Între cuminte și aventură, stă călătoria vieții:
Se întinde pe felia mea de viață
Unt moale și pufos de neprevăzut,
Și musc cu poftă după ce un varf de sare
Mi-a tulburat papilele, plăcut…O boabă de piper încet mi se strecoară
Și-un ardei iute se ițește-n drum
Strâng tot, în sac de pânză ca odinioară
Dar potrivit pentru un nou parfum.Nu-mi pasă ce-mi oferă acel… mâine
Și-așa îmi răsar, în dimineți, cuminți
Visuri pe care le-alung din mine
Să nu-mi străpungă inima cu ghimpiCe nu se văd, căci altfel unde-i aventura?
De ce să nu incerc a toarce zăludă amăgire ?
Mai bine plec sa-mi dau tentația de-a dura
Și să mai coc o pâine de simțire…Se întind pe întregul meu de a fi
Dulcețuri și semințe, și păcat,
Mă hazardez să fac din noapte zi
Și să trăiesc și dulce, și picant.
Da, mai bine plec ”…sa-mi dau tentația de-a dura
Și să mai coc o pâine de simțire”!
Ce frumos le-ai asociat, viața din felii de pâine coapte de fiecare așa cum știe sau cum poate, sau mai bine zis, așa cum merită, mușcând din… Ei bine, tu ai ales untul pufos, sau el te-a ales pe tine, și eu tot untul crem și proaspăt l-aș alege, nimic nu-l întrece ca gust, iar sarea și piperul dau vieții sens. Da, uneori merge și-un pic de iuțeală! :)) Avem voie și a păcătui cu măsură:”Se întind pe întregul meu de a fi/ Dulcețuri și semințe, și păcat,”!
Conotații subtile, metafore alese, care fac din poezia ta, aparent simplă, o trimitere către o filozofie de viață, fără îndoială. Iar dacă cineva se îndoiește, să se dea cu…bicicleta și-i trece! Mulțumesc și aici pentru versurile frumoase, draga mea! 🙂
…esti mult prea generoasa in cuvinte. Eu nu stiu sau mai bine zis nu-mi bat capul cu poezia. Nu voi studia niciodata cat sa stiu cum și in ce mod as putea scrie, mai înalt și mai aproape de ceea ce inseamna poezie. Eu scriu după imagini, de multe ori, in urma unui gand razlet sau intr-o provocare de ocazie; scriu simplu, metaforele nefiind mereu cele potrivite, preferand jucariile de poezii, care-mi termina rostul gandului intr-o idee care sa ramana omului ce trece prin ea. Tu m-ai rasfatat și ma declar recunoscatoare. Fara condimentele vietii, fara sa pendulam intre pacat si simtire, nu cred ca am putea sa ne bucuram de calatoria vietii. Te imbratisez, Mirela.
Candva, un om de la inceputurile scrisului meu, mi-a zis ca poezia nu e de mine. Stiam atunci, stiu si acum, dar na…. și mintea trebuie sa croseteze chiar si povesti….ritmate. Noroc…că voi, cei care stiti asta, ma incurajati sa-mi bifez casutele inimii.
Un sfarsit de noiembrie minunat sa ai!
E caldă şi e coaptă bine pâinea ta de simţire. O simţim şi noi, ne-o dăruieşti în cuvinte de câte ori ne scrii, indiferent de subiectul abordat. 😉
Deh, potecuta, imi asezonez si eu painea simtirii mele cu ce pot, după darurile timpului și ale celor trăite…
Cu ceva timp în urmă scriam într-o agendă (una obișnuită, căci nici eu nu am una cu coperți din piele) câteva rânduri, (culmea!), tocmai despre feliile de viață pe care le-am primit. Dar ale mele sunt lipsite de savoare, sunt fade. Ale tale sunt pline de arome și au gust fin..
…ei, ti se pare. Fiecare felie are savoarea ei. Mi-ai adus aminte ca mai am texte nesalvate in draftul blogului, tastate cu cheita pe facebook – agenda mea la mare viteza, cred ca tot ceva cu felie de viata ar fi, semn ca ma …repet. Caut scrierea, desi e veche rau…
Spor la ….scris, la rostuit cuvinte…, Nico…
Analiza textului a făcut-o Mirela şi nu cred că aş putea să o fac mai bine, dar îţi spun că mi-ai făcut o poftă de unt…! 🙂
Eşti o sursă inepuizabilă de versuri iscate din bucuriile simple ale vieţii. Eu asta nu pot să fac. Poate că din această cauză îmi sunt atât de dragi cuvintele tale, în orice formă ar fi aşternute. 🙂
Multumesc, Dana. Eu numesc versificari fara pretentii…aceste înșiruiri. Farmec să aibă și ritm. O dragă mie de pe facebook, mi-a zis ca ea nu mai putea citi poezie si ca jucariile mele ritmate au facut-o din nou sa citeasca poezii, iar de atunci.., desi ea nu scapa ocazia sa-mi tot repete asta, nu ma mai iau in serios, lasand totul sa curga. Tu esti metaforă, esti..proza in poem si poem in proza..
E adevărat că ai darul de a aduna oameni în jurul cuvintelor tale și a le reda pofta de citit, versuri sau orice alt fel de scrieri. Cât despre mine… 😀
..eu nu știu cat merit asta, caci rar pot darui timp in plus, interactiune si altele de gen, totul desfasurandu-se doar pe pagina mea de facebook. Cred ca sunt o norocoasa si ma bucur de intamplarea asta minunata și de oameni înțelegatori Te pup, Dana..