La noi, de Crăciun

Am impodobit bradul afara, in curte, fara luminite,(mă disperă prizele şi firele prin udul curtii). Am mai pus ceva ornamente, tot afara, cu gandul ca daca dispar asta e. Într-un an am avut cativa moşi de-ăia ce se catarau cica pe casa. Un ”cineva” nu s-a lasat pana n-a distrus tencuiala casei ca să-i agate cumva, desi nu ar fi ajuns la ei nici cu scara. Am donat moşii și am scăpat de stres.

Si a inceput impodobirea prin casa, destul de discreta zic eu: pus globul, fugit după Alma, rotweillerita, rugat sa nu sparga globul in dinti. Implorat pisica Fifi sa nu dărâme ce am asezat pe etajera. Pus aranjament in fereastra, luat ornament din fereastra, prea era amuşinat de toti cateii. Si am mers tot asa: pus glob, furat glob, rostogolit glob pe podea, alergat catei, strigat, obosit, renuntat.

Am ramas cu lumânări in geam, ce lucesc fain, doi braduti artificiali pe care îi am de prin 1997, cu instalatii cu tot, şi care imi amintesc de sora mea, caci avem la fel; doar ca ea face şi brad elegant, asa cum e ea, ca n-are alergători de globuri prin casa, ci doar o mâţă haioasă bătrână (are vreo 19 ani).

Coronite la geamuri, ornamente in glastra, ”hăinuţele lui Mos Craciun”, incă o coronita pe poarta, dar in interior, că exterior nu mă risc, şi… gata. Subțire, că nu știam cum vor reactiona noii locatari roșcalii. Ciudat, nu par impresionati de niciun licar, niciun aranjament, își fac cărare printre ornamente spre locul de luat masa care, exact cum am facut cu Fifi, e la „etaj”, adica pe o tejghea de bar, unde nu ajung cainii indragostiti de mancare de pisici. Singurul lucru care aduce miros de brad in casa, un aranjament cu brad, a fost și singurul rontait de pisici, dar fara daune majore.

Totul pare sigur şi la adăpost şi acum, la trei zile după Craciun și nu mai risc maratoane prin casa după alte globuri.

Cel putin asa pare. Alma s-a urcat pe scaun la masa, priveste intens o felie de salam de biscuiti. Nu știu cum sunteti voi, dar la mine Craciun sau Pasti fara salam de biscuiti….nu exista.

Am vazut azi, la o prietena draga, atacul pisicii la bradul din dotarea lor și m-am gandit ca am scapat usor, dar nepovestiți.

Anul asta, tot citind povesti de Craciun, am visat ca am mers la colindat cu „bună dimineața” sau „neațalașul”, cum se zice in satul meu. Doamne, ce am mai rotit, in gand, cuvintele astea:

Bună dimineața la Moș Ajun
Și mâine cu bine la Moș Crăciun
Am venit și noi odată
La un an cu sănătate
Dumnezeu să ne ajute
La covrigi și la nuci multe
Ne dați ori nu ne dați?

Ehehe…ce vremuri! Ne imbraca mamaia mea cu haine vechi,
– caciula veche din blana de oaie, o traista si un bat de alungat cainii – , ne dadea in grija alora experimentati in ale colindatului, mai mari decat noi, deși, fie vorba intre noi, cam toti eram de o seama, doar sor’mea era piticot, si, in miez de noapte, nici mai devreme, nici mai târziu, luam la colindat tot satul. Ce noroaie, ce frig, ce de usi inchise!!! Dar si cand ne dadeau drumul si ne intindeau mere, covrigi, nuci, (unii care ne erau rude mai dadeau si ceva banuti), sau cozonac, si isi strigau tot neamul sa vada ca a venit „Brasovul” sa-i colinde, ce ne mai crestea sufletul!!!!

M-am trezit din vis confuza, dar chiar și azi, prin minte, se rotesc cuvintele acelea, de nu stiu cum sa le fac sa plece.

Unde ești copilărie, cu….povestea ta cu tot, cu mers pe stradă, cârduri-cârduri, încercând porțile și tremurând de frig doar pentru o bucurie ce pare desprinsă, acum, …..din ceasloave.

Parcă ies galbene, galbene și roșesc, brusc, de bucuria aducerii aminte.

Ce credeati? Ca ați scăpat de poveștile mele? Ce dacă a trecut Craciunul, spiritul acestuia inca mă bântuie.