Nu porți frunze-n coliere,
chiar de eu ți-am dat destule,
ca ofrandă și ispită,
să-ți ajungă zece vieți,
am să știu, că-n toamna asta,
le vei strânge în clasoare,
le-oi timbra să ne rămână
amintire și peceți.
Și voi înțelege, simplu,
că te-mpodobești în taină,
că păstrezi în ele pașii
pitiți magic printre nuci;
împrumută-mi, dară, mie,
două timbre înfrunzite,
ți-oi da-n schimb pădurea toată
și-o alee să ne culci.
Iar așa, îmbogățită,
și cu pecetea din frunze,
tu vei sigila iubirea
pe o margine de vis,
și-o să caut alte frunze
să ne țină împreună,
să m-ascunzi în fiecare,
eu, timbrat pe al tău plic.
Două timbre înfrunzite pe-o iubire înflorită… el și ea..
Pe un plic plin de iubire,
se timbreaza o amintire
dintr-o frunză amorezată,
el sigiliu, ea sigilita……hihihi….asa a iesit!