Tăiați tot, de la rădăcină,
pustiiți locurile și viața,
aveti deja antrenament!
Copacii au căzut sub securi,
iar păduri întregi au dispărut ca-ntr-o clipă.
În tot acest timp s-a zumzăit mult
și fără de folos,
cu întoarceri și reconstituiri.
La ce bun? Cui folosește?
Alfabetul se învață o singură dată;
de repetat, repetăm multe,
însă ce bine ar fi să învățăm, din nou, a ne naște,
poate atunci ne vom naște odată cu iarba,
cu frunza, cu râul, cu marea,
cu istoria, cu prima emoție aparte,
cu primul pas făcut singur;
și nu, nu acela ce seamănă cu cel când înveți mersul,
ci cu acela pe care l-ai făcut când ți s-a născut alegerea proprie.
Acum înțeleg de ce merg, uneori, de-a bușilea.
Dar nu, eu nu pot să mă mai nasc o dată,
nu am câștigat acest drept,
pot doar să privesc, vinovată,
ochi nevinovați.
Ai cui oare?
Cred că asta ne e singura şansă. Dar cum nu putem renaşte… privim şi noi mai atenţi în jur.
Da, nu ne ramane decat sa ne nastem in alte moduri, atenti la ce am facut, la ce am fost si ce vom deveni candva.