Linia cerului era udă;
Alunecau pe ea norii
Și gândurile noastre străvezii,
Scuturându-și mirările
În lacrimi de ploaie caldă,
Grăbită, ciudoasă și amăgitoare;
Atingeau frunze ce abia se mai țineau drepte
Și le vedeai renunțând la visele lor verzi,
Îngălbenindu-se de spaime,
Aruncându-se în gol, una cate una,
Sau uneori în grup, ținându-se de mâini
Să nu le doară, să nu simtă
Abandonul de pe caldarâmul de beton,
Murmurând, încet, rugăciunile lor, de pe margini de suflet,
Privind linia cerului udă,
Sperând într-o viață viitoare.Nu-i așa că totul pare la fel?
Că în fiecare verde e un galben pitit?
Că în picurul de ploaie stă zâmbetul seninului
Iar în fiece renaștere e un vis ucis de neșansă?
Suntem trecători, dar încă putem să fim frunze.
E musai doar să ne odihnim o vreme,
Cât să scoatem, din nou, verdele la suprafață.
În mine se îngălbenesc doar cuvintele,
Îndulcind, precum fructele toamnei,
Daruri primite cândva.
Mă întind și eu ca o frunză,
Privesc linia cerului udă,
Trimițând rugăciuni de mulțumire,
tăcând.De ce să ne gândim la ce a fost când minutul
De verde abia așteaptă trăirea viitoare?
Așteptarea nu e decât o formă de rezistență,
Căci nu toți au privilegiul de a vedea
Linia cerului udă,
Înveștmântați în verde….
6 gânduri despre „Linia cerului udă…”
Comentariile sunt închise
Lasă linia cerului udă să se zvinte,
Iar tu așterne pe o frunză blânde cuvinte,
Apoi le leagă binișor într-o batistă,
Ca lumea trăitoare să nu mai fie tristă.
..se zvanta totul, in vant de iubire
caci scrisul, incet, ramane-amintire…
Te salut cu drag.
Te pot îmbrăţişa tăcând?
..se pare ca am tacut eu, vreo lună, in locul tau…
Si totusi nimic nu mi se pare la fel. Fiecare secunda are alt miros, gust si culoare! 😀
Am trecut sa-ti spun o zi minunata de ziua numelui, ca doar azi este ziua Sf. Adrian
La Multi Ani cu bucurie si senin, alaturi de dragii tai!
O calda imbratisare si niste pupici virtuali, Adriana draga! <3
…uite exemplul, trist pentru mine, cand am ratacit prea mult comentariile si nu am raspuns atata vreme, desi intotdeauna mi s-a parut privilegiu sa primesti un semn de la oameni dragi. Te imbratisez si multumesc. In sfarsit, am laptop.