Povestiri din București, să ne trăiești!
Anul 2012. August 2012. Cu o lună înainte îmi făcusem cont de facebook. Zici că descoperisem America. Zilnic, mă minunam câtă informație trecuse pe lângă mine fără să mă fi gândit vreodată că am nevoie de ea. Voiam să mă bucur de timp liber, de natură, „nu să mă expun prin virtual”, cum aveam să aud, după o vreme, de la un om din juru-mi, tare mirat de cât dădeam eu din casă, să zic așa.
Numai că magnetul acesta mă atrăgea cu fiecare zi și deveneam din ce în ce mai nemulțumită, culmea. Inevitabil, dupa foarte puțin timp, m-am plictisit și când eram pe punctul de a renunța și a mă-ntoarce în obișnuitul meu cel de toate zilele îmi apar în cale niște scrieri de care m-am îndrăgostit instantaneu. Nu mai făceam nimic altceva pe facebook, nu interactionam, nu tu un like, o impresie, o măslină, nimic, ci citeam, ca pe o carte cu imagini vii, articol după articol. Îmi provoca o oarecare forfotă interioară totul, prin subiectele alese, dar mai ales prin faptul că aveam senzația ca o simt în fiecare literă și pe cea care le scria, iar amalgamul acesta era ceea ce căutam eu, cu adevărat. Habar nu aveam, atunci, câți oameni de acest gen aveam să cunosc, însă, pentru o vreme, ea a fost prima și singura.
La un moment dat, însă, am început să-mi las impresiile și să îmi doresc să o felicit pe autoare, căci deja o simțeam ca făcând parte din mine. Nu era personaj să nu-l cunosc, să nu-l adulmec si să nu-l simt trecut prin filtrul ei, apoi prin al meu. Am avut surpriza nu doar sa-mi raspundă la fiecare lucru lăsat pe pagină, dar să și îmi sugereze unde sa caut, ce, și care mi-ar putea fi preferințele în funcție de ce îi arătam eu că m-a fascinat. Și din citit nu mă opream.
Ce mă uimea pe mine, de fapt, era modul în care își structura textele, cum făcea ca personajele sa pară într-un foileton, cu întâmplări adevărate, care se derula perfect în fata ochilor mei. Fiecare în episodul potrivit. La asta se adauga si faptul ca îmi doream a citi și oameni ce păreau că merg la piață cu mine, că în fiecare dimineață ne trezim în împrejurări asemănătoare și dăm drumul grijilor, iar ea, chiar, reușea să le pună în forme care nu mai semănau deloc a corvoadă și stres, ci o bagatelă a vieții, deși ironia era la colț de inimă, iar amarul se mai strecura pe alocuri chiar și în hohot de râs. Lumea sa interioară se împletea perfect cu cea exterioară, iar cuvintele ajungeau exact unde le era menirea. la noi.
Cu cateva zile inainte de ziua sa de naștere, în august, Dana Fodor Mateescu, căci despre aceasta era vorba, mi-a intrat în suflet definitiv. Atunci am vorbit prima dată si, brusc, s-a născut în mine o admiratie care nu m-a mai părăsit niciodată. M-a îndrumat, mai apoi, spre Viorel Ilisoi, om care are un proiect minunat cu a sa carte de reportaje, în prezent, și, de ce sa nu amintesc, tot ea a fost prima veriga in ceea ce se numeste „scrisul meu de azi”. E lesne de înțeles că pe atunci nu știam nimic despre bloguri, da?
Că Dana Fodor Mateescu e mai mult decat un scriitor se stie deja. E un om fără astâmpăr, un jurnalist ce-și caută subiectele și în cele mai banale desfășurări ale vieții, care știe perfect cum să înfășoare un personaj în hățiș de umor, ironie, descrieri amănunțite, insistând pe aspecte delicioase și neratând esențele care, de multe ori, sunt din cele mai surprinzătoare.
„Cum am devenit informatoare și Povestile lui Daniel Ciripescu” au fost picăturile ce m-au făcut fanul declarat al dragei mele, însă cu „Tembela până la moarte”…am atins apogeul, suferind de fiecare dată de câte ori descopeream textele sale furate de diversi care și le însușeau ca pe o pereche de șosete. Fără regrete.
Dana Fodor Mateescu a fost cea care m-a sustinut din prima clipă când a observat că mă bântuie gând de mâzgăleală creativă, a fost mereu cea care m-a încurajat chiar si când exprimarile mele nu erau din cele mai corecte sau inspirate și chiar daca îmi scriu propriile povești, acum, o citesc cu același drag de parcă abia acum o descopăr, deși, recunosc, că multe scrieri i le stiu și i le simt în mine, în amănunt.
Ea spune despre sine astfel: „Poveștile mele sunt vii și mă scot din minți. Mă rod pe dinăuntru. Le cert și le iubesc, le mângâi, apoi le gonesc, le ucid și le readuc la viață. Sunt ale mele. Uneori mă îmbracă de sus până jos, mi se prind de păr, la gât și de fiecare deget. Eu însămi sunt o poveste. Atât”
Nu, nu e atât. E mult mai mult, e culoare, hohot de râs, e strigăt de mamă împlinită, e fiica unor fluturi de noapte plecați în eternitate, e parte dintr-un întreg; e un întreg, e om făcut din povești, din amintiri, din trăiri de azi, de ieri, de mâine, e durere pusă în zâmbet amar, e fascinantă și intră în noi, toți cei care o iubim prin poveștile sale. Și nu mai pleacă.
Iar dacă ar pleca, ar fi treaba ei, dar mie mi-ar rămâne copertă și miros nou de cerneală și de alte povestiri. Unele din Bucuresti, zice ea. Poate asa mă va face să iubesc Bucurestiul din nou, sau sa-l iubesc, acum, caci niciodata nu am fost prieteni, nici măcar când locuiam acolo. Mi-ar rămâne litere tipărite, într-un sfarsit, desi ea nu e la prima sa aparitie, având alte patru volume de proză aparute la Editura Mateescu. Si pentru că tot ce scrie e cu zâmbet, dați-mi voie sa zâmbesc si să ma bucur pentru ca, mâine, 27 mai, la Bookfest, între 14.45 – 15.45, draga mea va avea lansarea cărții ,,Povestiri din Bucuresti”, iar eu vă spun atât – dacă sunteți pe acolo, nu ratați o fotografie cu ea, măcar, cât să-mi faceți în ciudă că nu-i pot vedea surâsul de Muchinuță fericită. Despre carte nu am ce spune, decât atât..că dacă o citești..parcă simți arome, vezi străduțe și descoperi oameni rătăciți prin desișurile vieții.
vă las un promo făcut de Nicușor Stan, prieten și sustinător al Danei noastre:
Draga mea, cartea ta a ajuns la mine și de azi…nu mai pleci. Rămâi cu mine, mereu, dar îți aștept poveștile vii, fie că le simți pe tălpi, în degete sau le privești în ochi. Câtă vreme ni le dăruiești, totul e minunat.
Povestiri din București
Povestiri din București
Felicitari și succes, Muchinuță!
Apreciază:
Apreciere Încarc...
Similare
Publicat de Adriana
https://www.adrianatirnoveanu.ro/
Vezi toate articolele lui Adriana
Apreciază:
Apreciere Încarc...
Felicitari autoarei! Sper ca a scris frumos despre Bucuresti … orasul meu drag! Acolo m-am nascut, taman în buricul targului! 🙂
Sa ai un weekend placut Adiţule draga!
Ella mea draga, dacă Simona scrie cumva astral, teatral, cu emoții simțite și-n stomac și inimă, Dana e cu vervă, umor, cu zvâc și intensitate, facand și dintr-un colt de oras un spectacol pe care nu-l mai uiti. Azi a fost ca o școlăriță la final de an, dar cu coroniță de premiantă.
Multumesc mult pentru tot.
În prima parte parcă mă descrii pe mine, Adriana, din momentul în care te-am descoperit pe tine. Cont de facebook mi-a făcut cumnatul meu, prima reacție a fost: „Ce să fac eu cu fb?” „O să faci multe, ai să vezi”, a venit răspunsul. Și da, am făcut. Am cunoscut oameni minunați și povești de viață ce mi-au dat tremur de inimă și gând. Pe Dana Fodor Mateescu o citesc datorită ție, Adriana. Mi-ai zis cândva, „dacă nu ești prietenă pe fb cu Dana, fă-te, scrie fenomenal!” Și m-am făcut, și am citit, și m-a captivat. N-am interacționat prea mult și nici n-am lăsat comentarii la poveștile ei, dar asta nu înseamnă că nu-mi place. O admir ca om și ca scriitor. „Povestirile din București” vor poposi și la mine, o să le caut și-o să mi le iau. Tu știi cât de mult iubesc eu literele cu miros de cerneală..Să-i urez succes Danei? Știu că are deja. E și la înălțime,dar mai poate urca. Felicitări, Dana! Emoțiile de mâine să-ți fie constructive.
Da, frumoasa completare ai facut. Îmi recunosc perfect exprimările in modul in care le redai. Dana scrie mult, nici eu nu las mereu semn, mai ales la cele pe care le stiu pe de rost, aproape, dar mai sunt si cele pe care fb-ul nu mi le arata, asa ca explorez de zici ca abia am descoperit-o. Cred ca ai vazut poze cu ea. Mie imi părea mai inalta, acolo era o bijuterie de femeie dar care se pierdea printre cei doi vorbitori.
…spunea cineva într-un comentariu că sunt ceilalți doi mult prea înalți și de aceea pare ea atât de scundă. Da, am văzut pozele, Dana e radiantă!
..da, nu mi-e clar inca…, aflam noi…cat e de inaltuta
De Dana Fodor Mateescu am aflat prin intermediul site-ului Artizanescu.ro, eu fiind pasionata de tot ce inseamna arta traditionala. Nu i-am citit cartea, dar am citit cateva postari suficiente cat sa imi lase o frumoasa impresie. In plus stiu ca iubeste mult si animalele. Multumesc Adriana ca m-ai ajutat sa cunosc putin mai bine un om frumos!
Dana, e un om special prin fiecare preocupare a sa, prin verva cu care scrie, prin bucuria de a împărți susținere și gând frumos numai bune de a te simți atins de noroc, caci ea mereu vede în om ceea ce nici acela nu știe încă.
Ea e mereu clocot de povești și sunt sigură că ar mai fi fost multe de spus. Mulțumesc pentru cuvintele tale!
Ca sa vin cu o completare… cand spun ca nu i-am citit cartea m-am referit la „Povestiri din Bucuresti”. Fragmente din „Tembela pana la moarte” am citit in urma cu ceva timp pe blog si am ras cu lacrimi. Ba daca nu ma insel chiar gasisem fragmente copiate in alta parte si insusite si am trimis o notificare catre autoare. Repet, sper sa nu ma insel ca am facut treaba asta de mai multe ori cand am gasit fragmente plagiate. Chiar nu mai tin minte daca despre acestea este vorba.
..în cartea sa sunt multe dintre povestile citite deja de noi. Tembela nu e aici, și nu mi-am permis sa o intreb de ce numai on line a preferat a o pastra. Cat despre faptul ca mereu copiata, devine deja sport national acesta, din păcate, plus subiecte rescrise de alții de ți le recunosti de la o posta, dar taci..ca nu ai cum sa faci nicio presupunere, decat interioara, eventual. Insa, Tembela, cred, e cel mai copiat text din on line. Păcat…