Aprecierea e combustibilul perfect pentru lucruri mărețe ce au fost, până nu demult, tăcute.
Sunt genul de om care nu funcționează bine la critici. Dar nici la laude excesive. Consider că tare bine e să fii în echilibru. Să ai cu tine o balanță interioară pe talerele căreia să pui și binele și răul, dar din care să mai arunci, măcar din când în când, partea negativă; să se ridice spre cer, cu puțin chiar, lucrurile acelea care te fac mai bun. Am în jur oameni care, mereu, cred că ceea ce are altul e mai bun și că ceilalți au reușit mai bine în tot ce fac, că au cartea vieții scrisă așa cum și-ar fi dorit ei să o ai tu. Doar că îți trimit un gând consolator că, totuși, e bine și așa. Simți cum nu există nici măcar o urmă de apreciere și că orice ai face e caz pierdut. Florile tale nu se vor vedea de tufele înflorite ale celorlalți.
Dincolo de acest om, e cel pentru care ceea ce exista în ograda sa e extraordinar și ceilalți sunt mici și fără importanță. Culmea, acești doi oameni locuiesc în aceeași casă și mereu mă mir că echilibrul despre care vorbeam nu există; că, de fapt, minusul cu plusul nu dau semne de atracție și nu cred că am auzit vreodată vreun cuvânt de apreciere pentru cineva, ci doar constatări și statistici.
Eu numesc asta lipsă de iubire, incapacitate de a încuraja și susține. Culmea, provocarea am primit-o de la Sissi, șunca cu 1, 5 % grăsime, obținută din apreciere pentru femeile active cu grijă la siluetă. Apreciere!!!
Doar pornind de la această asociere, în mintea mea se conturează un om care nu doar că știe să primească, dar dăruiește tuturor din tot ce e ea și tot ce face, pentru că nimic nu e mai trist decât un om care dă fără a ști primi și invers. Sora mea, căci despre ea e vorba, e cel mai tonic om pe care-l cunosc. Omul care se bate cu viața și chiar cu ADN-ul propriu pentru a rămâne tânără și sănătoasă, care e de profesie nașă numărând deja 6 perechi de fini și trei perechi în așteptare, care a botezat deja 4 copii și se pregătește anul acesta de alți doi, care mereu are masa întinsă pentru vreun călător ostenit, care e singura care știe să vorbească „limba mamelor” astfel încât să nu mă mai simt neputincioasă când nu pot traduce nu-urile si da-urile mamei noastre. Pentru ea eu sunt ființa „cea mai din cele mai”și nu știu cum „de mă vede mai frumoasă decât sunt”, dar simt că împreună cu soțul meu au făcut echipă imbatabilă, astfel încât doar prin încurajările lor și tot aș reuși să nu mai văd negrul care, uneori, e doar în închipuirea mea.
Ea dă mereu veselie, gând bun, ajutor, făcându-te să nu rămâi niciodată deoparte, implicandu-te în fiecare lucru care aduce folos. Sora mea e darul primit pe când nu știam să-l apreciez așa cum îmi era dat. Cu recunoștință. Aprecierea noastră e reciprocă, de parcă rugăciunile mamei au avut ecou în noi pentru totdeauna. Alt om de la care, de fapt, pornesc toate trăirile mele mature, omul pentru care sunt perfectă așa cum sunt și pentru care ar trebui să inventez cuvinte ca să-mi arăt recunoștința pentru toată susținerea pe care mi-a oferit-o întreaga viață.
Mereu m-am subapreciat, din păcate, contrar celor spuse până aici. Aveam așa o problemă de a nu-mi putea stăpâni siguranța de sine, de a nu mă încadra în ceea ce spuneam cu ceea ce credeam. Chiar și în scris, mi-era teamă că e „prea târziu” venit darul ăsta care mi-a adus povești închise în cușca uitării. Lăsându-i deoparte pe cei din familie, care, cum vă spuneam, au ținut bine frâiele închipuirilor mele, la trei luni după ce mi-am descoperit bucuria de a croșeta cuvinte pe un blog public, a apărut EA, cel mai mare susținător al meu, deși nu ne știm decât virtual. Dincolo de stângăciile mele îmi prevedea succese la care nu m-aș fi putut gândi; îmi citea și recitea fiecare text, trecând dincolo de greșeli și văzând în mine mai mult decât sperasem vreodată. Nicoleta Ioniță, căci despre ea e vorba, mi-a fost primul „meu editor de carte” tipărindu-mi fiecare poveste, poezie sau eseu pe care le aduceam întru cunoaștere, păstrate în sertar pentru a fi citite și în afara on line-ului și tot ea a fost cu inima atunci când cartea chiar a apărut ca dintr-un joben de magician. Trecea prin cea mai grea situație din viață, pierderea soțului și nu-mi imaginez cum a găsit loc pentru bucuria mea. Copleșitor. Azi și nu doar azi, voi spune ca o apreciez nu doar ca prieten, sustinator, muză și critic, deopotrivă, ci ca femeia puternică ce se arată, înfruntând viața cu inimă de leoaică și ghimpe de scorpion.
manuscris tipărit de Nicoleta
articol apărut in ziar brașovean
manuscrisele tipărite de Nicoleta
Nu neg că am tot primit dovezi de apreciere, chiar și prin faptul că mi-au apărut câteva articole în ziare locale, dar cele pentru care voi fi mereu bucuroasă sunt cele de la cei care mă citesc și-mi trimit gânduri și mesaje, atenții și cuvinte, emoții curate pe care le voi păstra mereu în suflet, ca pe ceva neașteptat. În definitiv, cu acestea rămân. Restul se așază la catastiful trecerilor mele mai mult sau mai puțin importante. Cu voi, însă, poveștile mele devin din banale…unele cu ștaif și n-am cuvinte să vă mulțumesc; mai ales ție, Nicoleta.
Mi-aș dori să vă știu fiecăruia gândul de trecere, de apreciere pentru ceea ce ați primit sau ați dat. Aș vrea să vă cunosc darurile obținute din această bucurie, de a ne fi recunoscute eforturile, de la cele mici, ce se trec cu vederea, aparent, până la cele mari care nu se uită niciodată.
Soțul meu e completarea mea. Între noi există acel echilibru de care vorbeam la început. Ne-am întâlnit când deja împlinisem 35 de ani de viață. Mereu am spus că suntem două berze șchioape care s-au susținut una pe alta și au mai făcut și cuib. Între timp ne-am vindecat, astfel încât fiecare să stea bine pe picioarele sale, să-și ducă la bun sfârșit proiectele și să fim fiecare parte componentă, chiar dacă asta doar se ghicește. El are o deviză, care ține și de profesia sa de medic ,,Dacă nu poți face bine, măcar să nu faci rău”. Nu uit deloc asta și mereu, în clipele puține de răgaz în care suntem împreună, tot ce vrem e să dăm timpului nostru liber aprecierea care se cuvine, printr-un cuvânt plăcut, ceva bun de mâncat, o plimbare care să ne adune, un semn că noi nu vom fi niciodată doar niște iubiți deveniți prieteni, ci vom păstra cu drag esența începutului pe care nu-l vom uita niciodată – aprecierea iubirii venite când te așteptai mai puțin. Din această trăire se nasc lucruri trainice, dovedite.
Așadar, spre cine se îndreaptă aprecierea voastră? Sau când v-ați simțit cel mai tare apreciat? Oricum ar fi, reciprocitatea dă confort și stare de bine. Exact ca Sissi.
Biata Sissi, daca ar sti ca a ajuns sunca, ce s-ar mai infuria! 🙂
Iar voi, cele doua berze schioape si vindicate, nu vreti înca un concediu ? Dar la Olanda, este la fel de frumos ca la Paris! 🙂 Cazarea gratuita! 🙂
ps. am asa o banuiala ca ajung in spam! Asa e?
Nu, nu ajungi in spam. Ma distreaza ce spui. Apropo, articolul are ca miza o vacanta la Viena. N-am cum s-o castig, ca nu am eu bafta asta, dar am castigat zambet și prieteni faini. Pai, nu despre asta vorbeam? Apreciez fiecare gând sincer.
Crezi că mai pot spune ceva? E rândul meu să zic „că mă vezi mai frumoasă decât sunt”.. Îți mulțumesc, Adriana. Dacă n-ai fi fost tu, cea care a adus și motive de bucurie în viața mea, nu știu cum aș fi trecut peste perioada întunecată. Ai fost și eși raza de soare care mângâie cu blândețe durerea și tristețea. Am un respect deosebit pentru tine și întreaga ta familie. Mulțumesc Domnului că v-am cunoscut.
Ai fi trecut, oricum, cu bine. Esti forta, esti cautatoarea si slefuitoarea pietrelor mele din cuvinte sau a cuvintelor pietre, esti cea care a vazut dincolo de mâlul așezat, ca din greseala, pe slove, până sa devina vizibile. Tie ti-au stralucit și in intuneric. Asa și in realitatile tale, poți face sa se vada lumina si in cea mai neagra situatie. Multumesc, Nico.
Apreciere, zici? Crezi că pentru mine poate fi o altă apreciere mai mare decât ce ai făcut tu aici? Să mă alături pe mine, o străină venită de nicăieri, celor atât de dragi sufletului tău, familiei tale, înseamnă enorm de mult, deși tot mai cred că nu am cine știe ce merite ca să ocup acest loc. Poate că ar trebui să învăț să nu mă mai subapreciez, nu știu dacă voi și putea…
..tu nu mai esti o straina..de cand ai tiparit prima pagina scrisa de mine. Punct.
Mi-e greu să nu te laud, pentru că e firescul meu de câte ori vin în contact cu tine. Singurul meu reproș la adresa ta (ha ha ha, da, am și din ăstea în buzunar) este că nu faci parte din realul meu, pentru că te simt aproape de sufletul meu. Ești sensibilă și e firesc să ți se închidă petalele uneori la frig (orice fel de frig ar fi el și extrem de metaforic). Frumos text. Ai o imaginație, jos pălăria. Nu există subiect pe care să nu îl faci palpitant. Și pentru că știu că ești bolnăvioară, îți doresc multă sănătate. Te pup!
Am aflat tarziu de acest subiect, asa ca nu m-am straduit deloc. Am dat drumul lucrurilor din mine, asa cum fac si cand vin la tine si-mi devii muză, de-mi ies cuvinte înmugurite în ale tale, direct. Voi sunteti dovada ca blogurile au forta lor, ca din cuvinte se pot face hore de prietenie și ca mereu e loc pentru fiecare stil, fiecare gând. Multumesc, Em. Te ador, dar tu știi asta și multumesc tare mult ca-mi esti aproape si cand nu sunt pe aici, parca stii ca nu sunt bine in realul meu. Inca nu mi-a trecut bronsita, dar sper sa treaca.
„Aprecierile sincere, la obiect şi făcute dezinteresat sunt adevărate deschizătoare de inimi.” — Dale Carnegie
Familia ta imi e tare aproape. Desi nu va stiu personal, ati fost mereu langa mine atunci cand am avut nevoie; vă iubesc și va multumesc!
Din tot sufletul si cu toata sinceritatea…pentru noi sunteti deosebiti si dragi sufletului nostru…simplu !
Super articol. Aprecierea nu vine mereu cand ne asteptam, dar e foarte usor sa o facem noi insine, atunci cand gesturile din jur ne determina asta.
…multumesc tare mult pentru semn..
Apreciez tot ce vine de la dumneavoastra stimata doamna !
George, eu tot sper sa ne intalnim și sa-mi pasezi intamplarile tale pe care sa ti le asez intr-o carte. Multumesc mult pentru cuvinte și sustinerea voastra.
Sunt momente in care cineva trimis pe calea vietii de catre Dumnezeu paseste in coltisorul nostru existential si vede dincolo de ce stim noi despre noi. Ne indeamna sa indraznim mai mult si sa ne vedem calitatile. Tu m-ai apreciat mereu si ai vazut mai mult decat credeam eu ca pot. Aprecierea e reciproca.
Laura, tu esti gutuia noastra, mătura calatoare, surpriza dintr-un concurs de toamnă, bucuria prieteniei simple, darul fara de care viata mea nu ar fi la fel. Multumesc ca-mi esti.
Multumesc si eu margarit drag pentru tot. M-ai emotionat cu aceste cuvinte. Ma bucur ca cineva acolo Sus a hotarat sa ne fim. Te pupic.
Mie imi spui? Blogul mi-a adus lucruri neasteptate. Si oameni..minunati!
Admir,stimez si apreciez toate gândurile dumneavoastra draga doamna !
Eu va pup cu drag, mai ales pe Serena voastra. Cred ca doar faptul ca mereu va iubiti, voi surorile, de zici ca sunteti micute copile, mie imi spune mult despre voi, ca familie..si va apreciez enorm.
Un articol de apreciat!
Aprecierea mea se îndreaptă întotdeauna către mama…O ființă magnifica fără de care eu nu aș fi cine sunt astăzi.
Cred ca esti cea mai aproape de ceea ce am intrebat eu și multumesc pentru raspuns. Cred ca mamele au parte de cele mai sincere aprecieri, fara ele nu am fi fost nimic, cum bine zici.
Un articol de apreciat de catre oricine.Foarte frumos
Multumesc tare mult.
Sunt oamenii care ne sunt trimisi de Dumnezeu pe calea vietii pentru a ne araa cat de frumosi suntem si ce valoare avem in ochii Lui. Cateodata nu stim care ne e darul harazit pana nu intalnim oamenii care ne apreciaza si incurajeaza dezinteresat. Asa ai facut tu cu mine cand aveam momente de ezitare.
Mai, agent 000, fata cu degetul pe taste pentru a-mi trimite mie urari de bine fix in prima secunda a zilei mele de nastere, tu esti cel mai fain om cu care am interactionat vreodata, fara sa-l stiu..personal. Daca ar fi sa spun o noua apreciere, as avea-o catre ai tai, care au reusit sa-ti pastreze intacta bucuria vietii. Va ador.
:* Multumim, Adri. Asa sunt ei. Asa sunt si eu. Stii vorba cu aschia care nu sare departe de trunchi. Am langa mine un Capricorn si un Scorpion. Asa cum ziceai tu intr-o convorbire sunt inconjurata de iubre. Mama e o combinatie de seriozitate, cumpatare si joaca, tata la fel asa ca iata-ma-s si pe mine cea mica.Puteam fi altfel? Ma iubeste Dumnezeu. Si noua ne esti draga.
Sunteti o constelatie invincibila..
Intalnim oameni in drumurile noastre care ne deschid sufletul si ne fac sa ne vedem asa cum suntem de fapt.Tu esti unul dintre acei oameni.
Cand oameni ca tine, care sunt in vacante de suflet, isi fac timp pentru niste cuvinte scrise, pe mine mă lasa fara vorbe. Multumesc tare mult.
Sissi a fost o imparateasa extraordinara !
,,,da, care încă inspiră in tot felul de lucruri.
Apreciere,hmmm in ziua de azi nu mai stie cam nimeni sa te aprecieze. Bun articol!
As vrea sa cred ca nu e asa, ca toti avem oamenii și simbolurile noastre și daca le adunam cred ca se construieste ceva trainic. Numai faptul ca mi-ati lasat mie un semn, si dovedim ca avem multa disponibilitate de a face bine cuiva. Multumesc tare mult!
Primul lucru pe care-l apreciez la un om este sufletul, aplecarea lui spre ceilalți, nu numai spre sine. Frumusețea vine întotdeauna din interior și dacă o ai, este imposibil să nu se împletească în gânduri, cuvinte, sentimente! Succes!
Ei, uite ca azi ma bucur cum ceea ce scrii, simt și se dovedeste chiar, daca e sa ne uitam ca nu e putin lucru sa vii sa faci o bucurie unui om. Tu mie imi esti un reper înalt, dar mai ales îmi esti completare acolo unde poate nu am curajul de a spune asa cum o faci tu. Si multumesc.
Interesant articol. Apreciez orice lucru bun care vine din sinceritate.
Multumesc tare mult, Lia!
Frumoase gânduri,om frumos .
..multumesc, Mariana! Stii cat de mult imi plac comentariile tale de pe facebook, nu? Parca se mai scriu alte aricole..doar prin vorbele tale..
Ar fi mult de scris, sunt mulţi oameni în viaţa mea cărora le datorez o parte din mine, a ceea ce sunt. Dar ţie vreau să îţi mulţumesc pentru toate momentele în care m-ai încurajat, poate inconştient, cu un cuvânt. Poate că nu ştiai că aveam nevoie de acel cuvânt şi totuşi el venea, natural, de la tine. Mulţumesc!
Eu am o teorie, pe care cativa dintre bloggerii cu care vorbesc o știu – „daca nu te citesc pe tine, inseamna ca nici pe blog nu intru, sau daca las ceva pe pagina, fug ca din pusca”. Asta pentru ca ceva s-a comprimat in realul meu și nu mai am timp de interactiune și rasfat. Dar tu esti o simfonie, esti poteca noastra pe care ne intalnim cu totii și , cred, ca ceea ce imi spui pare ireal, dar ma bucur nespus. Multumesc, potecuta.
Te îmbrăţişez cu gând bun de mulţumire!
..și eu, cu drag..
Citesc cu mare placere tot ceea ce scrieti, de fiecare data.
Dacă nici asta nu e semn de apreciere, nici nu stiu ce sa mai zic..multumesc!
Un articol cu un farmec aparte și descrieri deosebite am citit aici. Ești tot timpul de apreciat pentru tot ceea ce scrii și felul în care știi să înmoi inimile noastre, ale cititorilor tai, inimi înghețate de atâtea lipsuri și nevoi zilnice.Ești o adevărată scriitoare cu un har deosebit. Felicitări pentru toate „scrierile „tale minunate !
Valentina, multumesc tare mult. Sunt departe de a fi vreo „scriitoare”, dar măcar aduc ceva fiecaruia dintre voi, o rascolire, un amestec de ganduri și doar faptul ca va opriti pentru un semn, aici, dar mai ales pe facebook, unde e dovadă clara ca orice scriere e citita, mie imi e mai mult decat suficient. Sa fii iubita si apreciata de cei dragi tie.
Eşti fericită cu asemenea oameni dragi alături care te apreciază pentru tot ceea ce eşti şi faci. Mi se pare normal să fii apreciată, nu ca o reciprocitate, ci firesc, când tu ştii de fiecare dată să sprijini, să încurajezi, să-ţi arăţi aprecierile sincere faţă de toţi cei care, poate, au reuşit să-ţi stârnească o emoţie. să te apropie cumva. Şunca Sisi este şi ea apreciată, nu numai de doamnele care au trecut un anumit prag, ci şi de copiii care, acum zic în mod special de al meu, pe timpul iernii nu au făcut prea multă mişcare, reuşind să adune câteva kilograme, neştiind ei de fapt, ci mamele, compoziţia acestui preparat gustos. 🙂
…da, reciprocitatea nu e folosita, zic eu, ca la ping pong, ci pur si simplu…exact cum spuneam, cand timpurile se asaza calm peste noi și disponibilitatea noastra de a observa detalii e alta. Eu, de exemplu, pentru sora mea, sunt precum soarele, dar la fel o vad si eu, insa nu mereu a fost asa, pentru ca eram grabita, superficiala, egoista.
Voi sunteti cei care imi faceti lumea interioara sa straluceasca, pentru ca imi completati perfect cu metafore si cuvinte speciale goluri de care nici nu stiam ca le am. Si..multumesc. Cat despre Sissi, din aprecierea lor pentru calitate se nasc multe. Chiar si concursul asta. Sa vezi ce fain a scris Olimpia. De exceptie.
Trebuie să trec și pe la Olimpia că m-ai făcut curioasă. Succes sau baftă, cum o fi numai să fie! 🙂
Apropò de vacante.Puteti sa faceti una si in Italia.D
aca doriti,sunteti invitati!N-am prea vazut berze pe aici! 😛 Dar sunt o gramada de egrete gratioase!
Locul unde traiti voi e fascinant doar pronuntand numele, nemaivorbind de ceea ce ofera. Anul acesta nu e an de vacante; de fapt..am ceva timp de cand nu am avut decat city break-uri pentru ca nu ne-am permis mai mult timp, din multe motive. De asta ma si gandeam ca as putea avea o sansa sa vad Viena, doar scriind cuvinte despre lucruri pe care chiar le simt. Asadar ..cred ca berzele s-ar putea incurca vreodata printre niste egrete…, multumim…
Nu urmăresc blogul unei persoane care nu-mi place. Iar pe tine te urmăresc. Îmi plac vorbele soţului tău, cele pe care le-ai aşternut aici. Chiar dacă tu nu crezi că vei avea baftă, eu îţi ţin pumnii!
Da, de un an mă cam chinui sa ma tin pe linia de plutire cu blogul; n-am fost consecventa. Tu esti, in schimb, ca o mașină de scris neobosita. Ma bucur ca-ti place sa faci asta și ca prin fiecare articol dai notă personala și putin zvac. Succes, Radu. Multumim pentru „aprecieri”. Da, vorbele sotului meu par simple, dar au atata esenta de adevar in ele, incat iar imi pare rau ca nu l-am intalnit macar cu 4 ani inainte de 2005,altul ar fi fost cursul pentru amandoi.
Ce ganduri nobile insiri pe blog. Imi place si cum gandeste sotul tau: „daca nu poti sa faci un bine, macar sa nu faci rau”, se vede ca va completati reciproc. La fel gandeste si sotul meu. Desi, chiar daca o persoana care ii face un bine ii face rau, el intoarce si celalalt obraz. Cateodata ma infurii, dar apoi imi dau seama ca unii oameni ar trebui luati ca atare, atata timp cat comportamentul lor nu reprezinta un pericol social.
Parisul eu nu l-am vazut. Mi-as dori mult. Sotul meu in echimb l-a vazut de mai multe ori.
Referitor la printesa Sissi, am vazut acum vreo 2-3 luni un documentar despre viata ei. M-a impresionat povestea ei trista.
Da. Tu esti tânără și cu multă forță. Eu nu mereu am avut principii solide, am reusit sa fac si lucruri pe care greu le-am dus în conștiință. De fapt, aici e totul, dacă esti construit sa faci rau, nu te zdruncină o greseala, dar daca ai o constiinta fragila …nu e moment sa nu-ti amintesti de derapajele avute. Cat despre deviza sa, tine in primul rand de profesie. Stim cu totii, ca daca ceva nu tine de tine, mai bine trimiti la altul, decat sa faci un compromis. Parisul e frumos, stralucitor, dar e ciudat…murdar pe alocuri, de la hoteluri, la toalete, de la metrou pana la locuri publice. In final, tot stralucirea sa iți ramane in minte. Vei ajunge acolo, cand e timpul. Eu am ajuns tarziu, dar tarziu am si facut toate lucrurile. Multumesc tare mult pentru aprecieri. Tu esti o albinuta tare harnica si te admir din suflet.
Interesant articol.Bine scris și bine argumentat.Felicitări
Multumesc mult, Elena. Apreciez faptul ca m-ai onorat cu aceste cuvinte.
Mereu la înălțimea așteptărilor,constantă,sociabilă și de o sensibilitate ieșită din comun…..cât de despre scrierile tale ce aș putea să spun decât că mă surprinzi de fiecare dată ,transmițându-mi emoții și trăiri profunde ,intense ….cine nu te-ar aprecia ?Și dacă tot vă definiți două berze ,de ce nu mai migrați din când în când în țările calde ?Invitația mea de anul trecut rămâne mereu valabilă…..
..daca iți mentii la anul invitatia, s-ar putea sa ai o surpriza. Anul acesta e un an plin, cu agenda full, fara vacante, doar cu respiro de sfarsit de saptamana. Ca te admir, stii; ca imi pare incredibil ca faci facultate, scoala medicala, ca ai doua domnișoara si iubire de oferit pentru toata lumea, nici nu se compara cu ce fac eu aici, mâzgălind cuvinte. Multumesc tare mult pentru tot.
Apreciez enorm de mult felul tau de a scrie, frumusetea pe care o redai in fiecare postare a ta, apreciez fiecare cuvant pe care mi-l adresezi. Esti un om frumos si ma bucur ca te-am cunoscut. Nu intoarce raul facut…este ceea ce le invatam si noi, eu si sotul meu, pe dragalasele noastre. Te pup, Adriana si sper sa castigi, pentru ca meriti!
Am zis ca e firesc sa ai aspiratii spre premiu, dar stiu ca oricine il va primi va fi darul lui Dumnezeu pentru noi cei care iubim cuvintele. Am și eu preferata mea, Almanahe a noastra e unica in stil și ea e cea spre care imi indrept aprecierile, in caz de nu-mi ies mie. Tu..esti o bucurie de om, cu toata oaza ta de frumos, cu buburuzele tale si gingasia voastra. Cel mai mult ma bucur ca sunteti tineri și veti fi mereu energeci sa va cresteti fetele cu valori trainice. Multumesc, Diana. Chiar apreciez faptul ca ai venit azi…aici. E o surpriza frumoasa.
Aprecierile mele sunt pentru cele mai dragi fiinte din viata mea: mama, tata (care mai traieste doar in inima mea), sora mea. Daca nu pentru ei, pentru cine?! 🙂 Cate mi-au mai suportat!
De cate ori scrii despre draga ta surioara ma gandesc la sora mea. La cate incercari am supus-o! 🙂
Fiecare cuvant al tau imi atinge, cumva, sufletul si-mi trezeste amintiri si nostalgii si… doruri. 🙂
Iti doresc sa ramai mereu acest izvor de frumos. Greselile, suferintele sunt pentru suflet ca ingrasamantul pentru plantele frumoase, viguroase. 🙂
Si-ti mai doresc ceva: sa mergeti la Viena!
Pupici cu drag! <3
Ce frumoasa e urarea ta de final. Cu atatia blănoși in jur, am incetat a ma gandi la concedii, daca merg sa iau vreo excursie…ince grijile. Asa, pus in fata faptului implinit, s-ar gasi solutii.
Dar…până una, alta, bine spus….„dacă nu pentru ei, pentru cine?” Da, tații nostri mai traiesc doar in sufletul nostru, dar e bine si asa. Au trecut 10 ani de cand nu mai e al meu și tot ce-mi doresc e sa-l tin minte, sa nu-i uit tonul vocii, sa-l vizualizez perfect.
„Greselile, suferintele sunt pentru suflet ca ingrasamantul pentru plantele frumoase, viguroase”….nici nu știi ce dar mi-ai făcut. Multumesc, Diana!
Ps. In cazul tău, stii ca aprecierea mea continuă e faptul că mi-ai păstrat-o pe Zoe, cainele mele fugar din 2013, pe peretele blogului tău. Nici chiar eu nu am făcut asta pentru ea.
Povestile tale sunt mereu pline de fascin, de emotii calde, de vechi, de nou, de fericire pulsanta sau timida tristete, dar mai ales, povestile tale sunt despre oameni. Tu traiesti si te implinesti cand intri in contact cu oamenii si povestile lor, cand le culegi si ni le daruiesti noua cu drag si generozitate, cand ne atingi si ne mangai sufletele cu vorbele, gandurile si cuvintele tale. Sensibilitatea si simplitatea fac din talentul tau o bucurie pentru noi toti cei care te citim. Ganduri bune si imbratisari!
Marietta, tu esti dovada Universului ca din dragoste pentru cuvânt am reușit sa te am prin preajma, sa am bucuria sa simt generozitatea ta, nu doar sa te citesc cu sufletul, admirandu-te in taină. Faptul ca esti aici, nu pot decat sa cred ca deja visele se implinesc, ca un puf de păpădie. Te imbratisez si eu cu drag.
Mi-a placut articolul tau, este o lectie de viata pentru multi dintre noi. Iti doresc mult succes!
Adina, multumesc tare mult pentru aprecieri. Ma bucura semnul tau și sper sa ai parte doar de bucurii in aceasta viata.
Felicitări doamna , mult succes! ????
…multumesc tare mult, Adda! Succes si tie!
Între mine si sotul meu există acel echilibru de care toata lumea are nevoie , emoții și trăiri profunde ,intense atunci cand intri in contact cu oamenii si povestile lor………….frumos spus !!
..da, aprecierea intre soți imi pare DAR CERESC pentru care inca nu am multumit suficient. Sunt onorata pentr aprecierile dumneavoastra.
Acum înțeleg de ce a plâns mami două seri la rând. Credeam e iarăși cuprinsă de durere și nu știam cum să o ajut. Ați scris așa de frumos despre ea. Eu nu pot să spun cât de mult o apreciez, e MAMA MEA, și asta e de ajuns. Am însă colege care mi-au mărturisit că și-ar dori și ele ca mamele lor să fie ca mami a mea.
Cand o ai aproape lucrurile par la indemana, firesti, normale. Insa nu e asa, e doar bucuria de a fi primit ceva deosebit pe cand ai deschis ochii in lumea asta. Comentariul tau ar fi putut tine locul acestui articol caci e cel mai profund semn de apreciere pe care l-am citit eu, in ultima vreme. Teo, multumesc pentru cuvinte, semnul de aici și aprecieri. Sunt impresionata.
Draga mea ,am citit cu nespus drag si placere ceea ce ai scris . Mi-a placut enorm acest articol am simtit ca l-ai scris cu sufletul in palma, ,ca fiecare cuvant este incarcat de sentimente ,,sentimentele acelea omenesti pe care doar oamenii cu inima mare i-l au . Te apreciez pentru omul care esti,pentru ceea ce ai facut,pentru ceea ce faci si-ti doresc sanatate multa,spor si succes pe mai departe <3
..sunt onorata si fericita, nu doar citind aceste cuvinte ci pentru faptul ca le-ati lasat aici, in casa cuvintelor mele trecatoare. Va multumesc si sper ca aprecierea sa va fie aproape mereu, in ochii și pe buzele celor din jur.
Fericit e cel care ajunge apreciat de tine, fata draga, ca nu te zgarcesti sa arati frumoasul dintr-un om si uneori sa il vezi chiar mai abitir decat exista. Cred ca de ceva vreme scrisul tau a mai capatat ceva incredere, odata cu tine, pe masura ce ai primit din jur confirmarile pe care le meritai. Esti din ce in ce mai putin si mai frumos exitanta, intelegi ce spun? Sper ca da.
daca tu te-ai subapreciat intodeauna, eu m-am supraapreciat mereu, am fost educata astfel de o mama psiho-pedagog. Nu-i bine nici asa, crede-ma. Castigi pe de o parte, pierzi pe alta. Te crezi grozava, e drept, dar cazi de mai sus, atunci cand cazi. Si esti mult mai exigenta cu tine decat ar trebui. 🙂
Te imbratisez cu drag!
Hmmm, stiu si eu? Mie imi pare ca ideile bune mi-au venit cand nu m-am luat in serios. Acum, ma cunosc mai bine, simt cuvintele, stiu cum sa le impletesc dar se vede ca sunt intr-o alta etapa a vietii mele care ma tine departe de virtual si asta se vede, căci eu nu reusesc sa interactionez la timp. Si eu, si Mihai am fost crescuti la fel, fara sa stii ce inseamna increderea in sine. Acum, mi se pare unul din cele mai usoare lucruri pe care le poate face un om cu un alt om sau pentru un alt om. Asa ca fii fericita ca ai crescut asa. Caderile se simt la fel, garantez, dar aprecierea si mana intinsa de dupa face diferenta. Multumesc, Dana mea, pentru fiecare semn de al tau, pentru continuitatea dintre vorbele noastre. Sa-ti fie bine..mereu!
superb!!! Mi-a placut mult!
Aprecierea dumneavoastra ma onoreaza.
O lectie de viata foarte frumoasa,de ajutor pentru oricine…..atata timp cat nu ne apreciem pe noi insine,nu putem astepta aprecierea celorlalti…mult succes si sa va apreciati mereu,pentru ca sunteti minunata!
Cei dragi ai mei merita sa le arat ca sunt stele stralucitoare in existenta mea. E atat de usor sa arati asta ..prin lucruri simple. Multumesc tare mult pentru aprecieri.
Când esti dezamagit de-aceasta viata,
cu sufletul zdrobit si apasat,
când nimeni nu te mai apreciaza-n fata,
tu ai valoare-n fata Celui mort si înviat !
Când cei pe care i-ai iubit si-ntorc privirea,
te parasesc lasându-te în drum
El totdeauna îti va oferi cu drag IUBIREA
El E Hristosul Tatalui…Strabun !
Prin jertfa Lui de la Golgota,
ne-a împacat cu Dumnezeu.
Ne-a oferit în dar,prin har, iertarea,
ne-a înfiat pe toti,grec si iudeu !
Suntem familia cereasca,
uniti de Duhul Sfânt a lui Hristos.
Iubirea Lui pe toti sa-i cucereasca,
iar cerul sa coboare pe pamânt…aicea jos !
..cu iubire facem fata oricarui lucru. Multumiri și rugaciuni de gand ..port cu mine..mereu, pentru toti cei pe care îi iubesc si pretuiesc. Fara EL, insa, sunt nimic.
Cred ca ti-am mai spus undeva povestea cu „tanti Nitescu”, ca voiam cand voi fi mare sa ma fac tanti Nitescu si de atunci pana azi, nu am mai vrut sa mai fiu ca nimeni, pana astazi cand as vrea sa vad si sa simt lumea asa cum o faci tu. Combate-ma ca ar fi ptr prima data cand nu iau in seama ce spui 😀
..da, mi-ai zis asta si de fiecare data am zambit…amar. Lumea prin ochii mei nu e nici mai frumoasa, nici mai poetica. Am atatea neguri adunate in mine, dar nu le mai dau drumul in cuvinte. Stii oamenii aceia pe care îi intalnesti si in loc sa te destinda cu orice flecustet ei îți pun poveri pe umeri cu viata lor care nu e tocmai roz? Ei, cam asa si eu. Eu pun rozul și ascund negura. Asa ca parca te vreau Lămâița mereu; nu te combat, dar, candva, am sa-ti scriu o poveste doar pentru tine sa te intorci tu frumusel la reperul cu tanti Nițescu. Te îmbratisez cu toata dragostea mea!