În scorburi calde, rostuind esența
sub coaste, mai la stânga, sus,
emoții tac, dormindu-și existența,
bătând cadențe ca-ntr-un ceas cu cuc.
Nu-i simplu să le scot afară,
unde umblăm, prea mulți, ca-ntr-un vartej,
unde NEtimpul pare așezat, spre seară
și-atunci venim, cu toții, la manej.
Ne ostoim prin ele o amintire,
ciupim din noi un gând, și chiar un sfat,
spre seară vine viața să respire
mai potolit, firesc, aer curat.
Vă chem în seara mea cu adieri,
de mâine, azi, de fapt, vă chem…..de ieri.
Sunteti minunati!
Va multumesc pentru fiecare emotie trimisa catre mine chiar si cand nu vin la timp, pe blog, la intalnirea cu voi. Majoritatea textelor sunt programate, cat sa nu le mai ratacesc prin maruntisurile vietii si sa aiba locul lor cuminte, aici.
Programate de tine aici, reprogramate de mine într-un alt loc, poate la fel de cuminte…din care să-mi iau dozele de emoție de câte ori îmi doresc sau am nevoie.
Cu textele astea scrise pe facebook si programate aici…am ramas. Imi e greu sa comunic in plus….parca nu stiu ce e cu mine…
Noi îţi mulţumim pentru felul în care ne faci să ne simţim aici!
Mă și rușinez, dar multumesc ca nu m-ai abandonat desi eu insămi am făcut-o…