Mărgăritare-confesiuni, de ieri și de azi

Te salut, lume! A primăvară….

Adriana
Sunt ca fata împăratului pe când primise vrajă de somn adânc și pedeapsă să nu vadă, să nu audă, să nu vorbească. Îmi trec clipe prin fața ochilor și momente care nu par ale mele. Sau sunt prea ale mele. Îmi zâmbesc crengi de salcie și două mierle cântăcioase mă ridică din patul meu pe care nu l-aș părăsi vreo lună. Îmi amintesc că s-au uscat trei tuia mici, iarna trecută, iar primăvara asta văd alte pagube prin partea ce se vrea verde, sub stânca-munte. Nu înțeleg niciodată de ce mor plantele, deși, la ce umezeală și umbră avem în curtea noastră, mă mir că încă mai trăiesc și cele ce sunt acum pe baricade, înfruntând urâtul de după gard, adică niște tranșee în asfalt ce anunță că blocului gata ridicat pe coamă de munte, în sfarșit, i se așaza si conductele pentru canalizare. Un haos, o mizerie, un zgomot nesfarsit, de care m-am cam saturat.
După o renovare ce mi-a mâncat timp, disponibilitate și multe altele, m-am trezit cu un ambient pe care-l asteptam de vreo sapte ani de zile. Toate par la locul lor acum, caci mai mereu făceam, vrei-nu vrei, mutari de vară, de primăvară, de ploaie, de soare sau doar de nevoie de schimbare. Mi-am pus, din nou, masa cu privire la oraș, am așezat copăceii să le pot da binețe permanent, să ne vorbim, să ne spunem una-alta, să mai schimb și eu vreo două replici…altfel mute. Imi raspunde, in schimb, Lupu’-Baiatu’, preocupat de starea mea fizică și mentală. Prea par obosită…și neatentă. Nu vă las fotografii, poate doar asta cu noul meu colț favorit.

V-aș întreba cum o mai duceți, ce mai faceți? Telefonul meu e „mort”, cică sunt multiple cauze, inclusiv la cartelă. Uneori sună, alteori nu. E mai bine așa. Lumea poate sa ma minta ca m-a căutat, eu că am vrut și mai trece o vreme. Adevărul e ca urăsc telefonul mobil, dar asta am mai spus-o. Prea poti fi gasit si cand nu vrei a fi gasit. Si mai recunosc..ca nu am chef de pălăvrageală. Cred ca mi se trage de la prea multe vesti rele ce mi-au parvenit prin el. Rar te suna omul cu bucurie. In general, ne impartim grijile si tremurul inimii prin silabe pe care, o vreme, refuz sa le mai rostesc.
Au trecut deja 3 luni din anul asta și nu mă bucur deloc. Dacă as avea 20 de ani nici n-as fi băgat de seamă, dar asa parca aud cuci cântand, din oră in oră, spunandu-mi să nu mă mai risipesc, să ador clipa, să mă bucur de toți cei pe care-i iubesc. Aveam ceas cu cuc. Pe unde o fi acum? De cate ori ajung la Sighișoara și văd figurinele din turnul cu ceas eu mă gandesc la cucul din cuibul cu rotițe. Sunt defecta, stiu.
Poate vă întrebati de ce nu mai postez nimic, de ce nu pun vreun poem, vreo poveste veche sau nouă. Adevărul e ca am fost prinsa în multe și că sunt conștientă că pierd mult timp în on-line în detrimentul celor reale. Am obtinut atat de multe in ultima lună! In plus, am realizat ca sunt dependenta de tot ce tine de virtual și ca imi place  tare mult, mai ales cu cei cu care, mereu, am purtat un dialog, am împartasit un gand, o amintire, o senzatie.  De asta și vreau să-mi rămână on line-ul  o bucurie, o vacanta de-o clipa, în care să pot gasi tot ce nu reusesc a cuprinde cu gandul sau cu fapta. Si mereu ma-ntorc bucuroasa. Macar pentru asta.
De pe colina mea, cu o cafea in brate, intru in povestile voastre și mă inspirati.
Am bătut câmpii, dar de ceva vreme nu v-am mai intrebat de „bună ziua”. Sper sa fiți bine cu toții. Am o ramură de corcoduș înflorit și cinci frunze într-un soc. Tare greu se face primăvară în curtea mea, iar în sud ..deja e liliac in floare. Si uite asa, descopar ca, parca, timpul mai asteaptă sa se scurgă – undeva, florile deja se scutura, la mine abia de se dau în spectacol. O fi de bine, nu stiu.
Până una-alta, tot ce am putut face, a fost sa-mi fac spectacol in ambientul meu de zi cu zi. Acum, încep cu mine. Am nevoie si eu de niste redecorari de suflet si de trup. Multumesc pentru mesajele voastre, lasate pe privat. Recunosc, nu raspund la timp, dar o fac cu drag, atunci cand pot. Sa fiti bine, azi și mereu.
Te salut, lume! A primăvară…

Publicat de Adriana

https://www.adrianatirnoveanu.ro/

16 gânduri despre „Te salut, lume! A primăvară….”

  2. Salutari, Adriana! 🙂
    Off… Asa e primavara: ne urnim mai greu. 🙂 Stiu ca nu-i vorba de „urnit” aici si cred ca iti inteleg sentimentul, tacerea, absenta… 🙂 Poate te-as fi vazut pe FB, dar n-am mai trecut pe acolo… A fost contul inaccesibil un timp (din vina mea – am schimabt parola, am uitat-o si…) M-a descurcat cineva in final, am salutat cativa prieteni si am plecat… Si m-am obisnuit fara FB
    Si eu detest cu pasiune telefonul mobil si de aceea am renuntat la el cu multi ani in urma – cei care aud ca nu am nu (prea) ma cred (dar e problema lor).
    Imi place coltisorul tau preferat! Imi place sa-mi imaginez animatia din cuibusorul vostru. 🙂 Si evit sa ma gandesc la neplacerea blocului nou construit – stiu acea durere pentru ca s-a intamplat la fel in cazul casutei unui unchi (cu multi ani in urma) – au „luat” lumina rasaritului de soare cu blocul lor ridicat pe coasta, deasupra gradinii in care, de atunci, mai nimic nu pare sa reuseasca sa supravietuiasca.
    Iti doresc, cu drag, zile fericite!

    1. Din 15 februarie mai mult n-am fost decat am fost și pe blog, dar mai ales pe facebook pentru ca acolo era risipirea mea. Intamplator sau nu, durerile de cap au disparut, eu am facut mult mai multe lucruri, am din nou abonament la sala, iar cumva..gasesc timp pentru toate. „Telefonul este un rau necesar.” Mda, nu sunt de acord. Eu am renuntat la el și imi e mai bine. Nu mai pot sa fiu gasita oricand si la orice ora. Asa observ ca oamenii se mira, dar se obisnuiesc. Santierul exista inca, neplacerile la fel, dar macar totul e armonios intre noi. Viata nu e corecta totdeauna, dar cum nici eu nu am fost astfel mereu, cred ca e o plata, oarecum. Sper ca esti bine acum, sunt tare stransa cu timpul, dar sper ca acum, de Pasti, ne vom odihni macar 2 zile. Multumesc pentru semn, Diana.

  3. Bine ai revenit „Zana ghidusa”!!! 🙂
    Chiar ma întrebam pe unde poposesti de nu mai dai niciun semn de viata! Am crezut ca te-a acaparat definitive facebook-ul! 🙂
    Multumesc pentru urari si îti doresc sa vina primavera cat mai repede!

    1. ..nici pe facebook nu stau, ca deh….mai e nevoie si de pauza, dar greu imi stapanesc disparitiile. Te imbratisez. Acum…am toti corcodusii in floare, in doar o saptamană….

      …primăvara asta! UN CAPRICIU…

  4. Ne scrii din ce în ce mai rar,
    De parc-ai fi peste hotar.
    Dar bine e că- ți amintești
    Să ne mai plimbi printre povești.

    La bună regăsire!

    1. Sunt rătăcită în real
      E mai frumos, chiar ideal,
      Si nu stiu cum am tot făcut
      Ca de povesti..mi-a cam trecut,
      Nu mai am parcă niciun zvâc
      Și..poate de asta eu..tac mâlc.

  5. Te salut, margarit. Imi era dor de felul tau de a scrie, de tine. Ma bucur ca ai reusit sa asezi totul asa cum iti doreai. Coltisorul tau are ceva boem, sic a la Paris. Perfect pentru a lasa cuvintele sa se aseze frumos aici. Te imbratisez cu drag. Pupic.

    1. …da, azi am realizat ca-s bune si „jurnalele” de ceva, mai contabilizezi momente care altfel s-ar ascunde in tumultul vietii. Nu prea am chef de scris, desi in mine scriu zilnic, dar nu e nimeni sa le transcrie..

      Multumesc, Laura și te pup și eu.

  8. Salutări din Bărăgan, Adriana! Stai liniștită, nici la mine primăvara nu și-a intrat în drepturi. Liliacul n-a înforit, doar câteva lalele curajoase zâmbesc mândre la soare. Astăzi însă erau atât de triste în fața ploii reci încât mi-a fost milă de ele.
    Colțișorul tău de Rai e superb, îi simt căldura și văd mâna ta de artist. Aștept să depeni povești. Să-ți fie mereu bine, Adriana mea!

    1. ..îmi va fi, dar mai potolit asa. Parcă nu-i vreme de zburdat in euforii, doar in multumire profunda pentru tot ce am. Si pentru tine..multumesc, ca-mi esti aproape.

Comentariile sunt închise