Când secundele murmură în latura ascunsă a înțelesului din mine, foșnetele devin fanfare surde în eter și tumult în interior, tropotind sub copitele inorogilor din visele mele ce m-au topit, cândva, în fantasme de care mă rușinez absurd. Mă strecor, lin, în povestea de odinioară, încerc a mă așeza în fotoliul de catifea verde, însă simt că nu mai încap. Nu-i nimic, mă încap visele și visurile de atunci sau poate doar povestea lor, însă foșnetul crește a dezacord, trimițându-mă în anticamera din care ele nu au pornit niciodată.
Au bătut cândva la ușa împlinirilor, însă, nedeschizându-le nimeni, nu s-au bulucit, nu au prins nici îndrăzneală, nici tupeu, nici curiozități sau indiscreții de-o șchioapă. Au stat cuminți la rând. Rând la ce?, mă întreb, văzând cât de straniu stau agățate în diverse locuri de care nici eu nu-mi mai aduceam aminte.
Gongul meu bate a trezire, ca un tunet nedorit fără de care, însă, furtuna nu-i furtună și răspunsul nu-i răspuns. Dintr-un lampadar de ocazie, cade, pe o margine de gând adormit, visul tatei. De ce tu? De ce acum? Nu l-am vrut moștenire căci nu-l pot îndeplini nici măcar în gând. Îl scutur de praf și-l așez la loc, alegând un altul mai lumesc.
Mă răzgândesc subit și înțeleg furtuna iscată din senin. Mă simt uneori și poveste și povestitor, ticăind secunde adormite ce explodează în cuvinte care se așază, ca-ntr-un tablou, în imagini mișcătoare, într-un film pe care-l regizez ad-hoc și căruia nu-i sunt actriță. Se adună astfel, vise, visuri, secunde, cuvinte, praf, adormiri, cumințenii și ghiocei de curaj care pornesc pe tumultul scenei, în reprezentații primite diferit.
Și totuși, când secundele murmură în latura ascunsă a înțelesului din mine primesc energii folositoare, dosite în oameni buni și generoși. Oameni-muză, oameni-trecere, oameni-lumină, oameni-locomotivă, oameni-tren, om-melc, om-cochilie, om-adevăr, OM.
Din toată frumusetea lumii, omul mă fascinează, căci doar el poate sădi și distruge, te poate ridica și îngropa, te iubește și urăște, dar mereu, pentru fiecare fațetă îți lasă amanet secunde care bat, cât pot de tare, gongul sufletului. Și bubui în admirații sau tristeți, din care te aduni, fărâme – fărâme, ori lacrimă, ori zâmbet, ori tăcere. Și iar faci anticamere în care le ascunzi pe fiecare, amintindu-ți.
Omul își abandonează multe, dar nu va abandona niciodată ropotul sufletului. Din el își adapă curajul.
Interesant e, însă, cum fiecăruia îi tropotesc lucruri diferite, din motive atât de diverse, încât parcă ai vrea să cutreieri prin cămăruțele lor să vezi ce nuanțe au, cât să te prinzi cum le murmură secundele în laturile ascunse ale înțelesului.
Iubiți-vă mult și cu înțeles!
Când secundele murmură în latura ascunsă a înțelesului din mine
Îmi croiesc platoșă din zale de aripă de fluture,
Ca foșnetul lor să nu treacă dincolo de trup,
Să se ascundă-n mine și să nască povești,
Poveștile să dea drumul emoțiilor,
Emoțiile să se spargă în fărâme cu lacrimi sau zâmbet
Și să mă cuprindă-n clepsidra sufletului,
Din care secunda să rămână zgomot de înțeles,
Tupilat sub aripi de fluture, zornăind a iubire,
Cu rădăcini în cuvinte ce se scriu în inimă,
Bătând gongul domesticirilor de-o clipă,
Când platoșele se rup și fluturii cuvintelor
Se așază pe păpădii de suflete,
Adormind.
Frumoasă împletitură de cuvinte și, ca de fiecare dată, născătoare de emoții. Admirație imensă! ?
..pot sa-ti zic ceva? Nu cred ca-mi place asta cu „născătoare”. Te superi? Dar multumesc pentru aprecieri și pentru ajutor.
…știu, inițial am scris „aducătoare” iar apoi mi-a ieșit altceva. Cum aici nu pot șterge sau edita ca pe fb și o dată trimis comentariul spre publicare n-am mai avut ce face. Chiar aș fi modificat.
..e bine, ca gandesti asa, ca imi suna…artificial, dar daca-mi ziceai pe fb, modificam eu, ca pot..
Esti un un Suflet minunat
alaturi de-al tau barbat.
Din pamânt rasare pomul,
iar Cerul formeaza OMUL.
Îi confera noi valori
prin credinta si iubire.
Îi înalta peste nori,
zbor prin vis,spre fericire !
OM n-am fost mereu, se știe,
Ci o biată jucărie,
Insa prins-am fost de fire
Și-ndrumata cu iubire,
Am avut sansa sa cresc
Si-n credinta sa traiesc!
Multumim, Iosif, pentru cuvintele tale…
Si eu fiindca existati,si ades ma inspirati.Fiti deci binecuvântati si de rele protejati !
Doamne, ajuta, Iosif!
Secundele se opresc în loc să murmure emoţia lecturii.
..tot e bine, caci de obicei e invers, ne oprim noi cand murmura ele…
Adriana, mi-e greu sa-ti spun ca timpul pentru mine este un dusman. Mi-as dori atat de mult sa stau si sa citesc tot ce scrii. Citesc pe fuga, ma bucur pe fuga si apoi fug pentru a-mi continua lupta cu viata. Esti un balsam pentru sufletul meu, chiar si asa pe fuga.
Ba, vii fix cand am mai mare nevoie de tine, in fuga mea de urat si vremuri. Tare-mi doresc sa fii bine!