Cu cine semeni, dumneata?
Din tine sunt și-n tine am rădăcini,
Cu trup crescut din foi deja citite,
M-ai plămădit din apă și senin,
Să nu rămân citită..pe sărite.
Din tine am crescut; cu ochi ca de tăciune
M-ai înzestrat și-ai pus în ei ambiții,
Nu am știut să-i țin deschiși mereu și, în lume,
Am bâjbâit o vreme-n …intuiții.
Spre tine îmi ridic privirea căutând
Știutele-ncruntări, emblemă vie,
Acelea mi-au rămas, sperând
Că esti în mine și eu urmă..ție.
În mintea mea te port ca la sfârșit
Cu albe fire ce-ți împodobeau seninul,
Uitând ce artist de om m-a zămislit
Si de-a lui tinerețe care a fost ca spinul…
..unui trandafir cules dintr-o grădina ascunsă
Topit în dragoste rămasă pe petale,
Te-ai scurs în noi, iubire adânc pătrunsă,
Să te amintim. Tu înger, și eu (noi)… floare.
Fotografia mi-a inspirat versurile, dar nu vreau să primesc de la voi niciun gând plin de tristețe. Frumusețea aceasta de om ne-a fost tată. Un special, un vesel, un muncitor și un om care nu a știut ce-i odihna. Iubea muzica, îi plăceau femeile frumoase, să cânte și să nu se dea bătut, învins, doborât. Mereu îmi descria oameni, locuri, lumea pe care ochii și inima sa le traduceau diferit. Cu cine a putut, a rămas prieten, cu cine..nu, pierderea a fost a lor, caci tata era un spectacol. Dacă acesta spunea despre un bărbat „e un domn”, atunci știam că nu am de ce să îmi fac griji că nu i-ar plăcea persoana. Intuia perfect, avea reacții neașteptate, pe care nu mereu le agream, căci nu avea stavilă în vorbe. Adevărul nu supără, dar modul de a-l spune….da. Era un om ambitios, prea ambițios. Eu nu-i semăn, singura mea ambiție, cum spunea cineva deunazi, e să fiu fericita. Dar el nu știa ce înseamnă …„prea mult”. De asta, azi, asa fara motiv, nici măcar pentru cei 10 ani de cand nu mai il pot atinge, am vrut sa scriu aceste randuri..pentru, cu și despre tata. Si mi-ar mai plăcea ceva, sa-mi lasati, daca doriti, ce melodie v-a plăcut vouă din anii șlagărelor. Tatei îi plăcea Dan Spătaru, și, veti rade, il admira pe Ștefan Bănică junior. Cu seniorul avea prietenie veche. Să aveti seară bună și bucurați-vă de amintiri frumoase sau de îmbrățișări palpabile. Ambele țin de cald.
Ce să mai spui după astfel de versuri? Reverență pentru cel ce a fost, reverență pentru tot ceea ce a sădit în voi.
MULTUMIM, Nico. Am realizat ca poza fiind din 77. 40 de ani sunt de la aceasta…acum. O VIATA…
Frumoase ganduri asternute pe tampla timpului. Amintiri care ne imbratiseaza peste ani cu asa de multa caldura.
Iti las si eu un cantec drag din vremurile trecute…
…multumesc mult, Simona. De cand a pus sora mea fotografia aceasta pe facebook m-a luat o duiosie fantastica, dar nu tristete. Uitasem ce frumos era tata, mai ales in tinerete. Multumesc si pentru dedicatie, am ascultat-o cu drag. Zi frumoasa!
Duiosia o vei pastra mereu in suflet… Un tata, un erou… Si asa este si bine sa fie. A fost frumos ca s-a intamplat. Momente pentru care multumim Cerului ca ne-au incalzit existenta.
O zi plina de bucurii sufletesti!
Crețulino, iată de unde ai moștenit tu buclele! <3
Da, Rox, el avea un cult pentru buclele sale. Tare suferea cand ma tundeam…
Eu am primit chipul de la tatăl meu și culoarea de la maicamea! ! Si caracterul l-au amestecat bine !! Strang în brațe doar amintirile! !
..strangi in brate amintirile si curg cald pe chipul unde se intalnesc amandoi.Te imbratisez, draga mea. Nu am cuvinte sa-ti multumesc pentru faptul ca-mi lasi aici semn…
Acum îmi dau seama că nu ştiu ce-i plăcea tatălui meu în materie de muzică românească-şlagăre, cum ai spus. Aş fi vrut să scriu ce-i plăcea lui, nu mie, deşi ar fi fost cam acelaşi lucru că îmi place ce-i plăcea lui, oricum. Asculta Smokie, Creedence Clearwater Revival, Gary Moore, Scorpions etc dar la categoria şlagăre chiar nu ştiu. Ştiu clar că îi plăcea Tudor Gheorghe şi Pheonix dar astea nu se încadrează aici.
Ba se pune, caci exprimarea mea a fost defectuoasa, m-am trezit spunand slagare cand puteam spune intreaga muzica romaneasca. Ideea e ca, asa cum îi ziceam și Danei, nu voiam o nota trista, fotografia aratandu-l prin 77-78, caci purta doliu dupa bunici, iar eu am o idee fixa, ca ni-i aducem aminte doar cum au plecat dintre noi, atunci la capat de viata, nu cum au trait printre noi in diferite etape, iar aici imi parea star de cinema. Multumesc, potecuta. Mult!
Trebuie să scormonesc bine pentru a-mi aminti. Prea au trecut mulţi ani de când nu l-am mai surprins ascultând muzică. Îi plăceau romanţele, ştiu sigur şi avea o voce plăcută. Dan Spătaru asculta şi tata, împreună cu toţi ceilalţi artişti ai vremii, dar şlagăre… O zi frumoasă să ai, Adriana!
..voua ce v-a placut, ziceam. Nu neaparat tatilor, ca deh…al meu s-a dorit a fi cantaret, facand si Scoala Populara de Arte, in acest sens. Dar multumesc pentru raspuns, tare mult. Nu-mi doream sa spunem iar „Dumnezeu sa-l odihneasca”. Parca nu mai pot si nu mai vreau sa-mi amintesc ca nu mai e, ci ca traieste in noi, cei din familie, in mine, printre nimicurile care-i placeau. In definitiv, ascultand aseara piesele de mai sus l-am simtit cu mine. Zi frumoasa si tie, aici a dat soarele…
Ce postare nostalgică și frumoasă, dragă Adiana!
Tata asculta muzică clasică, el ne-a făcut abonamente la Filarmonică, ne-a dus la operă, la balet. Cu toate că la primul spectacol, opereta Liliacul, cu mama am fost! 😛
Aveam picap cu doză piezo, apoi tata a luat unul mai modern, cu doză magnetică, stereo. Discurile erau cu muzică clasică, preferații tatei fiind Edvard Grieg, Beethoven, Verdi. Îi plăceau și tangourile celebre, Historia de un Amor, Libertango, April in Portugal, pe care le și dansa impecabil cu mama, la pretreceri. Avea o mare pasiune pentru vocile mari, o adora pe Maria Callas și pe tenorul Caruso… Frumoase aduceri aminte. Mama dansa excepțional. Și pentru că ai pomenit de cei doi Bănică, tatei îi plăcea seniorul, nu pierdea momentele lui televizate sau rolurile din Caragiale, iar mamei, juniorul, care îi place și azi. Tata nu prea era cu muzica modernă, dar asculta Elvis, Celentano, în schimb, mama ascultă cu plăcere și muzică pop. 😉 🙂
Te pup, Adriana, m-am bucurat mult să-mi aduc aminte! 🙂
Da, familiile de intelectuali mă fascineaza si azi. Se intampla acolo sa existe inca o lume in afara celei din exterior, o lume la care multi privesc ca la un tablou perfect și mă bucur pentru tine si pentru experientele traite. Categoric ai avut și ai familia pe care o meritai. Gusturi elevate avea tatal tau și mama ta ..la fel. Va imbratisez cu drag și inca o data succes printesei tale. Ieri era precum o diva – fetita care a crescut, domnișoara perfecta, femeia tânără precum o artista de cinema cu rochie sexy, specială, minunata pentru varsta sa dar si pentru felul de a fi.
Wow ! Câta rofunzime în versurile tale. Se simte puterea sentimentului iubirii neconditionate,atemporale.Superb !
Tatal tau era un om autentic,simplu,natural,original,traind,iubind si gustând din bucuriile si amaraciunile vietii în deplina libertate,fara legi impuse din exterior,respectând si acceptând sistemul insjust din timpul si spatiul în care s-a derulat existenta sa relativa terestra.
Ai avut un tata minunat,iar el a avut unul si mai grozav,si noi toti avem împreuna un TATA ABSOLUT care ne iubeste pe toti în egala masura,neconditionat,sacrificator,fara prejudecati … 🙂
Prin anii ‘8o ascultam cu drag,(la un super-radio „Gloria”),ori de câte ori aveam prilejul,pe Dan Spataru cu „Drumurile noastre…”
https://www.youtube.com/watch?v=lm1D9UWLAfw
…si o varianta ciudata…
..daca ai citit vreodata „Craciunul tatei”…cred ca 80 la suta ai dreptate cu ce spui, doar ca asta cu acceptarea a fost cam dificila, nu prea i-a iesit. Multumesc pentru aprecieri, Iosif. Sunt 10 ani de cand al meu Iosif..nu mai e și fotografia aceasta m-a reasezat in matca…pentru ca amintirile ar trebui sa circule si in acele vremuri cand el era ca un copac infrunzit. Doamne, ajuta si Hristos S-a înălțat!
Da Adriana,e adevarat ca S-a înaltat,tocmai pentru a ne oferi noua o pilda,sa ne înaltam sufletele spre cer,spre Tatal nostru al tuturor,prin iubire neconditionata,asemanatoare cu iubirea, bunatatea,inocenta si încrederea neclintita a copilasilor,constientizând cu maturitatea adultului,dependenta si ascultarea de Tatal Unic,Absolut,iubindu-ne unii pe altii cum ne-a iubit si EL pe noi,sacrificându-Se pe EL Însusi prin Fiul Sau Întâi nascut Hristos Isus,prin care azi cunoastem Calea,Adevarul si Viata autentica,dincolo de sistemele acestui veac relativ,înselator,în care individualismul,EGO-ismul,aroganta,mândria,neâncrederea,ipocrizia,competitiile dintre oameni fac atâtea victime în rândurile populatiei mondiale,iar majoritatea lumii refuza aceasta iubire absoluta,atemporala,atragând asupra lor blestemul neascultarii si respingerii IUBIRII TATALUI,acest dar nemeritat,oferit tuturor fara bani si fara plata,dincolo de legi,impuse de oameni,ELIBERATI de ADEVAR,ÎNALTATI prin SPIRITUL SFÏNT,în slava cerului,cetateni ai ÎMPARATIEI LUI,fii si fiice de ÎMPARAT,înfiati si mostenitori împreuna cu Hristos Isus pentru eternitate,învingatori ai mortii si Locuintei mortii !
Binecuvântari sfinte,tie si tuturor celor dragi !
P.S. Da,am citit „Craciunul tatei” anul trecut,si mi-a fost drag de tatal tau ,fel cum îmi sunteti si voi,si scrierile tale,mai cu seama ca sunteti brasoveni,iar la cutremurul din ’77 eram si eu un copil fugit de acasa,pe meleagurile Brasovului,la Râsnov
Scuza-mi comentariul lung,însa eu scriu la dictarea inimii ! 🙂
Doamne, ajută-ne! Mă bucur că ții minte textele mele vechi, ce-mi intregesc amintirile. Duminica frumoasa.
Ai avut un tata foarte fain! 🙂 Deci ochii de taciune si buclele ti le-a dat tie!
Versurile tale sunt foarte frumoase , cu multa profunzime!
Sa ai o seara placuta, Adiţule draga!
Ella, draga mea, am avut doua zile ciudate, pline și interesante, in acelasi timp. Am ramas și cu gust amar dar și cu zvac catre inainte.
Cat despre tata, numai de bine. Nu a fost un om comod, mergeam ca pe teren minat in preajma sa, dar a fost darz, luptator și a fost iubit. Da, el mi-a daruit multe, inclusiv ochii, fruntea, barbia, pometii, osatura, sangele si rh-ul, dar mai ales mult din firea sa și …părul.
Te imbratisez cu drag!
Emoționante gânduri despre tatăl tău! Ce frumos l-ai evocat în versuri și în amintiri… Se spune că fetele au o relație sufletească mai aparte cu tații lor și realizez asta acum, cu Sara mea, care nu contenește să mă numească „prințesul” ei. Ceea ce mă măgulește foarte tare, căci cine nu și-ar dori să rămână în inima și în amintirile fiicei, atât de frumos, cum ne povestești despre tine și tatăl tău?
Sunt minunate aceste aduceri-aminte.
Numai bine îți doresc! 🙂
Prințesul ei! Ce frumos sună! Stie, Sara ta ce știe! Da, relatia dintre noi nu a fost mereu grozava, dar dincolo de iubire, l-am admirat pentru puterea sa de a razbate, de a invinge, de a se reinventa si de a fi cameleonic. Pasarea Pheonix ar trebui rebotezata cu numele tatei, iar toate astea nu au cum sa te lase indiferent, mai ales cand viata are capcanele sale și nu pare simpla deloc. Eu îi semăn fizic si putin ca fire, dar sora mea e cea care i-a mostenit indarjirea, puterea de munca și perseverenta, curajul. Sa va dea Dumnezeu sanatate si sa va fiți prințesi mereu! Ma bucur mult ca ti-au placut randurile mele.
❤