Liniștea cade peste pridvorul inimii mele. Mă ating cumva licuricii pe care eu nu i-am vazut decât în poze. Mihai mi-i arată, exaltat, cu bucurie inocentă, aceeași cu care ieri mi-a întins un fir de păpădie crescut pe streașina casei. Ce loc înalt și prețios pentru o plantă atât de plăpândă. Mi-a zis că-mi seamănă și jur că m-am îndrăgostit puțin de el. Din nou. Nu văd lucirea de care îmi tot vorbeste și nu mă mir, mereu sunt incapabilă să observ cum lucrurile simple îmi explodează frumusețea în față, tocmai când eram ocupată, aiurea, cu vreo nebuloasă pe care mi-a indus-o tumultul din jur. El râde, eu oftez cu ciudă încercând să caut obsesiv locurile cu bijuteriile licuricioase ce sclipesc în noapte. Întunericul mă găsește obosită, numărând secunde. Până la….
Mai nou, îmi pun câte un semn, câte un țel, o căsuță ce trebuie bifată. Mai bine zis, fac asta de un timp. De nu mă țin de cuvânt, nu-mi mai dau avertisment, ci pedeapsă pe loc. Dar vă anunț care mi-e scorul. Deocamdată e remiză. Inca traiesc sub semnul caisei. De la felia cu dulceață, de azi dimineață, mi se trage. La mama, copacii aproape s-au rupt sub rodul bogat, iar congelatorul meu e plin de punguțe cărora eu le zic deja prajitură, căci nimic nu e mai simplu decât să-ți aduci vara printr-un fruct scufundat într-o baie de ou, lapte și făină, copt încetișor, într-un timp în care îți ninge cu poveste de argint. Va jur că vă voi aminti atunci, de o clipă acrișoară de iulie.
Bărbatul meu mă invită la un pahar de oareșce. Mă servește tacticos punând licorile, tot ca un alchimist veritabil, într-un pahar de cristal, fără picior. Paharul e ciobit, crăpat și eu mă mir, căci nu mi-l aminteam astfel. Cineva mi-a spus să nu țin lucruri ciobite în casă. Presupun că mâine-l voi arunca. Și totuși, e paharul unui rendez-vous de luni seara…cu soțul meu. Deci..cum să-l arunc?
Mai bine arunc niște gânduri ciobite, ălora sigur nu le duc dorul. Ba, dimpotrivă aș spune, le înlocuiesc cu unele întregi și senine. De mult, nu mi-a mai fost atât de senin. Poate mi se trage de la caise, ori de la mama, ori de la flirtul de seară cu licurici doar de el văzuți. Eu cred că mi se trage de la rochia ce asteapta s-o cumpăr. E doar la un click distanță. Oare să….?
ps. și stiu și ce să fac cu paharul – îl transform într-un decor cu strasuri și o plantă micuță care să-mi aducă aminte mereu de o seară cu licurici… și un iulie ciobit!
16 gânduri despre „Iulie ciobit, caise, rendez-vous și licurici”
Frumos la voi…ca-întotdeauna! Romantici incurabili, boemi..
La mine s-au terminat caisele, dar sigur le voi simţi de la distanță aroma și parfumul din prăjiturile tale…mai târziu.
..eu am fost surprinsa cand ziceai ca ai galeti cu fructe ce nu iși gasesc locul decat la gunoi. Aici e penurie de lucru bun si gustos, ca in zona noastra…
cat de frumos ai scris Adriana!
nu am mai reusit de mult sa citesc un text al tau dar acum mi am gasit un pic de ragaz si l-am savurat cu incantare.
eu am multe cani ciobite, de fapt nu multe, ca am cosntatat ca mai am chiar putine cani. dar la mine sfarsesc bucati si incerc sa nu ma emotionez cand se sperg desi majoritatea sunt simboluri ale unor vacante, momente, intamplari.
si la mama s-au facut caisele si mi s a facut brusc pofta de gem auriu de caise. ia sa dau un telefon sa vad ce si cum 🙂
…da, canile nu-mi mai plac de o vreme. Am niste cesti mari, imense, albe carora cumnatul meu le spune ca sunt cani de supa si cere una mai mica. Da, cica de-s ciobite nu e spor in casa. Am vreo cateva lucruri ciobite. Multumesc pentru apreciere si ma bucur ca ai trecut pe aici. Te imbratisez si-ti doresc succes, caci am aflat ca esti…calatoare…
Mi-ai făcut poftă…și de caise, și de dulceață, și de iubire!
…iți doresc iubire multă, cu dulceață de caise-n chiseaua inimii…
Ce urare frumoasă… m-ai topit. Mulțumesc, Adriana…
..cu drag, Oana…
Ce frumos!… Păi dacă-ți place rochia așa de mult, de ce nu? 🙂
…multumesc, Suflet drag! Asa am zis si eu, de ce nu?
Lasă să zboare-n vânt gândurile ciobite şi savurează seninul vostru. Nici nu mai contează de unde se trage, bine că e.
Tare mult îmi place ideea cu paharele, aş încerca şi eu 😉
…da, pe cat de repede arunc lucruri, stiind ca le depozitez degeaba, pe atat le caut unora intrebuintari noi.
Multumesc, potecuta. Azi nu mai am niciun gand ciobit. Toate-s intregi si la locul lor…
Ce-ai pus la plantute, fitile?
Licuricii si caisele sunt combinatia perfecta pentru starea mea de spirit de acum. Cred ca si o caisata ar fi buna… 😀
Multumesc de moment, Adriana draga! O saptamana minunata!
…da, caisata ar fi fot perfecta, dar ne-am multumit cu un cocktail de vara. Licuricii imi sunt tot enigme, iar paharele da, au niste fitile; asa se face, zic unii, udarea potrivita pentru acest sistem.
Iți doresc zile frumoase si racoroase!
❤ …doar atât am !!știu ,e puțin !dar o las aici ca semn al trecerii mele prin curtea ta !!
..e perfect, crede-mă. E ca o floare primita neconditionat..
Frumos la voi…ca-întotdeauna! Romantici incurabili, boemi..
La mine s-au terminat caisele, dar sigur le voi simţi de la distanță aroma și parfumul din prăjiturile tale…mai târziu.
..eu am fost surprinsa cand ziceai ca ai galeti cu fructe ce nu iși gasesc locul decat la gunoi. Aici e penurie de lucru bun si gustos, ca in zona noastra…
cat de frumos ai scris Adriana!
nu am mai reusit de mult sa citesc un text al tau dar acum mi am gasit un pic de ragaz si l-am savurat cu incantare.
eu am multe cani ciobite, de fapt nu multe, ca am cosntatat ca mai am chiar putine cani. dar la mine sfarsesc bucati si incerc sa nu ma emotionez cand se sperg desi majoritatea sunt simboluri ale unor vacante, momente, intamplari.
si la mama s-au facut caisele si mi s a facut brusc pofta de gem auriu de caise. ia sa dau un telefon sa vad ce si cum 🙂
…da, canile nu-mi mai plac de o vreme. Am niste cesti mari, imense, albe carora cumnatul meu le spune ca sunt cani de supa si cere una mai mica. Da, cica de-s ciobite nu e spor in casa. Am vreo cateva lucruri ciobite. Multumesc pentru apreciere si ma bucur ca ai trecut pe aici. Te imbratisez si-ti doresc succes, caci am aflat ca esti…calatoare…
Mi-ai făcut poftă…și de caise, și de dulceață, și de iubire!
…iți doresc iubire multă, cu dulceață de caise-n chiseaua inimii…
Ce urare frumoasă… m-ai topit. Mulțumesc, Adriana…
..cu drag, Oana…
Ce frumos!… Păi dacă-ți place rochia așa de mult, de ce nu? 🙂
…multumesc, Suflet drag! Asa am zis si eu, de ce nu?
Lasă să zboare-n vânt gândurile ciobite şi savurează seninul vostru. Nici nu mai contează de unde se trage, bine că e.
Tare mult îmi place ideea cu paharele, aş încerca şi eu 😉
…da, pe cat de repede arunc lucruri, stiind ca le depozitez degeaba, pe atat le caut unora intrebuintari noi.
Multumesc, potecuta. Azi nu mai am niciun gand ciobit. Toate-s intregi si la locul lor…
Ce-ai pus la plantute, fitile?
Licuricii si caisele sunt combinatia perfecta pentru starea mea de spirit de acum. Cred ca si o caisata ar fi buna… 😀
Multumesc de moment, Adriana draga! O saptamana minunata!
…da, caisata ar fi fot perfecta, dar ne-am multumit cu un cocktail de vara. Licuricii imi sunt tot enigme, iar paharele da, au niste fitile; asa se face, zic unii, udarea potrivita pentru acest sistem.
Iți doresc zile frumoase si racoroase!
❤ …doar atât am !!știu ,e puțin !dar o las aici ca semn al trecerii mele prin curtea ta !!
..e perfect, crede-mă. E ca o floare primita neconditionat..