Poem pentru mine (călătoresc singură, o vreme)

 

Călătoresc singură o vreme:

Ce faci când te simți prins în capcană?
Într-una cu dus și întors
care îți rupe sufletul și trage din tine
amintiri clădite pe fundament nisipos?

Ce faci când te scrii cu fiecare cuvânt doar pe tine,
iar mâini comode te scriu pe ziduri,
de rămâi, așa, nudă, în piața publică
și parcă vrei să îmbraci vorbele
și să le pui măcar o eșarfă albă;
să-ți predai acuarelele,
stiloul și chiar agenda aia cu coperți de piele,
pe care o adori și pe care ai așteptat-o cam mult?

Ce faci, când îți mor apropierile
și nu mai poți iubi decât ceea ce îți e comod și firesc?
Când ești iritat și de vorba bună,
aruncată ca mantie, tot pe zidul public;
iar trecerile sunt de la bine la rău,
într-o clipă ce-ți pare eternitate,
căci are în ea apăsare de plumb?

Ce faci când…?

Dar ce mai conteaza ce faci?
Fugi cât te țin picioarele!
Lasă tot și uită caruselul acela de vorbe,
de vinovății fără substanță,
de întreg bâlciul
în care ai uitat ca intrasei
de bună voie.

Alege sa fii liber! E mai simplu,
Chiar dacă pentru asta trebuie chiar să renunți
la ce ai scris în agenda cu coperți roșii de piele.

În definitiv, e bună și memoria, mai ales cea selectivă.
Te face să te simți mai puțin păcătos.
Rescrie ce vrea și nu uita:
„Fii special prin diferențe, nu asemănări”

Eu mă vreau fără fire, nelegată de Omul cu mască de Om.
În superficialitatea mea, aleg să nu mai împart ofrande de pace

Și să nu mai las pe nimeni să creadă că se pitește în cuvintele mele!

Călătoresc singură, o vreme!

Viața nu e făcută pentru a o explora de una singură, însă, uneori îmi place să călătoresc de una singură! Asa te aduni din multe angoase. Călătoresc singură, o vreme sau mă dau în leagăn ca lumea să îmi para catifea de octombrie!