În fereastra sufletului am pus mușcate și petunii,
Deși la grădinărit nu mă pricep,
Ba uit să le ud, ba le inund cu emoții,
Ba se usucă în soarele ochilor indiscreți,
Iar de învățat despre binele lor
Nici acum nu am habar.
Totuși, mai mereu se găsește cineva
Să-mi dea îngrășământ potrivit,
Să le pliveasca cu grijă din grijă,
Să mi-aducă aminte ce frumoase sunt
Si cat de greu au înflorit în inimă.
Mușcatele deja curg colorat pe margini de suflet,
Iar eu nu vreau să intinzi mâna si sa furi un fir,
Mai bine cere-mi.
Mi-a luat o viață să știu de ce zâmbesc roșu.
Parcă nu mai am timp să nasc alte povești,
Alte zâmbete, alte buruieni, chiar.
Din cele sădite, fereastra sufletului meu
Ramane mereu deschisă și împodobită,
Curgând,
pe ziduri de trup,
flori-povestite!
Un zambet este o lumina în fereastra sufletului tau, care îmi spune ca inima ta este acasa!
Sa fii iubita si ocrotita toata viata…
Doamne, ajuta, Ella! Asa sa fie..si cu tine, si cu toti cei dragi tie. Te imbratisez.
N-am îndrăznit să fur din mușcatele tale și nici n-am cerut. Am așteptat, uneori în tăcere, alteori fremătând, să mi le dăruiești. După ce le-am primit, Doamne, cât de frumos au înflorit!
Tu esti dovada ca doar dupa ce doi oameni trec prin tot felul de intamplari pot vedea muscatele mai bine și efemerul din ele. Cu toate acestea trainice ni-s emotiile și-ti multumesc pentru asta.
Ce frumos ! Exact asa se vede sufletul tau din orice unghi ai privi, ca o casă cu pervazele pline de flori roşii.
Tu mereu vezi in oameni frumosul. Cred ca si daca u scriam eu aici, tu mi-ai fi impodobit sufletul cu muscate. Te imbratisezcu mare drag și…admiratie!
❤
..te imbratisez si azi..