Pe strada care m-a pierdut
Nu-i capăt și nici început,
Nu are nici măcar un pom
De mine n-a aflat vreun om,
Nu e nici bancă, de popas,
Nu-i nici pe hartă, în oraș,
Nu are toamnă în vreo floare,
În primăvară-i doar ninsoare
De puf brodat cu păpădii;
Pe drumu-ascuns în aritmii
Necontrolate de-un puls slab,
E doar o urmă pe asfalt
Că am trecut și eu, cândva,
Pe strada care mă pierdea,
Iar tu nu ai aflat deloc
Că timpul e un iarmaroc
Și un carusel ca de hârtie,
M-am dat în el să îți fiu ție
Măcar o dată-n ochi zorea,
Pe strada care mă pierdea.
Degeaba m-ai iubit în stele,
Pe poarta ta am vrut zorele
Să înflorească în urma mea,
Dar strada ta mă cam pierdea.
Fără de capăt și-nceput,
Am, azi, zorele pe cuvânt.
foto numarul 1, e lângă zidul casei mele, pe trepte
Nu mai știu cât de parfumate sunt zorelele, dar știu ce parfum diafan de poezie ajunge de la tine tocmai la mine..
…asta e tot ce conteaza. Eu am un gard plin, iar inima si mai multe. Le ador, voi zice intr-o zi de ce.
Pe gard îţi stau acum, în cuvânt le porţi mereu!
….esti printre putinele, daca nu singura, in afara de soț, care s-a prins ca e vorba de ratacirile mele prin scris și cuvinte. Ma inclin, multumesc.De mii de ori.
Te îmbrăţişez şi m-ai topit cu ce ai zis!
Îţi mulţumesc!
E un adevar. Pe facebook, am primit tot felul de comentarii. Nimeni nu s-a dus pe vers si…altfel. Sa ai o zi frumoasa.