Dacă îmi ieșea pasența, acum eram peste mări și țări, numai că prietena la care era musai să ajung a primit iute o veste de Americă, cum că acum și nu altadată trebuie sa fie la datorie. Si cum America nu e ceva pe care s-o sari din vedere, a ramas sa ne vedem la sfarsitul lunii acesteia sau cel mai târziu în iulie, dar cum ne-o fi norocul, zic, știind că nu e vacanță cu programări inutile ci ieșire firească de zici că te-ai duce nițel să bei o cafea cu o prietenă dar iei avionul pentru asta. Mie mi-a convenit. Prea era frig si la ea, iar să stai langa mare si tu sa te simti zgribulit parca nu-mi convenea.
Cred ca mulți dintre cei care mă citesc constant stiu ca am o masa verde de piele pe care o ador, am mai scris despre ea, iar pe facebook apare des in fotografii. E al doilea lucru cumpărat cu Mihai impreuna. Primul a fost un aragaz de inox, pe care l-am zgariat din primele 15 minute de la asamblare. Iac-așa, de unde sa stiu eu cum e cu lucru domnos? Am învățat pe parcurs, din plin. Masa asta, însa, are poveste amplă. Cu toate acestea nu am suficientă energie să dezvolt subiectul. Altceva e important, ca în casuta mea cu păpuși, cum zic prietenii despre ea, masa era prea mare, ocupa spațiu și devenea obstacol in orice loc ai fi asezat-o. Doar nu daramam casa cât sa incapă o masa asa cum doream eu, cu spatiu suficient in jurul ei.
A fost mutata de atatea ori incat doar pe tavan mai putea fi pusa, ca in rest se epuizasera toate variantele. Un amănunt deloc de neglijat sta in faptul ca daca ma pui sa aleg un loc in casa unde sa intepenesc mai multe ore si dat fiind faptul ca am mai mereu ceva de tastat, sa stau la masa e una din bucuriile mele. Bucurie insa pe care am transformat-o in cosmar pentru sotul meu, iar pentru mine in neliniște, caci visam renovari..imposibile.
Aproape ca, daca cineva il intreba ce fac, el ar fi raspuns senin: „Iar muta masa”. Si o vreme incercam sa ma conving ca sta bine in locul cu pricina. Daca faci fotografii, masa s-ar incadra perfect in peisaj oriunde ai fi asezat-o, cu blatul ei de piele verde, numai buna sa te duca cu gandul la seri de pocker; elegantă, cu scaunele inalte în juru-i nimănui nu îi dădea prin cap că mi-ar produce atata deranj. Inainte de Pasti am renovat ceva. Mult praf, multa tevatura, pentru doar putin loc in plus. Si iar mi s-a declansat nebunia cu masa. Am mutat-o de 10 ori într-o luna. De unde, domnule, insa sa scot eu jumatate de metru in plus daca nu am de unde? Ea fiind rotunda, cu diametrul destul de mare, cand trageai scaunele pentru a te aseza..musai trebuia sa deranjezi pe cineva pentru a trece pe langa. Era perfectă numai când stătea nederanjată de nimeni. Dar ce e decor? Mie imi trebuia sa o folosim cum se cuvine.
Duminica, însa,..am gasit solutia; am scos blatul la pensie, pentru o vreme cand îi voi gasi alta trebuinta, si am pus unul de marmura pe care-l aveam pe „insula” din bucatarie. Brusc, totul s-a asezat ca prin farmec. E spatiu, armonie, putem sta cu totii fara sa ne impiedicam unii de altii sau sa ne rugam a ne face loc de trecere. Recunosc, am inima stransa caci eram tare indragostita de forma aceea, insa am realizat, ca trecerea timpului și a anilor mei tineri..mi-au adus o meteahnă…nevoia de confort, de relaxare in detrimentul lucrurilor care dau bine dar sunt nefunctionale. La fel și la haine sau incaltari. Port cizme si bocanci mai tot timpul anului spre uimirea celor din jur și nu as renunta la ei..decat daca „iau foc” la patruzeci de grade. In definitiv, nu-i frumos ce-i frumos, e fumos ce-mi place mie; dar era păcat sa locuiesc într-o casa cu orasul la picioare si eu sa ma ascund intre ziduri fara ferestre doar pentru ca acolo incapea masa bucluc.
Mie nu-mi plac casele goale. Pardon, sunt ok, dar nu asta pe care o am eu. Îmi plac casele cu obiecte ce spun povesti. Nu-mi pasa de trenduri, de cei care zic ca mai putin inseamna mai mult si mai elegant, nu-mi pasa de ce apare nou in materie de aranjamente si decor. Eu am „noutati impletite in vechiturile inimii” (cum spuneam intr-un articol de acum un an) doar prin diverse lucruri care se cer mereu schimbate, precum consumabilele. Poate de asta mi-am si pus in loc de canapea, pe hol,..un leagan.
Daca as fi locuit la bloc ar fi fost invers, dar asa iubesc faptul ca fiecare lucru imi aduce aminte de oameni, evenimente, zile care s-au asternut in mine ca niste litere in carte. Cu toate acestea nevoia de spatiu, de aerisire, de confort exista. De exemplu, in bucatarie nu vei vedea de-a valma obiecte electrocasnice, veselă și tot ce se tine intr-o astfel de încăpere. Pe toate le am la indemana, insa, imi place sa am blatul liber si parca imbietor a aseza pe el ingrediente gata de preparare.
Nu stiu de ce mi-au venit toate acestea in minte, poate pentru faptul ca de câteva zile ma bucur de o noua priveliste și un nou aranjament. Si nu, Mihai al meu nu va mai fi terorizat ca iar ma gaseste in mutari. In definitiv, imi iubesc lucrurile si nu voi achizitiona altele doar pentru ca acestea nu mai par a a se plia in peisaj. Le-am facut sa se iubeasca intre ele, dar mai ales sa le iubesc eu, caci cea mai mare bucurie a mea e sa am acel acasa care mă defineste.
În altă ordine de idei, l-am tuns singura pe zulufatul de Toto. Cu mașina. Si a iesit perfect, fara nevoie de retusuri, fara chin, natural, el ajutandu-mă de zici ca imi spunea ce sa fac. Am fost mandra de mine. Cand ai atatia catei, inveti tare multe sa faci, dar mai ales sa nu se vada ca le-ai facut tu..ci un profesionist. Acum ..na, eu ma laud, nu iau meritele celor care chiar fac din asta o arta. La noi a fost …avarie si m-am riscat.
Vremea rea ne dă de furcă, însă văd soarele și știu că mai e speranță. Nu eram un om matinal, dat faptul că înainte de 2 nu ne culcăm – hai..1 la mine, dar din februarie trezitul de dimineata mi-a adus buna dispozitie in plus. Asa ca, orice s-ar ivi..sunt gata de atac. Pe facebook, lumea s-a împărțit din nou, datorită subiectelor despre familia tradițională și Macron cu a lui soață. Eu am jurat că subiecte precum sexualitate, politică, religie, caini, și tot ce derivă de aici nu voi dezbate niciodata. Nici like-uri nu dau nimănui pe aceste subiecte desi am propriile păreri. Nu ai cum să nu le ai. Însa, ce remarc, e că se derapează repede în orice tabără ai fi. Miștoul, sarcasmul, ironia capata valente deloc placute in ambele tabere. Asa ca citesc și-mi vine sa spun unora ..„păcat de subiect, ca scrisul e fantastic”. Nene, scriu unii cu un umor si o bucurie de viata ca nu pricep cum de razbat și altele din acele cuvinte minunate. Si da, descopar că multi oameni scriu de zici ca asta fac de cand s-au nascut, iar cand îi intrebi, realizezi ca, de fapt, reusesc doar sa-si aseze cuvintele cum curg in mintea lor. Si e fascinant.
Mi-am inceput dimineata cu un gand, pe pagina de facebook a unei noi prietene, cum că o pisică trăieste 13 ani și dragostea tine 3. Ei, citatul era din altcineva, dar astea două lucruri mi-au rămas in minte. I-am raspuns cam asa:
„Pisica soră-mii are 18 ani. Cand eram in primii ani de casatorie, de ziua lui, sotul meu iși punea o dorinta, aceeasi: „Să mă iubesti tu, in continuare”. Eu radeam și spuneam sa schimbe dorinta ca asta s-a implinit. A schimbat-o, sunt sigura, dar eu nu am mai avut curajul sa-l intreb. Parca nu putea concura orice alt raspuns cu cel de inceput.”
Proști mai suntem noi oamenii, in loc sa ne bucuram de ce traim, ni se pare că ni se cuvine, uitand că trecerea timpului schimbă nuante, chiar dacă nu schimbă intensitatea iubirii. Numai că nu vrei mereu confirmarea parteneriatului și a iubirii evidente ci inca mai vrei sa crezi că anii păstrează și sclipirea aceea. Pe mine maturitatea mă cenzureaza, nu faptele și sentimentele noastre. Parca nu mai pare potrivit sa-l intreb asta.
Rar scriu texte ce pot semăna a filă de jurnal, insa am remarcat cu bucurie, cam ce făceam in fiecare an, primăvara, de cand scriu, tot rasfoind articole vechi. Si mi-a plăcut tare mult. Semn că nu e rau ca din cand in cand sa las și astfel de dovezi.
Te salut, lume! Fiți voioși și bucurați-vă de ceea ce trăiți, purtați clipa de azi într-un mâine frumos și fiți sănătoși.
Ai dreptate! Nici mie nu îmi plac casele goale! Sunt reci, nu au personalitate si mie îmi dau frisoane! Nici foarte încarcate , sau in stil oriental … dar nici în trendul de acum. Au ecou casele… asa sunt de goale! La mine doar dormitorul este mai aerisit! Adica patul si un televizor, dar pe peretele din fata am un tapet – fotografie, asa ca ma pierd intr-o casacada iar cand dimineata este soare puternic, ai impresia ca clipoceste apa! Ma pierd in amanunte! 🙂
Mi-a placut cum ai scris „noutati impletite in vechiturile inimii” … asta simt si eu!
Toto e simpatic foc asa in costum de vara! 🙂 Zile cu soare si zile pline de împliniri îti doresc! <3
P.S. sa stii ca invitatia ramane valabila… stii la ce ma refer, nu? 🙂
Da, am vrut sa las link catre articolul cu „noutati impletite printre vechiturile inimii” dar e un articol publicitar, desi in afara ca fac reclamă unora și am si castigat un covor fain de la ei, restul e realitate suta la suta cu imagini din casa mea. Cat despre decor ..la mine e o ciudatenie de casa, mica si nu prea, veche si nu prea (datorita redecorarii), rustică și nu prea, profitand de cele trei elemente: lemn, piatra, sticlă. Mai mult lemn. Imi place ideea de tapet fotografie. Am o prietena careia cineva i-a pictat un tablou pe un intreg peretele. Arata fabulos. Toto e la „maieut si chilotei” zice cineva drag mie, nu zero. E dulcic. Cat despre cafea …la care e musai sa iau avionul..am experimentat cu gandul, deocamdata, dar cine stie? Am prins ideea și multumesc. Te imbratisez, Ella!
❤❤❤
..pup cu drag. Mare drag..
Buclucasă masa ta, uite ce gânduri frumoase ne-a adus în prag. Că doar de la ea au pornit toate, nu? Te admir pentru toate mutările pe care le faci. Eu, recunosc, sunt fidela „primului loc”. Dacă un fotoliu a fost pus lângă uşă, oricare alt loc mi se pare total nepotrivit aşa că acolo trebuie să rămână. Ştiu că nu e bine aşa dar asta sunt…
Culmea e ca merg pe un sablon de inceput, adica mut doar ce ma face sa stau precum o gaina impaiata. Ani de zile in sufragerie aveam niste fotolii mari din piele, cand voiam a motai și noi ca oamenii, ne picau capetele in barba. Le-am mutat si de aici si faza cu masa. Barbatul meu are aceleasi preocupari ca mine, adica stam impreuna la masa verde; si daca tot facem cenaclu, ma saturasem sa-i zic..`da-te ca trec spre baie sau…etc~, asa ca pana la noi modificari – a se citi 2018-2019, am gasit solutia. Am incaperi, insa, unde nu suport sa muti nici scrumiera. Ciudatica-s, stiu…
Oricum, masa e deja celebră. Am ajuns s-o iubim şi noi. 🙂
..eram sigura. Inca ma uit stramb ca n-o mai vad, dar am ceva de asteptat. Prefer confortul.
Adriana dragă, dacă ceva n-am realizat încă…da, încă, aceea este o casă cu curte. Așa a fost să fie. Să stăm la bloc, chiar dacă el, blocul, e în centru, sau la câteva minute de acesta. Dar nu pot face nimic din ceea ce-mi doresc în materie de design ambiental, că devine haos. Îmi place mult cum ai aranjat, ai bun gust și lucrurile tale, împreună cu tine, chiar spun povești. Și încă ce povești! Adună-le, nu mai lăsa nimic, leagă-le bine între coperți și adu-le în librării, oamenii au acum nevoie de povești! Te îmbrățișez cu drag!
Mirela, eu am vazut renovarea voastra și e tare cu gust, de la nuanta mobilelor la accesorii. Am stat 30 de ani la bloc si aveam un apartament imens, mai ales pentru un singur om. Greu am putut face ce am vrut, dar chiar si acolo am fost atipica, poate voi povesti candva,macar intr-o postare de aia scurta pe blogul cu prostioare-NEpovesti. Insa, acum..consider ca e musai sa ai confortul evident dat de ferestre largi, centrala (încălzirea) potrivita și sa pui totul in functie de tabieturi. Casa fiindu-mi din lemn, nu mergea sa o las precum o cabana fara personalitate. E mai greu de facut curat, dar fac cu placere doar sa stiu ca am lucrurile ce parca-mi vorbesc. Faza e ca la casa…se poate face mereu cate un coltisor nou, de parca ti-ai cumparat nu stiu ce mobila. Cand colo cu doua suruburr și niste unelte poti face de la loc de lectura la cel de dormit..cu tusa personala. Multumesc pentru aprecieri, sper din inima ca esti bine după interventia de azi.
Ma simt acum… ca si cum am fi toti in jurul mesei cu blat din piele verde si Toto ne atrage atentia tuturor – mie, cel puţin, mi-o atrage. 🙂
Marmura e faina si cred ca se potriveste super in decor.
Imi place cum ai aranjat cuibul (am mai vazut prin poze cate ceva – blanosii erau tinta privirilor mele) 🙂
Te salut cu drag, Adriana. Multumesc pentru urare. 🙂 Bine-bine sa va fie!
Diana, tu esti ca o gura proaspata de oxigen. Mereu ma faci sa vad ce conteaza, de fapt. Blănoșii. Dar pana si lor le trebuie măsuta. Stii ca doi stau cu noi la masa pe scaunel? Toto se covrigeste pe scaun și Alma se instaleaza ca omul, apoi se aduna cat e de mare si ramane acoolo pana amorteste. Asa ca lor era cam greu sa le zici …„bre, vreau sa trec”. Acum cand iți scriu sunt cu Toto alaturi. Nu-i asa ca-i fain? Te pup cu drag.
..aaaa, și-si face si culcus pe pernuta de pe scaun, tradus- o ia in dinti, se roteste de trei ori, se chinuie, ofteaza si, intr-un final, gaseste loc perfect.
Salutare.om harnic! Si-a gasit masa locul in casuta cu aer boem si suflet. Caci voi o insufletiti. Cat despre restul sunt in totalitate deacord cu tine. Santatosi sa fim si sa iubim viata cu adevarat!
Da, ai vazut idee ce mi-a venit? Am reusit, intr-un final, sa armonizez spirit cu ambient. Pup cu drag…
Adriana, sa sa stii ca si eu ma atasez de lucrurile mele si renunt greu la obiectele la care tin. Eu n-am o masa verde din piele, dar am alte mici obiecte pe care mi le-am adus din tara pana aici doar pentru ca aveau valoare sentimentala. Nici eu nu sunt adepta amenajarilor minimaliste care imi dau acea senzatie de magazin de prezentare. Cand intru in cate un ambient rece, fara personalitate, ma simt tinuta la distantaSunt constienta ca e mai multa bataie de cap sa intretii si sa cureti o casa “complicata”, dar daca nu am obiectele mele in jur ma simt ca la hotel, nu ca acasa. Imi plac colturile calde si personale, intime, asa cum am vazut la tine.
Mai scrie-mi in stil jurnal.
Da, eu rar scriu tip jurnal pentru ca mereu las semne pe facebook, dar am nevoie ca macar o data pe anotimp sa las semn cum a fost și ce s-a petrecut in acea vreme. Subscriu fiecarui cuvant lasat aici. Nu-mi plac casele fara poveste in ele sau cele mult prea simandicoase unde mi-e teama sa ma si asez. Imi plac casele, adica casa mea cea cu polite pline cu carti, cu cani de cafea, cafetiere, cu schite facute de prieteni, inramate de noi , imi plac obiectele desperecheate si imperecheate de mine cum nici nu-mi imaginam, am cufere in loc de dulapuri și depozitez lenjerii, prosoape, am facut dintr-un bar biblioteca si din mese vechi rafturi. Mereu as face cate un colt nou. Acum vreau sa fac niste cursuri de antichizat mobila. Eu faceam asta singura, dar neprofesionist. Acum am gasit un loc unde se fac astfel de cursuri. Sper din toamna sa ma apuc de ele. Acum am alte planuri, inclusiv de vacante. Pup cu drag.