Eu nu sunt vreo sensibilă sau delicată, dar sunt prea bătrână să mai privesc clipuri violente, să mai citesc și să mai procesez lucrurile urâte, agresive sau îmbrăcate în straie dramatice, de cuvânt, cât să provoace reacții. Exclud aici povestile de viata cutremuratoare de care nimeni nu e ferit, unde ni se impaienjenesc ochii afland despre ele…. la altii.
Nu mai pot sângera doar pentru că unora nu le mai ajunge spațiul intim și îl inundă și pe cel comun cu exagerări și explicații macabre ale unor lucruri despre care, și dacă e musai să afli, ai vrea să ți se prezinte discret și delicat.
Nu pot să îmi adun, pe retină și în suflet, cuvinte care bubuie de grozăvie hidoasă, doar pentru că dau peste ele la colț de umblet virtual.
Dacă mă vedeți că dispar din viaţa unora dintre voi, cei care preferați sa lăsați agresivitatea și dramatismul la vedere, sunt sigură că nu va veți mira.
La o adică, asta atrageți. Exagerarea. Și eu exagerez afirmând aici, deși nu se merită, că prefer să umblu după păpădie și dulcegării decât să mă usuc din amărăciune de cuvânt. Fiecare alege cum își zugrăvește viata.
Eu în starea de umbră am fost. Nu e nimic acolo. Doar întuneric. Frumosul crește la lumină. Păcat ca am pierdut timp, și nu numai, pentru a afla asta.
Alegerile ne aparțin, etapele se trăiesc, retrăirile dau neliniști. La o adică e loc sub soare pentru toți, nu trag eu de mânecă pe nimeni, dar nici nu mai admir haina din vitrina hidoasa. Asta e. Se mai trag si obloanele uneori.
