Cum sa explic ?
.. ca nu mă iau in serios,
Că slova mi-e ca frunza, când e pe ram, când jos,
Iar poarta e deschisă doar celui ce dorește
Să vadă și-nfrunzirea, dar și cum se ofilește.
Ca-mi place primavara, dar o asez în toamnă,
Iar vara-i ca o iarnă, în vorbe fără haină,
Că-mi tremură cuvântul, iar textele-s stângace,
În inimă am fluturi și in stomac am ace,
Si că nu as vrea sa stiu de strâmbi din nas sau plac,
Caci scrisu-mi relaxează și fricile, și-mi tac;
Iar de-mi vedeți șuvoiul de litere de-a valma,
Nu observați doar forma, mai bine simțiti teama
Că mi-ar putea seca izvorul, curat cu apă vie,
Și as ramane stearpă, de literă pustie.
De veti căuta-nălțări fără de-apus
Priviți și printre randuri, caci totul s-a cam spus. (de alții)
Nu veți găsi nimic, doar litere-nșirate,
Și fluturii zburând prin lumi mai inspirate.
Ce aș mai vrea?
De spus de-aveți ceva, bateți atent la poartă,
Caci fluturii-s timizi și vor porni iar roată, (in seri repetative)
Si se vor aseza pe-al vorbelor zăvor,
‘nlemnind cumva poetic, trecand la locul lor,…(‘n tăceri definitive.)
Nu între ei, ci cu acei ce parcă
Nu înțeleg că lumea e un teren de joacă,
Pentru cuvinte…vii. Sau mii? (Habar nu am..)
Ce-aș prefera?
Sa treceti mai departe, pe poartă nu intrati, (de nu simțiți),
Caci universu-i plin de cei adevarați.
Si de mă-nvart si eu, fara sa tin vreun ritm,
E ceva la-ndemână, la liber, dar divin!
Și nu uitați:
Eu nu-s în lumi perfecte, dar sunt în a mea lume,
În ea am tot zidit, și bune, și nebune,
Cei ce au pus mortar, nisip și cărămizi
Simt fluturii din mine de când au fost omizi.
De nu vreti sa lasati decat noroi prin mine
Luati-l și pastrați-l ca poate face bine …(la reumatism)
Acuma, mă scuzati, dar voi deschide poarta
Zavoru-i tot acolo, și pragul, chiar și treapta
…martor tacut ca scrisul imi e impiedicat
Un vesnic inceput, albastru demodat.
Și multumesc, discret, căci fluturii se-opresc
Iar acele nu-nțeapă, dar eu mai scriu..oleacă;
Desperechez iar frunze și-mperechez cuvinte,
Să-mi fie mărturii de ce-am avut prin minte. (o vreme)
Ce am scris aici?
…păi, știu și eu? Nu aveti o plasa de fluturi
Să adunam tulburarile mele de-o clipă?
N-am scris nimic, doar am bătut din litere-aripi,
Caci prea mă luase lumea in serios…
Si mă agata in vorbe ce mă-ntorceau pe dos.
Nu explica, nu e de explicat. Între rândurile tale e cu simţire. Multă simţire. Şi asta nu se explică. Fluturii din suflet şi acele din stomac se transmit prin emoţie, nu prin definţii ale stărilor. Şi-ţi iese atât de bine!
…adevarat ce zici, dar uneori asta simt cand oamenii fac tot felul de presupuneri, cand eu nu fac altceva decat ies, din cand in cand, pe scena fara…sufleur, sa spun universului sau cui doreste ..o frantura din mine, intr-o forma sau alta.
Nu putem cere celor care citesc să decodeze exact mesajul pe care noi am vrut să-l transmitem. Şi nu o fac cu intenţia de a răscoli în sufletul literelor. Vreau să cred asta. Iar cei care o fac nu trebuie lăsaţi să şi murdărească „interiorul” cu gestul lor.
Dar fiecare simte diferit un cuvânt scris sau rostit, fiecare primeşte diferit frânturile de care spui.
Sigur. Asta o stiu exact cum simt si eu cand va citesc pe voi, de exemplu. Chiar azi observam un text pus de cineva ca „hazliu” cand mie mi se parea rautate pe fata mascata de ironie si sarcasm sau ..pamflet ca tot se poarta chestia asta de a ascunde totul sub denumiri la moda. In plus, vineri am citit cea mai rautacioasa poezie posibila, a unui om despre un altul. Nu eram eu in ecuatie in nicio parte, dar tocmai de asta mi s-au aprins multe beculete. Multe.
Of, da. Înţeleg acum. Nu ştiu despre ce poezie sau text vorbeşti, nici nu contează, am înţeles ideea. Din păcate sunt şi astfel de „episoade” care ne dau de gândit…
…nu sunt in blogosfera, dar e mai rau, in lumea poetilor cu carti scoase. Groaznic
tu nu trebuie sa te explicit … tu esti unica! Si cine te iubeste te accepta asa cum eti tu, pentru ca tu esti unica! 🙂 Si sa mai sti ceva… cand vad fluturi ma gandesc la mama mea draga de la ea mai am doar un fluture … o brosa!
…TEXTUL ASTA L-AM SCRIS CU DEDICATIE PENTRU UNII DE PE FACEBOOK. Na, ca am scris cu litere mari, dar nu mai sterg. Da, fluturii apar mereu cand mi-e dor, cand simt, cand scriu. Multumesc, Ella, de gand bun, te imbratisez. Ti-am raspuns pe mail, ai vazut, da?
Da, am vazut astazi dupa amiaza. Am lucrat tare mult in gradina azi si sunt obosita! Vorbim… ne mai povestim, ok? Pupici!
..da, stii ca nici eu nu raspund pe loc, de teama ca nu as putea sa zic decat trei cuvinte și alea pe fuga…
❤
..te ador si eu..
Ți-e mintea ocupată
De versuri în pereche,
Iar rima e creată
Nu doar după ureche.
Îți cânți încet izvorul
Ce muza ți-a momit,
Ca s-auzim zefirul
Ce-n iarbă-i adormit.
Mai nou imi canta cucii
Cu dor de duca-n stele
Cuvintele-s ca nucii,
Cu verde prinse-n ele,
Incat mă simt nălucă,
Mereu prea ispitită
De vorbă, ritm și rugă,
Încât mă simt ranita
De orice intrus ce pare
Că n-o vedea zefirul,
Nici ușa de intrare,
Nici că e musafirul
Venit de bună voie!
Dar tu ai dreptate. Am reusit sa dau din nou drumul cuvintelor, de o luna de zile!
De-i musafir și nu-și cunoaște masul,
Deschide-i ușa că să-și vadă pasul,
Iar tu, nu-ți pleca fruntea-n adiere,
Căci fără de un spin, trandafirul nu piere.
Să știi că m-ai lăsat „de căruță” și la scris, și la citit, ba chiar și la comentarii. Dar sper să revin.
..eu mi-am impus de o luna, putin cate putin, sa nu pierd ce am, singurul mod sigur de destresare, indiferent de cuvintele acestei versificari..cu of; asa ca oricand te astept și-ti sunt partener de ping-pong de cuvinte in comentarii, și cititor fidel…, bineinteles..
Explici sublim, dorinţa şi preferinţa le exprimi minunat, voi încerca să nu uit cum eşti, nici nu ar fi posibil… Sper să merit a deschide poarta, ascultând zbaterea aripilor unui fluture, cum eşti…
Ecaleopi, tu imi esti reper și bucurie, tu mă aduni din rataciri, tu scrii lucruri pe care simt ca le scrii din mine. Esti pe podiumul meu cand ma gandesc la „invartitori de cuvinte”, vorba prietenei noastre illusion, dar iți multumesc mereu ca ma intelegi, chiar si cand sunt …prea explicita, ca azi. Doar ca, simt ca si de asta data a fost cu directie spre…., și ma vor insoti tot fluturi ca mine…, ca tine…
..te imbratisez, onorata ca-mi esti…
Minunate „tulburări de clipă”, doar că eu le-aș numi vibrații de suflet…, pentru care îți mulțumesc mult, le-am savurat cu plăcere. Inspirație și mult spor!
Sunt onorata. Onorata si zambitoare caci mare respect pentru cuvant și simtire aveti. Va multumesc tare mult și va doresc lumină creatoare de frumos!
Eu am intrat pe poartă și nu mai ies din a ta lume decât dacă sunt dată cu forța afară. Nu mă interesează părerea celor care mai așteaptă (dacă așteaptă!) explicații de la tine. Știu doar atât, de când mă închin la altarul slovelor tale mi-am găsit liniște și alinare. Îți iubesc fluturii, îți iubesc tulburările de o clipă, îți iubesc fiecare „frântură din tine” , îți iubesc întregul univers. Să nu te oprești! Zilnic mă rog la Dumnezeu să nu-ți sece izvorul cuvintelor și să nu-i lase să se adape din el pe cei care vor să ți-l otrăvească.
Văleuuu, zici ca dau turcii navala prin literele mele sau invers ca nu stiu cum sa traduc aia cu otravitul izvoarelor cu vorbe scrise. E de bine totul, dar ziceam ca e cazul sa spun si celor care trec pasager prin cuvintele mele ca nu am inventat apa calda, nici coada la pruna nu o pun eu, nici nu sunt vreo scriitoare si e pacat sa imi tot sugereze ce ar trebui sa fac, „sa creez”…literar, de mi s-a incretit si mai tare parul, realizand ca sunt din film diferit cu mine, dar isi permit cam multe. Cand viata are atatea surprize negative, sa gasesti un mod de relaxare ce nu costa nimic și te face fericit, mi se pare cel mai mare dar. Si imi mai aduce și oameni ca voi, ca tine, draga mea Nicoleta. Te imbratisez tare și sper ca ai inteles ca si daca dispar de pe facebook, o fac sa ma-ntorc la scris, dar deocamdata sunt bine cu amanndoua. Vorbim maine, te pup.
Sa nu explici, Adriana. 🙂 Se vor gasi cei care vor „gasi”… explicatii pentru ca ai explicat. 🙂 Altii nu vor dori sau nu vor putea sa inteleaga sau se vor preface ca nu pricep ce explici sau de ce explici.
Invarte cuvintele in hora, lasa-le libere si nu te uita la eventuala pleava ce cade cand tu treieri… cuvinte. 🙂
E tare amuzant cum dau unii sfaturi despre ce si cum sa faca cei carei-si transcriu sentimentele in cuvinte. 🙂 Acestia nu pricep esentialul: tehnica intereseaza doar pe specialisti, nu pe cei care se regasesc in unele versuri, in unele fraze. Ceva… pragmatic: majoritatea celor care „s-au imbogatit din arta” sunt dintre cei cu mare succes la public nu la criticii care le stiu pe toate. 🙂
Zambeste, invarte cuvinte, joaca-te! 🙂 Sufletul senin sa-ti fie! <3
..sa stii ca aceste randuri nu au fost un manifest pornit de la eventuale suparari. Am avut de-a lungul timpului multe nesigurante si simteam nevoia sa spun lumii sa nu ma ia in serios prea tare, dar o spuneam ca un scut, observand persoane cu adevarat dedicate scrisului..facut cu arta, iar eu nu vioam nici sa stau, nici sa plec din aceasta lume, voiam ingaduinta cu literele mele
. De data asta, am avut exact ce spui tu..o reactie la sugestii de „risipire”, de imbunatatire a tehnicii, de a ma aseza sa creez mai mult si sa slefuiesc tot ce scriu. E bine, eu scriu cum imi vine, eventual după mult timp, revin pe text cu o idee noua, dar pe moment aceea e forma sufletului meu.
Multumescpentru gandurile bune si ai grija de tine!
„lumea e un teren de joacă” – Că bine spui! Din păcate mulţi o iau prea în serios ceea ce strică ce e mai important, bucuria jocului! Zic şi eu…
..tu zici perfect. Esenta vorbelor de mai sus. Cand gasesti un lucru ce te face fericit si vezi ca unii sar sa rupa bratul papusii sau nu inteleg de ce preferi o astfel de joaca, incerci sa te faci ca nu vezi sau explici – ca mine acum – dar cel mai grav mi se pare, exact cum spui tu, sa te iei prea in serios si sa o faci și cu ceilalti. E maidanul plin de litere, imperecheaza-le după bunul plac și joaca-te cu cine vrei, dar nu strica placerea altora. De asta nu mai citesceu anumiti bloggeri. Incrancenarea sau pretiozitatea din cuvintele lor m-au indepartat. .
eu aș fi lăsat-o toată o singură poezie… 🙂
și-aș fi numit-o autobiografica.
…da, era o idee, dar n-am avut-o. Si asa stiam ca aici, pe blog, vor reactiona tot din cei care ne insotim de o vreme, dar tot am scos-o la lumină…., pana la urmă..asta e adevarul.
…până la urmă poezia rămâne una dintre cele mai frumoase forme ale sincerității. 🙂
….cata dreptate ai!
nu totdeauna! 🙂
🙂