Mărgăritare din treceri, păreri, dureri...

Oktoberfest

N-am fost la Oktoberfest de prin 2000 pana în 2015. Atunci, în 2000, am mers cu sora mea, proaspat cosmetizate, coafate, aranjate. Ne-a izbit un damf de pastramă și mici ca am uitat ca a doua zi aveam de onorat o nunta și am incercat sa ne facem loc prin mulțime. Numai ca aveam cu noi vreo doua plase, asa de gospodine, cu nu stiu ce nimicuri prin ele, și nu ne ajungeau mâinile sa cuprindem vreo două pahare cu licoare galbuie, pe care si acum o beau cu destula greutate, și un carton cu ceva de ale gurii. Soră mea iși pusese unghii false, numai ca nu erau ca cele din ziua de azi, și la cea mai mica imbranceala țipa de zor: ”Îmi cad unghiile, imi cad unghiile!” Era undeva la Livada Postei și încă se canta ”Fata verde cu părul pădure”. Pe urmă Oktoberfestul mi-a devenit strain. Fara motive.

In 2015 insa am fost iar acolo. M-a văzut localitatea, vorba Tanței, din ”Iubirea e un lucru așa de mare” sau „Tanța și Costel”, cum preferați, dar n-am băut niciun țap de bere și nicio halbă. M-am așezat la coada ba la plăcinte pe lespede, ba la cele unguresti cu smantana, ba la carnați bavarezi. Barbatul meu ma privea uimit cum ma retrag de la fiecare coada. Nehotarare scria pe mine. Intr-un final, am impartit cu el și un carnat bavarez, și un langoș și am lipait o cupa de inghetata. Am revenit in P-ta Sfatului și am ascultat Bosquito. Si m-am simtit din nou in anul 2000. Doar ca acum nu mai caram plase dupa mine și nici sora mea nu mai era in jur tipand: „Bre, imi cad unghiile!

In 2016 am fost de două ori, o data sa mancam raci, si o data sa ma intalnesc cu doua brasovence care imi impartasesc aceleasi pasiuni, adica asta cu scrisul, mai bine zis, bloggerite, dar mai bine nu dau nume ca e mai corect asa. N-am stat mult. Tot pe sora mea o vedeam in ochi, semn ca unele lucruri te marcheaza pe veci.

2017 nu imi e in minte nici picat cu ceara!

Cica acum Oktoberfest e pe Stadion. Nu voi merge. M-as crede la meci. Raman cu amintirile astea și atat. Dar am auzit zvon ca ar merge sora mea in inspectie. Deh, e altă modă la unghii acum….hihihi…

Fata verde cu parul padure….

Înșir, deșir, cos, descos mărgăritare de tot felul

Copacul vieții

Loviturile de zâmbet îmi provoacă abur dulce,
Pe o creangă, în al meu suflet, vin trei păsări să se culce;
Una-mi ciugulește, în taină, două griji neasortate,
Alta strânge niște cioburi din visări amorezate,
Numai una stă de pază și nu lasă să-ncolțească
Vreo sămânță gri și tristă, iarba vieții să îmi crească
‘naltă și cu abur dulce, nu-i așa c-acum zâmbiți?
Vă rog eu, vorbiți în șoaptă, cucii mei să nu-i treziți!
Să rămână în copacul care crește, în mine, blând,
Ca o binecuvântare, chiar de-mi scutură, pe rând,
Frunze, muguri, flori și ghinde, crengile puțin cam lungi,
Dar adună fluturi iarna, și, în vară, niște fulgi;
Îmi lovește în geamul minții doar cu ramuri înflorite,
Iar pe coasta stângă-mi pune miez de fructe zemuite;
Inima e învelită într-o scoarță dantelată,
Strâmt, în scorbura iubirii, șade o floare înghimpată;
Cu un roșu strâns pe margini și cu scut de mușchi verzui,
Port în mine o pădure, și-un alai de păsări șui!
Nu-i așa că doar cu tihnă și cu legământ de zâmbet
Pot să crească frunze în mine, iar în inimă un cântec?

 

sursa: pinterest
Mărgăritare versificate · mărgăritare-jucării

Când cuvintele se ascund în anotimpuri și clipe

Aprins-am, printre zboruri dulci,
Cuvinte, fluturi și năluci;
Am împărțit din trei în trei,
Și sentimente, și temei

Să revenim în șezătoare,
În zi de luni sau sărbătoare,
Să încununăm o joi cu frunze,
Iar miercurii să îi fim muze.

În primăvară, am fost cu spor,
Am botezat-o în flori de măr,
Și i-am brodat și muguri noi,
Pe toate din cuvinte moi;

Am dantelat, așa pe seară,
Într-o sâmbătă, o zi de vară,
Cu spice aurii și soare,
Chiar de a fost sau nu răcoare;

Am desenat, în vorbe vii,
Soare de floare, păpădii,
Cicoare, maci și mătrăgună,
În vorbe ascunse pe sub mână,

Tot împreună am dansat,
Și rock, și ceva demodat,
Am patinat pe cinci idei,
Și am dresat și niște lei

Care mușcau din fraze dure,
Apoi am fost să adun mure;
V-am dat și vouă de dulceață,
Cu lingurița zisă viață;

În toamne, m-am rotit ascuns,
Prea-i evidentă și nespus
De mândră-n tot ce adună-n vie,
Iar c-o beteală aurie

Ne împachetează în cadou
Să ne ajungă de Anu’ Nou,
Și să nu ai nimic să zici,
Când ierni apar în noi duminici

De țin, așa, vreo șapte marți,
Iar tu nu știi cum să împarți
Litere reci și înghețate
În poezii cam deocheate,

Ce la piscină se dezbracă
În zi de vineri ce n-așteaptă
Vreun anotimp nehotărât.
Ea scrie versul la minut.

Și, relaxată, ne trimite
Să-i cumpărăm niște cuvinte,
Că sunt în colț, pe la tarabă,
Le dă un nene la grămadă,

Desperecheate, împerecheate,
Cu sens sau minim aranjate,
Le-a pus pe luni și chiar pe zile,
Deși taraba-i pe rotile,

Și n-are nici vreun act de soi,
Că poate vinde și într-o joi,
Și orișicui. Luați, poftiți,
Dar nu uitați să mânuiți,

Cu drag, și fără de pretenții,
Că alții mari ne-au fost poeții!
În meșteșug și joc de marți
Versificăm! Lumii împarți

Bucurie!

Să ne fie!

(poem la minut)

 

Mărgăritare împărțite cu tine

Momente casnice

Aseară, după o masă simplă, dar extrem de gustoasa:

-Iubito, tu ai talent la scris! Hrănesti sufletul omului!
-Zici? Ce te-a apucat sa imi spui asta?
-Ca urmeaza sa-ti spun ca mâncare ca a ta nu face nimeni, si asta-i alt talent, doar că nu-s hotarat care e pe primul loc!
-Mai bine, nu imi zi, ca mi-e ca ma las de amandouă, intimidată ….de atâta „talent”!

Cand omul tau e ghiduș și nu știe ce sa mai inventeze…

 

…din ciclul lucrurilor pe care nu vreau a le uita…..

 

Mărgăritare împărțite cu tine

Nu mai știu sa îți vorbesc firesc

          Nu mai știu sa îți vorbesc firesc. Strecor metafore și când îți așez lingura de ciorbă. În supă, printre bucățelele de morcov, alea de îți plac prea mult și de neînțeles pentru mine, pun vreo două emoții poetice. Mă asigur ca nu vei păți ca în filmul acela în care cei care gustat din mâncarea bucătarului primeau și lacrimile sau zâmbetul acestuia. Nu mi-aș dori să îmi cunoști toate secretele. Oricât de multă iubire ar fi, omul trebuie să păstreze în sine, cu lacăt de cleștar, măcar o fărâmă de gând nespus, virgin, cuminte, un gând omidă care, totuși, nu se va transforma în fluture de cuvânt rostit.

Nu mai pot vorbi firesc. Mă uit la tine și văd corăbii înecate în ochii tăi sau piscuri de munți cucerite doar cu puterea inimii tale. Și îți zic, atingându-ți fruntea:”Iubitule, ce cărări întortocheate se simt în tine, azi, dar stai să îți servesc cina, să îți ofer un pahar cu vin, iar mai apoi, poate, cutreierăm împreună pe pietrele gândurilor tale!

Nu mai pot vorbi firesc, iar tu zâmbești fără a râde de mine, spunându-mi că, de fapt, tu ești însurat cu o metaforă. Iar eu tac alb, din nou, și îmi scutur mânecile de cuvinte culese din tine.