Adunând duminici

Se cam crestează timpul, e franjurat pe margini,
De aproape, pare totul fular de mohair,
Mă-ntreb de-l înfășor pe ale lumii aripi
Putem lungi minutul legându-ne de un fir?

Om deșira din el vreo doua ochiuri roase,
Chiar de modelul sorții-i pe față și pe dos,
Din lâna vieții toarse doar Dumnezeu mai coase
Secunde răsucite-n al timpului folos.

Ce vremi trăim cu toții, mă miră țintuirea
Ideilor mărețe pe lemn fără de cruce,
Când viața cere jertfă și cere mântuire,
Fără închinăciune intenția n-ajunge

Să fie înălțătoare și cu folos de taină,
Să pună-n om sfințire și-n timp nemărginire,
Putem lungi minutul ca pe o veche haină,
Doar împletind simțirea c-o mică rugăciune;

Vom răsuciri iar firea în firele crestate
Și-alegem pe de-a-ntregul sau numai pe jumate
Și nu vom spune lumii nimic, căci lumea știe
Că timpul pare scurt, dar numai pe hartie.

E mai ușor să-l simți plutind în veșnicie
Doar adunând duminici, la Sfânta Liturghie.