Capricii cu zâmbet

N-am răbdare cu ploaia;
Aș vrea mereu să vină,
Să dea o reprezentație scurtă
Și să plece.

N-am răbdare nici cu soarele;
Dacă arde prea tare,
Îl retrogradez și mă ascund sub umbrele.
Să topească pe cine dorește!

N-am răbdare cu ele, cuvintele,
Le-aș scrie pe toate într-o frază
Cu sens și poveste,
Să rămână în sufletul celui care citește.

N-am răbdare cu oamenii.
Mă aprind și mă sting,
Mă tulbur și mă bucur,
Mă inconjor, dar fug mereu
Fără să spun de ce.

N-am răbdare cu mine.
Nici cu ce aș putea fi,
Nici cu ce sunt,
Dar am răbdare
Să observ amănunte.

Pe acelea le vând pe sub mână
Sau le las amanet
Când nu-mi mai ajunge plata
Pentru vreo două pacate.

Dar oare cine are răbdare cu mine?
Hahaha, de parc-ar schimba ceva?
OrIcum am devenit campioană!
Cine ar spune ca nu sunt bună și eu de ceva?

Și încă un lucru –
M-am săturat de tristeți!
Mie îmi place să râd.
Cică „nu poți iubi un om cu care nu ai râs niciodată”
Mare dreptate!