Tu te-ai ascuns în prima literă ce mi-a apărut în cale,
eu te-am cules și te-am înșurubat într-un cuvânt;
mi-am facut buchet din vreo câteva rime
împerecheate nepereche,
iar alți ochi ne-au citit ca pe un poem;
din păcate, nu eram niciunul nimic:
tu nu erai cuvânt,
eu nu eram poet
și nici poezia nu era decât un
licurici ce strălucea în întuneric
cât să facă lumină în adevarurile scrise deja.
Cine spune că nu o voi lua de la capăt cu prima literă pe care o voi întâlni?
Amanetez licurici!
Poate așa mă găsește și pe mine viața
zornăind a pagubă!
PS. Am, mai nou, vreo două cuvinte preferate, așadar s-ar putea sa mai zdrăngăn zornăind a tot felul.
Bună asta! Poem preferat, carte preferată, cântec preferat, poveste preferată, chiar om preferat.. dar la cuvânt preferat nu m-am gândit niciodată. Dacă îmi amintesc bine, de-a lungul timpului, au mai fost și altele cărora le-ai împletit cunună de vers și poveste.
Zornăind a ce vrei tu.. ne vom întâlni printre slove de fiecare dată!
Da, des mi se pune pata pe cuvinte și le tot foloseam. Observ, insa, ca aleg de astea usor muzicale – zdrangan, zornăi, forfotă, foșnesc…
Numai puţin ai zornăit şi deja s-a făcut soarele soare.
Nu m-a ținut mult, azi e iar vânt și nor!