Cand viata e să ți se-ntâmple,
Să-i dai cu roșu pe la tâmple,
Iar de sclipește când vrea ea,
Din înveliș de catifea,
Să te întrebi de-i un decor
Sau doar un moft …amețitor.
Oricum ar fi, nu va conta!
Zorzoane noi s-or asorta
Cu clipa nouă ..ce-ar urma,
În lumea …fără de perdea.
Dar din tavan cu luciri moi,
Stau două abajururi noi,
Cât sa-mi zâmbească franjurat
Îngemănate în păcat…
….doua surori de catifea
…lumină în odaia mea….
(m-am ales, de o vreme, cu doua abajururi cochete; sper ca va plac – puțin roșu nu face rau nimănui, nu-i asa?)
Mi-a placut mult poezia ;)).
Si ce draguuut! Am si eu abajur in genul acesta, doar ca e verde si cu un fel de galben mai inchis… :P. Hihih
Pupici!!
Abajururile aestea sunt frate si sora, sunt prinse de un snur lung care se poate agata oriunde. Le-am luat dintr-un targ de vechituri si mereu le caut povestea de origine.
E bine de stiut ca mai au un frate la tine, acasa! Pupam cu drag!
Eu cand aud de rosu, reactionez 🙂 Si bine am facut, caci am citit o poezie cu ceva rosu si am vazut si niste lampi faine.
Un cos de trandafiri rosii de la mine <3
Trandafirii tai vin perfect. Stii povestea cu buruiana? O las azi pe facebook, sa vezi puterea trandafirilor asupra mea.Recunosc, rosul ma aprinde mai tare decat florile, asa ca mi-am pus lampioanele astea sa- mi fie flori de roșu mereu. Tare mă bucur ca iți place de noi!
O sa caut povestea. Imi place de voi enorm ! Va admir si va respect pentru tot ceea ce faceti ! Sunteti minunati ! <3
NU NE IESE MEREU, DAR MACAR NE STRADUIM. Multumim mult!
Cu mult drag de voi !