„Aproape ora 21. Al meu, se perinda pe străzi întortocheate de Brașov, care mie îmi rămăseseră în minte pe când îmi rupeam pantofii în plimbări de alea inocente. În fine, victorios că moldoveanul din el a dibuit adresa imposibilă, se gândește să mă îndulcească cu un latte și o gogoașă glazurată, de la una dintre ciudățeniile apărute, fix, în centru. Gasește greu gogoșeria, mai greu chiar și decât adresa de dinainte, cu enigma, și, surpriză, era inchis, dar cu niște femei ce trebăluiau în interior.
Na, belea! Acum ce fac?, gândește al meu;
-Nu vă supărați, veniți puțin?, își incearcă el norocul, ciocănind în geam;
-Știți, e ziua soției, o spune fără să clipească la minciună, și n-am apucat, azi, să-i fac o surpriză, n-ati putea sa m-ajutați să-i duc ceva de aici?
Acum, și daca v-as spune că „al meu” nu a avut succes cu textul asta, aș minți. A luat nu una, ci cinci, și m-a avut pe constiintă caci am devorat, incetul cu incetul, gogoși cu…. la multi ani.
Asa ca, daca n-ati știut 18 ianuarie s-a mutat in 14 septembrie. Mie-mi convine!”
…întâmplare de acum doi ani, din ciclul „Ce vrăji a mai făcut bărbatul meu”
Aha. Şi ai spus-o-n 17 ca să scapi de făcut cinste, nu? Bine, te iertăm anul ăsta. Dar deja mi-am trecut 14.09 în calendar 😀
..deja am intarziat cu doi ani, caci atunci a fost intamplarea, asa ca inca trei zile, ce mai conteaza. Barbatul asta al meu inventeaza orice. Maine pun pe blog si conversatia noastra de dimineata; incerc sa adun giumbuslucurile lui, sa nu le mai uit; pacat ca m-am trezit tarziu.
Stii, e chestia aia cu „copiii spun lucruri traznite”. La mine e cu sotul spune….
Nu-i târziu nici acum, cu siguranţă are multe pregătite.
Aştept conversaţia 😉
Te pup!
..vin, cu poem scurt și conversatie la fel..
Ce frumos si….. dulce <3 !!
Dar nu a fost chiar minciuna. Pentru el, ziua ta e in fiecare zi, nu? :*
…blogul meu face figuri. De trei ori ti-am lasat mesaj si nu e. Da, Rux, zilele noastre pot fi zilnic…