
Sau doar o lacrimă în vânt;
Iar cum dorinţele-s de humă,
Și tremură ascunse-n inimi,
”La steaua care-a rasarit” mă-ndrumă,
Că ţi-s cuvântul de pe urmă…
Și freamăt dulce a unor patimi;
Soldat căzut pe a slovei glie
Având reper…o ciocârlie
…cu nume-nalt.
Un omagiu adus din suflet, aşa cum numai tu reuşeşti. 🙂
…mai nou, tot ce scriu las pe facebook amanet. Am uitat de blog cu totul. De asta nici vizite nu fac ..usor. Noroc cu duminicile friguroase, ca-mi mai seteaza prioritatile..
„Iar cum dorinţele-s de humă,
Și tremură ascunse-n inimi…”
Tare i-ar mai fi plăcut Poetului versurile astea! 😉
Frumos omagiu. Aşa cum ştii tu…
…ei, epigon as fi. Bine ca n-ar vedea. Aveam textul asta pe facebook. L-am pus la adapost intr-o zi speciala. Zi specialsa sa ai si tu..
Mulţumesc, Adriana! Zi frumoasă!
..cu drag..
Lasa Facebook-ul, că nu se stie când ii vine damblaua sa plece cu munca ta. Pune tot pe blog :*
..asa am fost convinsa sa-mi fac blog, dar realizez ca tot acolo scriu mai mult, ca e feed back rapid si rad de cele mai multe ori…cu oamenii.., impreun[ cu ei..
Începând de mâine să ne amintim ce spunea Nichita Stănescu despre Mihai Eminescu:
„Atâta să nu uitați:
că el a fost viu,
viu,
pipăibil cu mâna”…
..de parca s-ar putea uita asta…
ce mandru era!!!
Incredibila fotografie, nu-i asa?