Unii oameni sunt precum salcia, nici doborâți, nici în picioare. Dar cu câtă eleganță si demnitate îsi poartă zilele. Priviți-i cu admirație, căci doar ei știu cât de mult au înfrunzit și desfrunzit, ducând ani într-unul singur și poveri în frunze, de foșnesc mereu.
Mă tot gândesc eu din ce categorie de oameni- copaci oi face parte?!? Cine ştie… ? Zi frumoasă să ai, Adriana! ?
Tu îmi pari un alun. E interesant acest copăcel și….citeste tu…despre. Nuielele de alun sunt mereu cautate…
? Chiar o să caut mai multe informații. Ce ştiu e că tata ne făcea arcuri din crengi de alun că erau şi rezistente şi mlădioase în acelaşi timp…
..ei, vezi? ASTA ERA IDEEA MEA, esti mlădioasă, rezistentă și devii bogată în cunoașteri, rodind. Alunul, intr-o curte de om, de exemplu, e element decorativ superb. Se inmulteste usor, si creste armonios.
Un gând al zilei interesant. Nu mi-ar fi trecut prin cap!
..da, mi l-a sugerat un om. Un om care pentru mine e dovada că exista astfel de persoane care, deși doborate, raman in picioare, vindecand pe altii….cu forta lor…
Dacă toți oamenii ar moșteni măcar puțin din trăinicia copacului… El are putere să înverzească și-n primăvara următoare, chiar de a fost ciuntit. Omul, atins la rădăcină, de cele mai multe ori, rămâne ofilit.
Respect pentru oamenii-sălcii, iar celorlalţi le doresc să rămână veșnic stejari, brazi sau mesteceni.