Dacă ți-a plăcut, cândva, un cântec de pasăre doar pentru că nu ascultasei încă alte triluri, să nu te miri că într-o zi ți se va părea stridentă, arțăgoasă, gălăgioasă, iritantă, dornică doar de atenție, sperând să-și mute armoniile pe alte ramuri. Nu-ți va garanta nimeni că nu te vei plictisi și de alte acorduri, însă e imposibil să nu găsești unele care să-ți ciripească discret…muzici preferate sufletului tău. Bucură-te de ele atât cât sunt, așa cum te-ai bucurat și de cele rătăcite-n abisul schimbării.
Iar dacă nu poți nici măcar să mai simți zgomotul acelei înaripate să nu te simți vinovat, viața e plină de lucruri care vin precum pansamentul pe rană, cât să te miri ce ascunse au stat, în scorburi cu vise, neîndrăznind să-și ducă zborul și glasul spre cei ce le căutau, fără ca ele să știe.
Neîntrebând sufletul despre zbuciumul său nou îl lași să-și recapete singur albia aceea a confortului de unde nu vor lipsi alte întrebări sau cunoașteri. Și le va așeza singur, între două vorbe spuse Cerului și două oftaturi lungi. Pe cele din urmă le vei simți, pe primele le vei ghici în acțiunea cea nouă de care te bucuri, ca și când erai programat sa faci asta. Totul e o scenă unde se joacă sute de piese de teatru, exact cam câte gânduri nerostite ne trec nouă zilnic prin minte. Chiar dacă nu ajung fapte își ascund reprezentațiile necerând atenție în plus, ci doar să se consume și ele printre cele cu glas. Stau sub zăbrele de gând, mereu atente, sa vada cand e randul lor de primadone. Si noi le casapim cu zgomotele din afară ce nici măcar nu ne aduc bucurie mereu în loc să ascultăm și muzica sufletului.
Uneori, din coliviile noastre aurite, privim colivia nesfârșitului și ne mirăm ce ușor e să ne rotim spre ce ne place. Atâta eliberare din suflete încorsetate de preconcepții, nu mi-a fost dat să văd.
Azi, am văzut un om care era fericit. Fericit că-i cânta altă pasăre la geam. Și, nu știu cum, dar am înțeles ce ușor era.
Să fiți iubiți de cine doriți, și să iubiți pe cine vreți, fără vinovății de fațadă. Ne sunt suficiente aparențele în care ne scăldăm ochii și sufletul. Iar dacă tăcerea mea de dincolo de cuvintele scrise vi se pare de neînțeles, nu căutați logica pentru că nu exista. Sunt lucruri despre care și cel mai vorbăreț și extrovertit om nu vrea a vorbi, chiar și celor cu care a făcut-o până deunăzi..ușor. Poți împărtăți emoții dar e greu să-ți mai împarți sufletul, dezgolindu-l prea tare într-un moment când, poate, e doar obosit și singura hrană regeneratoare e cuvântul scris sau tăcerea.
Numai că atunci când taci, și muzele amuțesc. Nu mai bine că le asez aici sub formă de nori de cuvinte gata sa se risipeasca pe Cerul Nădejdii? Asa le voi asculta oricand voi dori, în triluri de ganduri înnoite..
Sunt bine, dragii mei, însă din realitati si fantezie, uneori, …poți fi doar culegător de cuvinte ce bântuie nehotărât. Atunci le adun spre surâsul zilei ce se așază pe genunchii mei, greșind directia, lăsandu-mi chipul sa capete ceea ce doreste – senin sau încruntări de sprâncene. Voi ce credeți că am ales? Si apropo, spre disperarea celor care atunci cand le arati o fotografie te intreaba unde e zâmbetul. Știți ce le răspund? În realitate. Cel mai greu lucru mi-a fost să zâmbesc și să râd forțat. Mai bine mă lipsesc, vorba unei dragi mie, căreia veselia îi e mereu haină potrivită. Să fiți iubiți și nu căutați drame nerostite acolo unde nu sunt…
sursa: pinterest, free bird, Gânduri nerostite ascunse în colivia sufletului
8 gânduri despre „Gânduri nerostite ascunse în colivia sufletului”
Cateodata ne dam seama ca a trecut ziua si nu ne-am bucurat de nimic in mod special… A trecut deja o parte din ziua de astazi… cum ai trait-o? Cat ai fost de fericit/a? Suntem fericiti atunci cand ne dam seama de maretia noastra de faptul ca suntem apreciati, la valoarea noastra adevarata! Incerc sa ma înconjor de oameni frumosi, chiar daca asta se întampla uneori doar virtual, încerc sa întind o mana sa aduc un zambet … Iar pasarea… poate canta la geam uneori trilul ei frumos, dar poate fi si pasarea care … moare pe limba ei! Eu nu vreau sa am o colivie în suflet… vreau ca sufletul sa fie liber, la fel ca pasarea! Imbratisari cu drag si zi cu spor! pupici! ♥
Ella, tu esti un om tanar in suflet. Eu m-am nascut „gata mare” cum spunea sora mea și vazand-o pe ea am stiut ca-mi lipseste ceva. Colivia din suflet exista, pentru ganduri și pareri carora nu le da drumul usor, pentru ca am facut rau candva, voit, si nu mi-am iertat-o vreodata. De atunci sunt atenta si, recunosc, intru in taceri decat sa nu pot explica celor din jur ca ei nu imi pot fi umar la umar chiar in fiecare tulburare pasagera, ca prefer sa o duc singura, sa o decantez si sa o macin pana dispare si urma ca a existat. Te imbratisez; fericire am, slava Domnului, insa am o oarecare retinere de a-mi mai striga implinirile cu intreaga gura. Chiar azi, s-a rupt firul unei vieti tinere de nici 20 de ani. Si atunci realizezi privilegiul.
Lasă pasărea sufletului să zboare liber, n-o închide într-o colivie (fie ea şi din aur) şi atunci zâmbetul se va aşeza natural la locul lui, pe chipul senin.
Stii, Cristina, in colivii ascund ganduri deloc rele dar pe care nu le pot rosti cu voce tare, ca as uimi sau asrani sau doar ar produce forfota. Habar nu am. Zambetul e mereu, dar cum spuneam, nu fortat, ci mai degrabă ca un suras, cat sa-mi lase chipul neincruntat și liber.
Sa ai parte de frumos și bucurie!
Mi-am ascultat, așa cum spui tu, ” muzica sufletului” și nu mi-a plăcut. Prea tristă, prea disonantă, prea rece. Și n-am simțit niciodată mai acut ca acum nevoia de a-mi odihni gândurile. Mă apuc să-mi recompun în tăcere, notă cu notă, partitura vieții. Tăcerea ca terapie și medicament, fără reacții adverse și efecte secundare.
Eu sugerez, atat cat se poate, ca din 21 mai sa nu te mai incarci cu muzica lumii ci sa iți aduni notele si pasarile folositoare inimii. Tacerea e buna, dar nu permanentizata, asta imi spun si mie des. Eu azi am realizat, din nou, fragilitatea oamenilor. Nimeni nu are timp de analizat texte sa vada de unde curg cuvintele mele, dar eu anticipam evenimente, asa cum vadzilnic rautati gratuite ce nu inteleg ce folos aduc in jur. Am citit azi, cea mai odioasa poezie a unui om la adresa altui OM. Și mi-am zis ca lumea noastra, Nico, e frumoasa caci nu avem asa ceva in jur, cel putin eu.
Cateodata ne dam seama ca a trecut ziua si nu ne-am bucurat de nimic in mod special… A trecut deja o parte din ziua de astazi… cum ai trait-o? Cat ai fost de fericit/a? Suntem fericiti atunci cand ne dam seama de maretia noastra de faptul ca suntem apreciati, la valoarea noastra adevarata! Incerc sa ma înconjor de oameni frumosi, chiar daca asta se întampla uneori doar virtual, încerc sa întind o mana sa aduc un zambet … Iar pasarea… poate canta la geam uneori trilul ei frumos, dar poate fi si pasarea care … moare pe limba ei! Eu nu vreau sa am o colivie în suflet… vreau ca sufletul sa fie liber, la fel ca pasarea! Imbratisari cu drag si zi cu spor! pupici! ♥
Ella, tu esti un om tanar in suflet. Eu m-am nascut „gata mare” cum spunea sora mea și vazand-o pe ea am stiut ca-mi lipseste ceva. Colivia din suflet exista, pentru ganduri și pareri carora nu le da drumul usor, pentru ca am facut rau candva, voit, si nu mi-am iertat-o vreodata. De atunci sunt atenta si, recunosc, intru in taceri decat sa nu pot explica celor din jur ca ei nu imi pot fi umar la umar chiar in fiecare tulburare pasagera, ca prefer sa o duc singura, sa o decantez si sa o macin pana dispare si urma ca a existat. Te imbratisez; fericire am, slava Domnului, insa am o oarecare retinere de a-mi mai striga implinirile cu intreaga gura. Chiar azi, s-a rupt firul unei vieti tinere de nici 20 de ani. Si atunci realizezi privilegiul.
Lasă pasărea sufletului să zboare liber, n-o închide într-o colivie (fie ea şi din aur) şi atunci zâmbetul se va aşeza natural la locul lui, pe chipul senin.
Stii, Cristina, in colivii ascund ganduri deloc rele dar pe care nu le pot rosti cu voce tare, ca as uimi sau asrani sau doar ar produce forfota. Habar nu am. Zambetul e mereu, dar cum spuneam, nu fortat, ci mai degrabă ca un suras, cat sa-mi lase chipul neincruntat și liber.
Sa ai parte de frumos și bucurie!
Mi-am ascultat, așa cum spui tu, ” muzica sufletului” și nu mi-a plăcut. Prea tristă, prea disonantă, prea rece. Și n-am simțit niciodată mai acut ca acum nevoia de a-mi odihni gândurile. Mă apuc să-mi recompun în tăcere, notă cu notă, partitura vieții. Tăcerea ca terapie și medicament, fără reacții adverse și efecte secundare.
Eu sugerez, atat cat se poate, ca din 21 mai sa nu te mai incarci cu muzica lumii ci sa iți aduni notele si pasarile folositoare inimii. Tacerea e buna, dar nu permanentizata, asta imi spun si mie des. Eu azi am realizat, din nou, fragilitatea oamenilor. Nimeni nu are timp de analizat texte sa vada de unde curg cuvintele mele, dar eu anticipam evenimente, asa cum vadzilnic rautati gratuite ce nu inteleg ce folos aduc in jur. Am citit azi, cea mai odioasa poezie a unui om la adresa altui OM. Și mi-am zis ca lumea noastra, Nico, e frumoasa caci nu avem asa ceva in jur, cel putin eu.
Iți doresc putere azi și mereu!
❤
..te imbratisez…