Noi în anul 2000 când nu vom mai fi copii! Așa cântam când eram mici și visam că atunci, în viitor, în acei ani două mii, totul va fi condus de roboți, că lumea va fi ca într-un SF veritabil, cu ozn-uri la vedere și teleportări miraculoase dacă se putea dintr-o dimensiune în alta. Ne imaginam case care se rotesc după soare, descoperire a unor lucruri care să pună totul în mișcare și astfel să economisim resursele naturale ale pământului. Visam și ne închipuiam, cum apeși pe niște butoane și alții lucreaza în locul tău. Și aici se împart lucrurile, în unele toate acestea s-au întâmplat, iar în altele timpul parcă a încremenit. Pe cel încremenit îl port în suflet duios pentru a nu uita ce înseamnă viitorul, de fapt.
Anii două mii au venit și tot ce se întâmpla prin cercurile cu invenții, ale copiilor, cu roboți și aplicații supradimensionate și senzaționale par acum lucruri demodate. Cu toate acestea tehnologia actuală e fantastică iar în segmentul electrocasnicelor există funcții care să ne facă viața mai simplă și să ne păstrăm astfel sănătatea perfectă și paralele în pungă.
Dar în același timp, nu uit că sunt în 2017. Viitorul. Cel care poate fi apropiat, depărtat sau transformat în ieri cu extremă ușurință. Pentru copilul care am fost, viitorul în ceea ce privește electrocasnicele a venit, undeva prin 1994, cu primul meu frigider cumpărat. Trăiam o etapă – dragoste si frigidere-, căci un băiat cu ochi albaștri m-a ajutat să-mi duc acasă Framul cel nou, nepotul celor vechi și umflățele, mici și deloc performante pe care le găseai în casele românilor. Era făcut, culmea, tot la Găești – mama frigiderelor- și-mi spunea vânzătorul că nu mai există altul ca el spațios, cu congelator, robust. Eu nu mă gândeam decât că e primul meu frigider si nu mi se va mai strica mâncarea. Restul erau amănunte. E drept că-l vedeam mai frumos decât era de parcă o oglindă se așeza pe ușa lui iar în ea se oglindea ceea ce îmi doream eu a vedea. Nu știam ce vizionară eram, căci uite cum un model din marca Daewoo îmi amintește de visurile mele de odinioara, prin ușa de sticlă atât de elegantă cu care e prevăzut acest frigider.
Acum, când ar trebui să vorbesc de alt viitor, comparativ cu 1993, înainte de a spune ce am descoperit, vă mărturisesc că frigiderul încă funcționează. Sunt 25 de ani, imediat, iar acesta si un televizor Daewoo, cumpărate, din primele mele câștiguri, încă stau în casa noastră pe post de bunici veritabili, încercând să descifrăm tainele longevităților. E drept că, din motive de consum energetic prea mare, i-am cam scos la pensie, dar există și ne fascinează ideea. Dar să nu împletim vechituri în noutățile inimii căci viitorul sună bine și fără zgomot inutil. Nu ar putea fi altfel. La o documentare atentă pe site-ul Demax am aflat că frigiderele de azi sunt atât de diverse încât eu habar nu aveam că există atâtea.
Și de ce m-am documentat despre prezent dacă eu vreau să vorbesc despre viitorul frigiderelor? Pentru că, în neștiinta mea, s-ar putea să vă fi povestit despre lucruri care existau deja. Pentru că nu, eu n-am să vă spun că frigiderul viitorului va fi ca o nava spațială sau ca un computer perfect prevăzut cu compartimente de depozitare răcite după calcule complicate ce-ți pot ține alimentele proaspete mai mult decât ai tu nevoie. Nici nu vreau să-mi vorbească, anunțându-mă că-s prea grasă și blochează ușa sau prea bolnavă pentru nu știu ce alimente nepotrivite pe care refuză să mi le ofere; nu vreau să-mi calculeze caloriile, nici să-mi sugereze rețete și nu vreau să-mi dea starea vremii. Nu!
Eu vreau să fie frigider. Să-l recunosc în toate modelele ce l-au precedat dar și în cele care vor veni. Să știu că nu am nimerit în altă galaxie căutând pieptul de pui. Vreau să consume atât de puțin încât să-mi păstrez viitoarea pensie sau câștiguri în parametri; vreau să fie ușor de manevrat, să aiba protecții antibacteriene și mai performante, să nu lase deloc înmulțirea bacteriilor printre produse, să aiba televizor încorporat dacă cei tineri nu vor gasi altceva de cuviință decât să stea în fața lui și să se minuneze de partea sa cosmetizată.
Asta există și acum, căci sunt extrem de multe frigidere care au încorporate displayuri digitale care te anunță tot felul de lucruri. Pentru mine, e oricum SF să aflu că în viitorul pe care nu-l prevedeam în 1994, există modele gen Side by side, combine frigorifice cu sau fără congelatoare, frigidere încorporabile, modele care se armonizeaza perfect si in decorări moderne dar și retro însă la fel de performante. Habar n-aveam că unele au autonomie și de 43 de ore în caz de avaria curentului, asta fiind cea mai mare pe care am găsit-o, dar sunt și de 7, 16, 23 etc și care mă fac să fiu invidioasă – ce bună era o funcție de acest gen pe timpul lui Ceaușescu atunci când limitarea consumului de energie electrică era la ordinea zilei. Habar n-aveam ca există o clasă climatică – temperat extinsa, temperat, subtropical sau tropical care îți ajută ca frigiderul să dăinuiasca în timp în funcție de temperaturile ambientale sau că sistemele de răcire pot fi Bio Fresh, Bio Fresh Plus, DuoCooling, Super Cool, No frost. Daca vă uitați ce înseamna fiecare vă asigur că stați liniștiți știind că orice vor mai inventa specialiștii viitorului nu pot aduce decât mai binele, peste un bine deja existent.
Da, am vrut să fiu hazlie și să povestesc cum, pe când locuiam la bloc, o vecină a dat-o în judecată pe alta pentru că motorul frigiderului său făcea zgomot prea mare, ca acum sa aflu ca decibelii sunt din ce în ce mai puțini, iar visul meu – ca frigiderele sa fie performante energetic, încăpătoare, silențioase, să cuprindă termostate reglabile, display cu sau fara touchscreen cu ajutorul cărora poți vedea mereu care este temperatura interioară, având o evidență asupra stării alimentelor; filtre de împrospătare a aerului, filtre cu carbune activ incluse în ventilatoarele de circulare a aerului, acaparând mirosurile neplăcute, pelicula antibacteriană pe garnitura de etanșare la închiderea ușii, iluminare cu LED, finisaje ce nu permit lăsarea amprentelor, dozator pentru gheață, usa cu alarma, la frigider si congelator, ce te atentioneaza dacă aceasta este deschisă pentru mai mult de 60 de secunde, avertizare sonoră în caz de defecțiuni, posibilitatea de congelare imediata și mai ales de folosire a mini barurilor instalate exterior – e deja realitate.
Ei bine, viitorul? Viitorul poate fi cel de mâine si astfel eu știu că mi-au fost asigurate toate conditiile unei achiziții perfecte, între design, performanța energetică la care aș adăuga acelui A+, și mai mulți de s-ar putea+++++++; mi-aș dori să mă mândresc cu un electrocasnic despre care, până acum cinci minute, nu știam că poate fi atât de performant pentru că nu aveam răbdare să aflu.
Cum spuneam, nu vreau nici să-mi cânte, nici să gândeasca în locul meu, nici să mă anunțe expirarea alimentelor. Pentru toate acestea vreau să-mi funcționeze mintea și poftele, plăcerea de a-mi pune mâncarea acolo unde deja sunt locurile lor prevăzute de specialiști.
Dar dacă totuși ar fi cazul să visez, la un viitor îndepărtat al lor, aș prefera să aiba o greutate mică, să-l pot muta singură unde doresc, să aibă o funcție care să facă alimentele să se răcească în funcție de ingredientele care nu o dată mi-au înghețat beton, pe când altele păreau că ar mai fi avut nevoie. Iar dacă încă vor exista tineri care să cânte ca noi, cândva, „noi în anul două mii și…., când nu vom mai fi copii”, sperând că, exact ca la smartphonuri, vor fi din ce în ce mai complexe, eu cred ca vor fi oameni care să le proiecteze exact cum și le doresc aceștia, căci da, pentru mine, electrocasnicele viitorului trebuie sa poarte in ele trecutul tuturor performanțelor și sclipirea celor care vor desăvârși proiectele, prin inventii ce nu se vor lasa asteptate.
Eu nu uit o clipă, însă, ca cei de la Daewoo, au facut și o varianta vintage care pare creată fix pentru mine, cea iubitoare a stilului. Daca mai punctez si ca se apropie de marimea perfecta, dar mai ales de culoarea bucatariei mele care e un vișiniu – fuchsia sau ce o fi ea că nu mă pricep, nu pot decât să ma bucur că, azi, viitorul sună bine și îngheață timpul în forme perfecte. Ideal pentru mine cea de mâine.
eu am nevoie de un frigider care sa imi elibereze mancarea pe cartela, ca pe vremuri. Cred ca doar asa as putea si eu sa mai slabesc 😀
…mda, ce sa zic? Cred că asta cu slabitul merge cu expresia aia „de luni”, pe care o cunosc foarte bine. Dar tu ai imaginatie, nu gluma.., frigider și cartelă…hmmmm
Ehe, cate ne imaginam noi …. Eu as vrea unul cu activare vocala. Arata foarte fain frigiderul vintage. Si chiar se potriveste cu bucataria ta.
..pe mine m-a amuzat teribil asemanarea. Numai eu stiu cum am gasit chiuveta in ton, asa ca frigiderul e urmatorul pe lista…
Decât o greutate mică, n-ai prefera mai degrabă să aibă un câmp magnetic, astfel atunci când îl activezi să leviteze şi să-l poţi mişca cu un deget? Sau, şi mai bine, să-l poţi mişca din priviri? Zic şi eu… 🙂
…nu. Si stii de ce? Pentru ca nu-mi plac robotii, sf-ul și ceea ce nu pot eu cuprinde cu mintea. Asa ca-l vreau doar…manevrabil usor..
Faina bucatarie, se potriveste perfect in decor frigiderul. Eu ce sa mai spun…mi-as dori un frigider, aliat cu un aragaz care sa-mi gateasca, un aspirator care sa aspire singur….pfff…cred ca nici nepotii mei nu vor avea asa ceva. Pana atunci, ma multumesc cu ce am 😛 P.S. toatea astea pentru ca mie nu imi mai ajunge timpul… 🙂
..te cred. De as avea si eu buburuze miscatoare cred ca altfel ar vorbi imaginatia mea.E uimitor cate idei salvatoare s-au nascut dintr-o provocare simpla. Sa vedem ce aleg dumnealor. Mie chiar mi-ar sta bine frigiderul rosu in bucatarie, dar e o intamplare amuzanta sa fie o astfel de coincidenta..
Perfect pentru bucataria ta….deci asteptam poze cu el ..la locul potrivit
..ehehe, prea frumos visul meu. Frigiderul roșu în locul meu potrivit, ar deveni frigiderul viitorului. A fost ziua mea, asa ca inca mai sper la un cadou ca acesta.
Cei de la Daewoo ți-au spionat bucătăria și s-au gândit că trebuie să inventeze exact frigiderul care îți trebuie. S-ar încadra perfect în locul celuilalt. Eu am o combină frigorifică amplasată pe un hol. Pe timp de iarnă, când temperatura scade simțitor, frigiderul meu intră într-o binemeritată vacanță. Când se mai încălzește se „resuscitează” și el, se repune în funcțiune.
..da, cand am vazut cati bloggeri au scris in campania asta, am vrut sa renunt, mai ales ca realismul meu, și faptul ca habar nu aveam ce s-a inventat intre timp in materie de frigidere, caci baietii de la electocasnice vorbesc chineza cand dau sa-ti explice ceva cand esti la raionul lor, imi aratau ca nu pot sa fac un prototip ultrasofisticat, când mie deja imi par astfel. Dar, măcar…m-am ales cu o dorinta numita Daewoo retro vintage rosu, perfect pentru casa mea. Si nu e foarte scump, ceea ce imi da o speranta, in caz de neCâștig.
zau ca nu ma duce mintea sa privesc tocmai in viitor. daca ne uitam in jurul nostru ne intrebam pur si simplu ce se mai poate inventa. nu am viziune de scriitor sf asa ca am zis si eu ce m a dus mintea si pana unde m a dus imaginatia.
sa vedem ce o iesi din asta.
..am citit cateva și m-am crucit cate vor sa-i puna in carca unui biet frigider. Eu vreau unul sa semene a frigider, dar sa aiba lucruri atat de utile incat sa-i zicem sarut mana ca exista.
Când citesc asemenea articole mă întreb ce-o fi fost în mintea mea atunci când l-am scris pe al meu. Dacă l-aş fi văzut pe al tău înainte chiar că nu mai participam. Eu spun că ai merita din plin să câştigi acest frigider, fără Sf-uri, dar cu documentare şi pragmatism, mai ales că se potriveşte perfect în ambientul pe care l-ai creat. Succes! 🙂
Ba, eu sa-ti zic drept, nu stiu daca pragmatismul asta duce undeva. Mie mi s-a parut doar ca daca exista deja un frigider cu 43 de ore programat sa reziste unei avarii de curent, deja frigiderul viitorului mi se pare instalat. Si cum viitorul poate fi și cel apropiat, si peste cinci, zece minute, 15 ani, o suta, orice vor pune oamenii astia vor echilibra ce exista deja.
Cinstit, cand am vazut rosul frigiderului de la premiu, am stiut cum vad eu lucrurile. Parca era un semn. N-am vazut in realitate un astfel de frigider, dar indiferent de rezultat, ma duc sa-l vad. Iar imaginatia fiecaruia e binevenita, tu mereu vei fi o ….romantica, desi nu stiu mai nimic din ce s-a scris, m-au frapatt titlurile și mi-am facut o idee.
… duce pentru ca e impletit in cuvinte frumoase si documentare asupra ultimelor tehnologii pe care le poseda un frigider, despre care nu cred ca au scris multi. Eu tot mai sper sa fie al tau, ca prea se potriveste… 🙂
…da, iar tu ma stii ca daca urasc eu ceva sa scriu intr-un articol publicitar este exact despre gramada de amanunte pe care omul oricum le poate afla singur cu un click, dar cum ei ne tot provocau sa scriem despre nu stiu ce inventii viitoare, eu citind la caracteristicile frigiderelor actuale, am inlemnit caci ele par a exista deja. Acum na, si la panouri au scris multi si cateva chiar le-am citit, dar de ales acolo chiar au ales detaliile despre produs. Stii ce-mi place insa cand inca ma avant in concursuri? Ca atunci cand pun castigatorii, accept intr-o secunda alegerle lor, fara regrete. Asa ca de nu va veni bijuteria aia la mine nu pot decat sa-l invidiez pe acela de-l va avea, ca tare e frumusel. Stiu insa, ca pe facebook, toata lumea asteapta sa mi se intregeasca bucataria cu el.
Nu stiu cum sa fie un frigider in viitor dar imi plac alea cu aspect retro. Visiniu in bucutaria ta, imi place, sa-si faca loc trebuie!
Da, eu vedeam doar in reviste straine astfel de modele, eu am vrut sa-l vopsesc pe al meu, dar, cine stie, poate-l inlocuim..ca prea e frumusel asta retro, viitorul bucatariei mele…candva