Duminica asta nu a semănat cu o duminică. Mi-a fost o joi. O joi pe la două când lumea te privește obosită pe sub sprâncene și vorbește picant. Pardon, piperat! Pardon, vorbește ca și când o ustură limba și are nevoie de apă!
Azi, am băut multă apă pentru că duminica asta nu mi-a fost duminică!
A fost nucă verde care mi-a zdrelit degetele și mi-a dat bunul din ea. Și bunul gândului. Și strugure mi-a fost. Tămâios. Nu l-am mâncat pe tot. Am împărțit boabele. Douăzeci erau. Zece le-am ciugulit, una cate una. O boabă, un oftat, încă o boabă, alt oftat. La al zecelea oftat eram sătulă. Boabe de joi, nu de duminică. Celelalte zece le-am păstrat pentru mai târziu. Mi-am promis să le garnisesc cu zâmbet!
Duminica asta nu mi-a părut duminică și asta pentru că nu am știut să prețuiesc timpul și vorba! Le-am risipit pe aripi de libelulă și pe poveste strâmtă și strâmbă. Dar uite așa, pentru prima dată în viață, voi trece dintr-o joi, într-o luni!
Acum, pot sa mănânc strugurele rămas! Uite, ce zâmbet am!
