Sunt prizonieră-ntr-o vitrină,
sunt prizonieră fiindcă vreau
și nu ma tulbură vreo vină,
că îmi pun zâmbete la geam.
M-am așezat în nemișcare,
pare decorul demodat,
aceeași simplă așteptare
fără s-aștept, totuși, vreun sfat.
Vreo două mierle-am recuzită,
ciocnesc, ușor, fereastra mea,
tocmesc o oră și o clipă,
să topesc lumea în lumea mea.
Cad ploi, ninsori, bate lumina,
se văd furtunile cum tac,
eu șterg doar praful, fac cu mâna
și salut vremea de pe raft.
Stau în vitrina povestită,
am leagăn, am copac și flori,
am o pisică cam traznită
vreo patru câini, ca viu decor.
Sunt prizonieră fără cheie,
tu nu-nțelegi de ce m-am prins,
dar am vacanță între poeme
și muza smulsă dintr-un vis.
Iar de nu plec spre alte locuri,
nu-nseamnă asta mai nimic,
îmi număr timpul printre jocuri,
chiar dacă pare loz în plic.
Mă-nvart în lume, rătăcită,
îmi tulbur firea în povești,
vitrina mea nu e grăbită
aici se ascultă ce citești.
Afară, omul te întreabă,
dar nu așteaptă un răspuns,
pare mereu într-o mare grabă,
însă tot lui îi pari ascuns.
Și obosit de atâta zumzet,
și nevorbire în zgomot fin,
te întorci în locul tău cu foșnet;
da, în vitrina cu minuni!
…minuni cocoțate …pe unde se poate…..
As privi asa vitrina zile-ntregi, fara plictis, si-nteleg si cum de-ti place acolo sa stai „inchisa”. 🙂
Zile senine iti doresc, Adriana!
Mă bucur ca ma intelegi. Sunt ca intr-o vacanta permanenta și datorita animalutelor mele, dar si pentru faptul ca am Brasovul la picioare.
Sunt oameni, insa, care nu ma inteleg…
Din vitrina ta cu minuni
am ales din nou câteva pietre.
Le cern, le şlefuiesc și nu-mi pasă
de vor rămâne imperfecte.
Îmi voi clădi din ele pod
Peste vacanța ta dintre poeme.
Ce sa zic? Mereu strangatoare, surprinzatoare și atenta. Sa-ti fie de folos alegerea!