Toate au un rost

În lumea asta alambicată
N-ai reuși nici să te pierzi,
Din ecuații de altădată,
Zâmbind amar, drum încifrezi.

Așezi un unu lângă una,
Mda, replica zisă, așa, în grabă,
Dar căutând doar aventura
Îngheți cuvinte de fațadă.

Și te înfrânge geometria
Din formă, fond și sentimente,
Iar calculezi topografia
După fantome desuete.

Încurci și cifre, dar și linii,
trasezi idei și pui condiții,
dar te înțepi de toți ciulinii
și te-mpresoară premoniții.

Pari un savant bătut de soartă,
îndrăgostit și făr-un șfanț,
tot căutând din poartă-n poartă,
dar nimerind mai mult în șanț.

Se duce luna la culcare,
te-ai duce și tu de-ai putea,
dar mintea ta-i făr’ de-aparare
și ti-a furat-o cineva.

Si rătăcești, nu e doar vinul
de vină pentru starea ta,
ci mai degrabă tot pelinul
pe care-l bei în cinstea mea,

Hai, fugi, și lasă-mă uitării,
nu socoti, nu desena,
în viață, marile istorii
zac sub coperți de mucava.

Mai bine te semnezi de acuma,
autograful ți-l primesc,
și-ti voi păstra iscalitura,
promit, de tine s-amintesc

într-un poem olog și ciunt
cum am fost noi, un mic rebut.

..fără rebuturile sentimentale, fără eșecurile de altădată, nu am fi cei fericiți, de azi. Toate au un rost, doar că aflam asta in momente neașteptate.

unii, e drept…