Mă plimb prin câmpuri albăstrii și văd magnolii scuturându-și clipa,
Mi-e visul plin de fluturi, de ciulini și spini, dar tu îl scuturi și-i oprești risipa,
Mă vezi cum numai tu mai poți, în vremuri care plâng a înflorire,
Ca pe o mireasă rătăcind la porți, strângând la piept o veșnică iubire;
Și-mi strigi să stau, să nu mai rătăcesc, mă-ndrept spre pajiști de smarald și de rubine,
Pe umeri îmi așezi o zi de mai, pe frunte îmi pui o pălărie care-mi vine,
Și mă rotești, ca într-un joc naiv, am gleznele doar în mirări sucite,
Pe pulpe-mi stau doar libelule roz, pe rochie o simfonie de cuvinte
Și adun întreg, mușcând din clipa lunii, un braț de crini ce-ntineresc visări;
Mi-ascund și fața, inima și mintea, în rostul sărbătorilor de flori,
Și te cuprind în mine, fără teamă, mi-ești sărbătoare dintr-o zi fără popas
Tu-mi dăruiești o lume întreagă și o vară, eu te-nfloresc o toamnă și un ceas.
Ce zici, ne rătăcim puțin? Știu drumul, dar albastrul ăsta-i o câmpie,
O iau la dreapta, chiar dacă țin flori, iar tu să îmi obții o amnezie! (o poezie)
Poem-dar, pentru om-dar! Să uităm tristețile pe câmpuri albăstrii
Pentru Elena, cu toată dragostea! Mi-ai dăruit fotografie, am dat la schimb poezie!
Ești un fenomen de poezie, un buchet de flori. Am avut probleme să las cometariu. Mi l-a șters unu cică „invalid token”. Sper să ajungă ăsta la destinație.
Complicate uneori sunt mecanismele tehnice. Mie mi-a zis de două ori, wordpressul, când am vrut sa schimb tema blogului că sunt spam și nu am voie sa fac modificări. De atunci, vin aici cu teama. Mulțumesc, Em. Venind dinspre tine, e o mare bucurie. Poemul acesta e scris pe fugă, fără ochelari, deci văzut doar pureci, nu cuvinte, dar am vrut sa fiu parolista. Promisesem poem, am dat poem! Zi frumoasa!
Tu eşti omul-dar pentru noi, trecătorii pe aici.
…multumesc, potecuta!