Când e ziua mea de naștere îmi place să primesc urări, să mă bucur cu oamenii dragi, să simt că, atunci, mai mult ca niciodată, pot să adun energia pozitivă ce e trimisă către mine.
Că ar pica într-o luni, o miercuri, vineri sau duminică, acea zi și nu alta, îmi e popas și sărbătoare. Cinstesc cu un pahar de vorbă bună, de șampanie și îmi fac dintr-o zi oarecare pentru alții, speciala mea. Poate nu toți mă vor ura de frumos, sunt sigură însa ca niciunul nu mi-ar lăsa peste gard sau în pragul casei ciulinii din ei, iar daca o fac, prin multimea de flori, greu as vedea asta.
Azi, si nu in altă zi, e sărbătoarea României. Unii vor lăsa ciulini pe pragul ei, căci nu stiu de ce li se pare exces de patriotism si exaltare faptul ca mulți simt, mai mult decat alta data, ca vor sa spuna „La multi ani, România!”, ..dar din multimea florilor tricolore…ciulinii lor nu vor înțepa.
Si de ce să nu sărbătoresti, AZI ȘI NU MÂINE, când aici trăiesti și bucuria, și dezamăgirea, și speranța, iar viitorului mereu îi trimiți gând bun caci energia mulțimii nu poate aduce decât lumină și stare de bine?!
Ca aveti ciulini sau flori de oferit, nu se va schimba faptul ca azi e aniversarea țării noastre și pentru că trăiesc aici, sufăr și iubesc în spațiul acesta cu nume sfant, pentru mine e important. Mâine voi simți la fel, cu siguranță, dar azi e sărbătoare și vă spun….să trăiți sănătoși, români dragi!
Inițial, m-am gândit că nu am ce să vă zic mai mult decat o fac deseori prin cuvinte simple, nu am de ce să mă simt mai român azi decât într-o altă zi, nu e altfel la mine acasă decât ieri sau alaltăieri, dar asta și pentru că al meu bărbat simte românește ca nimeni altul.
Astăzi flutură la fel drapelele simbol care au făcut drumuri prin Covasna, Harghita, Mureș și Brașov, circulă la fel poveștile despre steagul-frate, steagurile tată și fiu, steagurile-copii sau cele muncite de mâini harnice, cu alte cuvinte cusute la mașină special pentru această zi, și…mă simt norocoasă.
Mă simt astfel pentru că știu, am simțit, am pipăit și am văzut povești trimise de oameni, o mie de povești tricolore, o singură inimă..de român.
La mulți ani, române! La multi ani, România! La mulți ani celor ce simt românește mereu! Și nu, nu e prea mult azi, mâine va fi o zi obisnuita; azi….nu e o oarecare, e ziua noastra tricolora!
Trăiți-o cu drag, oriunde v-ați afla!
14 gânduri despre „E ziua noastră tricoloră și nimic nu e prea mult!”
Comentariile sunt închise
La multi ani Romania!
La multi ani și tie! Nici nu știi ce mandra sunt de tine. Esti exemplul cel mai frumos de om care scrie în româneste ca nimeni altul! Felicitari!
La mulţi ani, om frumos!
Casa voastră emană suflet pur şi mare!
La multi ani, potecuta! Am avut o noapte alba, punand pe bete ..steaguri pentru parada de azi, asa ca eu azi…..fac parada ….de bucurie, cu voi și ma bucur…
La mulţi ani, frumoasă româncă!
..ce dor mi-a fost de tine! La multi ani, EcaleopI, draga mea..
La multi ani, suflet frumos.
..la multi ani, copii frumosi! Sa traiti toti trei fericiti!
La mulți ani! Încă un pic și facem centenarul la care din păcate ne lipsesc doi de B și-un C. 🙁
Da, bine zici. Unire, unire dar tot cu lipsuri. La multi ani, Radu!
La Multi Ani Romania!
In fiecare zi, ca noi suntem Ea!
La Multi si voua si minunilor pe care le faceti! Imbratisari!
La multi ani, Suzana! De ieri…spre 100 și apoi spre multul lui Dumnezeu! Mulțumim tare mult, sunt toropita dar fericita….
Te imbratisez cu mare drag…
Din nefericire, astăzi, când citesc aceste rânduri o pagină de aur din istoria tării noastre s-a rupt definitiv, dar însemnătatea ei va fi de netăgăduit…
Da, pentru altii nu inseamna nimic. Nici chiar eu nu stiu unde ma situez, acum. Exact cum spui…istorie de netagaduit..