La noi a nins și frunzele-s mirese
În timp albit, un corcoduș își plânge frunza-mbrăcatã mireasã,
ce stã să plece spre nesfârșiri:
-Ia-ți mireaså ziua bună și nu privi în urmă!
Dar nu uita! Să nu regreți cå-i daruiești pămäntului aleasă,
La anul te întorci acasă, să înverzești,
Iar în sclipire de omăt, bijuterie necerută,
Ți-e nunta azi, cu păsări lăutari și väntul dirijor!
Firavă clipă de cleștar a dăruirii abisale,
Să-ți fie sărbătoarea nunții tale!
Ce amăgiri de vorbe se pot naște în cuibul vieții noastre,
Când sunt căderi abrubte, dar încă poți renaște:
Cei dragi vor inventa o lume nouă,
Să îți arate că pe-acel drum ….nu-ți plouă!
Pășește, așadar, prin clipe de cleștar,
Nu te lovi de-un zâmbet înghețat de omăt nou,
S-a intamplat și altora, și altădat’:
Sunt, însă, inimi ce-ți vor ține, tot mereu, de cald.
E de ajuns..
La noi a nins și frunzele-s mirese
La voi a nins și frunzele vă sunt mirese?
La noi e înghețat pământul, nu mai țese
Povești din vremurile de-astă vară,
Copaci-s goi, cu trunchiuri ca de ceară.
Nici ciocârliile nu se aud,
E zgribulit măceșul, parcă-i ud,
Câmpul cel verde azi e-ngălbenit,
Nu e nici toamnă, iarna n-a venit.
Doar mândra lună stă pe-un cer de gheață,
Cu raza-i blândă vrând să dea povață,
Apoi se răzgândește și, rotundă,
Străjuie cerul, cu raze-l inundă.
Îmi potcovesc toți caii mei albaștri,
Ce-i plimb prin minte adunând imagini,
Cuvintele-ți cuminți ca niște aștri,
Și-mi zugrăvesc o toamnă fără margini.
Îmi pun în suflet mir și bucurie
Pe cer, din nou privesc a regăsire
Doar luna nu mă vrea în sihăstrie
Și mă trimite să-ți citesc o poezie
Ce-mi spui? Ca voi n-aveti frunze mirese?
Au anulat și aici nunți anunțate
Au zis ca-i prea devreme, că n-au zestre
Și că mai riscă-n ploi să stea udate.
Drag prieten, pribegit prin lume mare
Habar nu am ce scriu, de bucurie
Ca-mi dai din nou atata alinare
Doar vizitandu-mă, discret, prin poezie!
Dragă, Mugur, te salut cu bucurie și cu aceeasi prietenie, multumind pentru versurile tale, la care am raspuns fara sa le pot verifica. Deh, tehnologia. Dar asa le las, sper sa fie logice. Seara frumoasa!
La noi, frunzele înca-s agitate,
Cad înca lin si obosite la pamânt.
În asteptarea zestrei albe,înghetate,
Ce vine dinspre Nord, pe aripi reci de vânt !
..de-o vreme, nici zapada nu se mai vrea cernută,
e o ploaie mocănească ce intra adânc în oase,
sa fie toamna voastră mai blândă, reținută,
că de spectacol rece ne-ascundem toți în case…
Mulțumesc pentru joaca ta de toamnă, Iosif. I-am răspuns cu drag…
Azi fără vers îți scriu, doar în cuvinte,
Atâtea câte îmi aduc aminte.
Muza e rea și capricioasă uneori,
Nu toate zilele le face sărbători.
Am scris un rând, c-așa el mi-a venit,
Cu încă unu-apoi s-a înfrățit,
Și-apoi încet, cuvânt după cuvânt,
Catren crescu, din frunze duse-n vânt.
Ne întâlnim arar, căci timpu-i greu,
Nu-i vreme de citit sau scris mereu,
Dar asta nu mă va împiedica,
Chiar de e rar, să bat la ușa ta.
Îmi iau răgaz, apoi mai fac un pas,
Cu glas molcom îmi iau și bun rămas,
Căci iar se-adună toamna-n burniți reci,
Iar luna nu-i.
La noapte să petreci! 🙂
…prieten drag, tu-n inima mea
nu pleci, nu vii, ci doar vei sta
…mereu
caci esti esenta ce-o s-o port
când mi-amintesc că timpul era orb
și ne tinea-n povesti pe amândoi
te-astept oricand, sa mai vorbim…de noi!
Inca o data, multumesc…