Înșir, deșir, cos, descos mărgăritare de tot felul · Mărgăritare festive · Mărgăritare împărțite cu tine · Mărgăritare versificate

Sunt treisprezece

fotografie de la inceputurile noastre…impreuna

 

…ți-am tot scris ție, multe ți-am tot scris,
Ți le-am urcat în podul minții tale,
Am pus, alături, poza cea cu zimți
Și-o promisiune veche-nmiresmată tare;

Am luat două amintiri să zornăie discret,
O litră de rachiu într-un ștergar curat,
Am pus o pâine caldă și un borcan întreg,
Din gemul de ruzinci, din stoc nenumărat.

Și te-am furat cu totul. Scrisori, mâncare, vis.
Pe iarba vieții noastre te-am dus. Tu m-ai urmat.
Ți-am tot citit poeme, te-am sărutat aprins,
Și te-am hrănit, aievea, cu simplu dumicat;

Am numărat și vrăbii; am căutat trifoi;
Din poză îmi zâmbea un chip cu buclă-ntoarsă,
Voiam noroc aparte, din cel cu patru foi,
Apoi, de atâta mers, să mi te-ntorc acasă.

Tu îmi zâmbești duios, pe-o dragă dimineață,
De pe noptieră, în zimți, râzi iar cu-ntregul chip
Și îmi rostești ușor, privindu-mi senin fața:
Știi, eu și-n vis, cu tine, mereu am să mă plimb!

Azi noapte am fost pe iarbă, și mă hrăneai cu slove,
Dulceața-n pâine caldă îmi era dumicat,
Mi-ai dat rachiu să beau și m-ai spălat în vorbe,
În patru foi de drag, tu chiar m-ai îmbrăcat.

Un lucru vreau să-ți spun sau poate treisprezece:
Norocul nu-i trifoi, oricâte foi ar vrea,
Realitatea-n vis sau visul de ne-ntrece,
Norocul stă în noi, oricâți ani am avea

de iubire.

Credeai că am uitat?

..sunt treisprezece
Și viața nu-i întrece!
Orice visezi cu noi,
Îndeplinim în doi!

 

 

PS. Mereu imi sorbi prima picătură de cafea din ceașcă

Mereu te cert că îmi furi norocul și totdeauna râzi și repetăm împreuna:

– Tu ești norocul meu! Am zis!

 

El alchimistul cafelei mele de dimineata, eu zambet promis…

 

 

7 gânduri despre „Sunt treisprezece

  1. Peste încă de 5 ori treisprezece, ne daţi şi nouă o cafea, da?
    Să vă fie norocoasă fiecare zi şi să zâmbiţi mereu, braţ la braţ! La mulţi ani !

  2. Am scris la celălalt poem că m-ai topit, n-am știut ce va urma.. Acum nici fluid nu mai sunt..
    Treisprezece ani norocoși și-așa să vă fie și restul.. „În doi”- esența vieții.

  3. Viata are gust, farmec si rost cand iubesti.

    13 ani… inseamna ca acum serbati nunta de dantelă
    unii pot crede ca dantela este fina si se rupe usor insa dacă este confecţionată tradiţional, din aţă rezistentă! Dantela este asociată cu frumuseţea, eleganţa, distincţia şi… transparenţă, aceasta din urma calitate fiind esentiala in relaţia de cuplu.
    Darurile potrivite sunt sugerate de simbolul insusi al celei de-a 13.ea aniversari!

    Dar 13, in numerologie, se reduce la…4!
    Numărul 4 poate fi un semn că îngerii tăi păzitori te iubesc, îţi oferă protecţie, dragoste, suport şi tot ce ai nevoie pentru a-ţi atinge obiectivele.
    Universul va răsplăteşte in accest an cu momente inedite, pe care nu le veti uita vreodată. Profitati de energia pozitivă a cifrei 4 !

    Domnul sa va pazeasca dragostea!
    Te imbratisez cu drag si va doresc vacanta frumoasa!

Comentariile sunt închise