Diana Kundalini, m-am conformat:
Am și eu, ca omul, niste verdeață, în curte, sub formă de arbuști, pomi, caprifoi și alte foi de astea verzi. Anul ăsta, am pus tot felul de îngrădiri ca ai mei căței să nu mai trebăluiască pe acolo.
Bun. Și, gândesc eu ca adultul: pe acolo nu poate intra, nici pe acolo, nici pe acolo. Vreo două luni funcționează treaba sau o fi funcționat cât nu am văzut eu. Până ieri, când îl văd pe Toto cocoțat pe o masă pe care, teoretic, nu are cum ajunge.
Și urlu: Totoooooooo!
Am uitat sa specific – urlatul se făcea din casă! Deci nu știu cât a ajuns la urechiușele lui!
El sesizează un deranj pe fața mea, bagă codița între picioare, pleacă oarecum căpșorul și mă privește pe sub bretonul lui lung nedumerit. Așteptând. Tot pe masă, of course.
Eu mă apropii, nu mai ridic tonul și mă gândesc să abordez atitudinea soțului care vorbește cu ei de parcă sunt cu două picioare, nu patru, și au și liceul terminat:
–No, daca ai intrat acolo, acum arată-mi, te rog, și cum ieși! Fără să fac vreun gest sau să îl invit cu tonul meu să iasă. Doar din cuvinte spuse firesc, de parcă împărțeam o cafea.
Nici una, nici două, Toto face un salt sprințar, ajunge de pe masa pe o banchetă, apoi se strecoară printr-un luft subtil într-o brazda mica, ajunge pe un ghiveci imens, unde am un brad plantat, că dacă nu am pământ, am creat eu loc pentru ditamai bradul, iar de acolo, ca pe bulevard, sare, din nou, pe o alta banchetă. Nici prin cap nu aș fi făcut traseul ghidușului, care era tare mândru de el și tot lovea cu codița tăblia băncii.
Momentan, nu am cum să-i îngrădesc accesul, dar clar va trebui să îl las pe Toto să îmi arate punctele slabe înaintea vreunui proces definitiv de grănițuire.
Cum să te pui cu șefuletul mic, cum îi spunem noi lui Toto? Nu poți, frate! Nu poți!
Acum doarme. Cam așa!
Eu nu aş fi dezvăluit traseul secret în locul lui. 😀
Dincolo de glumă, e incredibil cum înţeleg ele ceea ce noi refuzăm să credem că înţeleg.
…prea isteti, de-a dreptul obositori, uneori. In toata dragalasenia lor…
🙂 Citind titlul eram sigura ca despre Toto e vorba! <3
Eheee! 🙂 Nu trebuie subestimati! Cand isi pun ceva in capsoarele lor, reusesc! 🙂 Era sa scriu ca sunt surprinzatori de inteligenti, dar nu e nimic surprinzator – chiar sunt inteligenti. Toto o fi "luat lectii" si de la Fifi. 🙂
E delicioasa expresia lor "de vina", cand sunt "certati"! Iar loviturile coditelor… ce sa mai zic?!
Mi-l pot imagina pe Toto, cu feţişoara lui de catel intelept, cum se concentreaza sa parcurga traseul, mandru de reusita lui!
Sa fie sanatosi, toti! Si voi! 🙂 Sunt aproape sigura ca zilnic aveti parte de ceva inedit.
Multumesc, Adriana, pentru aceste minute petrecute intr-un fel de reverie. 🙂
Weekend minunat iti doresc!
….da, scriu despre ei cu drag dar si cu retinere. NU TOTI VAD LUCRURILE CA TINE. Oricum, in ultima vreme, nu stiu ce au avut, mi-au adus disconfort, daca poti crede. Au stiut toți ca nu-s bine interior si m-au taxat, pe rand. Incet, incet fac pace, altfel nu voi fi bine, nici eu, nici ei. Te pup.
Ce frumosi sunt! Cat de relaxati dorm! Se simt in siguranta, stiu ca sunt iubiti, nu le lipseste ceva! Si zambesc in somn! <3
Ce animatie minunata e acolo, la voi, zi de zi! Parca-i vad cum vin la papa, se plimba de colo-colo, si va cauta compania. Cum isi scutura aproape tot trupul – nu doar coditele – cand se bucura!
Orice ar zice oricine, cainii – in special – stiu sa ne smulga un zambet chiar si in cele mai grele momente – uneori, acest zambet il simtim in adancul sufletului, chiar si atunci cand nu reusim sa arcuim buzele in zambet. .
…e atat de simplu cu ei. De exemplu, stiu ca apelativul cu „șefuletul mic” e aproape pleonasm, dar noi asa ii spunem ghidușului care e ca marca de scrisoare cu mine. De n-ar fi ei, clacam de mult…
😂 👍
Mare botogas, dragutul Toto ! 😉
..e o minune de cățel, multumim….