Ei, domnu’? Sonorul ….mai încet...:

Urla televizorul. Îl inchid, într-un final, căci tot ziceam că mă apuc de treabă, care treabă corelată cu frigul de afară nu se pupa, nu voia, nu dădea semn de vreun chef deosebit.

Divorț, dar cu partaj, adica nu a fost chip să scap, tot era musai să-mi execut responsabilitățile si sa le duc pe drum cu izbanda ca in socialism, comunism, precum sloganurile acelea pe care nu le-am uitat, chiar dacă au venit peste noi de astea nou-nouțe.

Azi, o prietena draga, in casa mea:

– Auzi? Tu ai luat sonorul  televizorului?

-Da!
– De ce?
– Se certa cu mine!

S-a pus pe un râs de nu știa pe unde sa se aseze, dar eu continui cu explicatiile necerute de nimeni, de altfel. Dar cred că eram nevorbită:

– Sa ma vezi cand ma enerveaza Mihai, ca vorbeste întruna, și tot felul, iar eu trebuie sa ma concentrez. Nu-i spun niciodata sotului meu „taci”, ca nu-i frumos. Dar, de cateva ori, m-a surprins cu telecomanda in mana de parca as fi vrut „sa-i dau lui sonorul pe mic”.

De atunci, de cate ori ma vede astfel inarmata, isi controleaza debitul, semn că uneori glumele astea chiar se transformă în lucruri serioase.

Ps. Au fost momente când habar n-aveam că fac asta. Mă trezeam doar în acțiune, realizam ca-s „dusa” și ma rugam sa nu observe. Da’ de unde? Nu scapă el ceva hazliu pe care sa mi-l amintească…. în vreun moment potrivit….

În Brașov sunt nori, toată ziua a fost sub semnul ninsorii, dar nici urma de ea, doar o umezeală pregnanta data de o ploaie măruntă. Te salut, lume!