Înșir, deșir, cos, descos cuvinte
E vineri și tainele-mi țin loc în viață.
Mi-e bine și cald, și-am dulceață
De mure. Am pâine de casă cam bună
Și ceai de afin și o stare nebuna
De bucurie.
Am adunat, dintr-o joi cu prestanta,
Zâmbete calde și rost de vacanta
Și oameni carora știu că li-s draga,
Mi-s prieteni buni și-i simt, si nu-i șagă
Să le zic asta mai des:
Va iubesc! Nicoleta, fiind ziua ta, iarta-ma, dar pe seara, promit serenada balada, cat sa-ti linistesc emotiile de peste zi! La multi ani!
Cum să uiți? Cum să uiți? Să uiți că ești?
Că-n regina nopții ai tremurat și plâns parfum?
Că-n agonii de-o clipă ai învârtit povești
Și-ai strâns în brațe puf de vânt nebun?
Că ți-ai deschis, în cer, ferestre de albastru
Privind a întrebare nesfârșită,
De ce să uiți când nu ești un sihastru
Care își uită anii într-o menire sfântă?
Să uiți de lapte dulce și de nuci prăjite?
Sa nu mai vrei a ști despre gutui?
De ce să nu dai vieții cinci minute
Din cele obosite, agățate-n cui?
Ți-e fruntea aplecată spre departe,
Uiți ce îți place, uiți de toți nebunii,
Te-ai duce-n zbor, a pasăre de noapte,
Visând eliberări printre petunii!
Și-n liniștea tivită cu smarald
Furat din bucurie cu armuri de toană,
In zboruri, tot pământul ai crestat
Sa nu mai uiți c-ai fost, vei fi și-mi ești o toamnă!
Din cui, dai jos minutele de aramă
Și-apoi ne vom muta într-o castană!
Ne vom uita-n culori, lovind în frunze:
E atâta roșu în ele, că mi-l pun pe buze!
Toate-s bune și frumoase, dacă ești cu suflet blând,
Cu răbdare și măsură și-nțelepciune-n gând,
Căci în toate tu găsi-vei bunul rost și frumusețea,
Chiar de-i arșiță cu vara sau e ploaia cu tristețea,
Chiar de toamna e cu frunze… moarte pe cărare,
Doamne, totuși astă vreme ce culori frumoase are…!
Tot așa și ploaia rece ne adună lângă sobă
Și găsim bună ocazie să mai stăm, tihniți, de vorbă.
Scotocind în a mea minte, după bruma de frumos,
Am găsit un colț de toamnă, l-am purtat, încet, pe jos,
S-a-ntalnit, la o rascruce, cu o ploaie cam subțire,
Iar pe dealul ce mă are cu o vijelie-n fire,
L-am lăsat ca să descurce ițele împrumutate
Si-am gândit cu voce tare, privind scenele-inversate:
Cum se face că acasă parcă am alt anotimp,
Iar în lumea asta mare vremea are un alt chip?
Chibzuit-am printre rânduri, dumirindu-mă ușor:
Omul vede ce-are-n suflet, și de-i cald, și de e nor,
Și va face să devină, la o cană cu licoare,
Arșița în bucurie, ploaia în eliberare,
Căci dispare tot urâtul, cand se-ntâlnesc oameni faini,
Iar pe timpul-elefantul nu mai dăm nici vreo doi bani!
Am pe buze zâmbet strașnic, inima îmi bate tare:
Bine-i să-ți horească o toamnă, cu atingere de floare
…. tălmăcind mărgăritare!
Dintr-un colț de casă, unde prieteniile se leagă zilnic, daca zilele trecute pisicul Scorțișoara era lipit de Fifi a noastră, a venit și rândul lui Pisi Ghimbir sa se îmblânzească langa catifeaua noastra. In rest, frig mare aici, băgat flori in casa, acum adun pământ scos din ghivece și cert pisici sturlubatici, uitând de probleme reale. Bine v-am regăsit. Am rămas în urmă cu toate, va mulțumesc pentru semnele lăsate, promit că vin în povești, m-am apucat de lucruri noi care îmi mănâncă timpul liber dar îmi așază bucurie în suflet! Sănătoși sa fim!
Întâmplarea e întâmplare
De joci tu în al meu decor,
Dacă pui piper și sare
Într-un amestec inodor,
Dac-o faci să fie clopot
Dăngănind a armonii,
Dacă îmi strecori un zgomot
De nu-mi sună a simfonii,
De port fin, în partea stângă,
Dor aglomerând suav,
Temeliile îmi inundă,
Întâmplarea talisman,
Simt parfum ca de zambile;
Din țigări de foi tu vii,
Te împreunezi cu mine
Întâmplări cu nebunii,
Pui doar miere aurie,
Chihlimbar așezi pe o za,
Întâmplare îmi ești tu mie,
Întâmplător eu sunt a ta,
Bat din aripi șansonete,
Pe mănușă îmi cazi fin,
Mă strecor pe sub manșete,
Parcă suntem dintr-un film,
Îmi prinzi mâna ca o taină,
Întâmplarea se ascute,
Vraja nu o să destrame,
Filigran făcut în fugă,
Și-mi săruți iar podul palmei,
Îmi pui întâmplări pe piele,
Se întorc ochi, se simt iscoade,
Eu, cuminte stau sub cheie,
Într-un pandantiv de argint,
Unde viața pare vie,
Întâmplarea a zâmbit
Și eu…din fotografie.
Într-un buzunar de haină
M-ai ascuns să te miros
A cireșe și a toamnă,
Chihlimbar din zahăr tos.
Ca o întâmplare roză
Par, acum, ascunsă-n poză.
Femeie simplă, cu albastru-clipă,
Cu pielea albă, ca un abur sfîșiat,
Ce poartă în urechi cercei de sticlă
Și pe genunchi doar ultimul păcat;
Femeie care stinge-n floare cerul
Și mâinile-i miros a mușețel,
Ce-și prinde o șuviță cu cercelul
Și arhivează iubirea-ntr-un inel;
Femeie rost, femeie fum și violetă,
Uitată-n raft de magazin cu pălării,
Printre eșarfe înfășurându-și silueta
Și potcovind norocul cu batiste fistichii,
Să nu cumva să pui la îndoială
Iubiri călcate-n tocurile cui,
Tu poți să fii orice, cum, bunăoară,
Poți fi femeia unei zi căprui;
Poți pune zmeie în vitrine sumbre
Și roșu într-un șantier din cartier,
Din soarele tristeții tu scoți umbre,
Și viața-ntreagă o porți la portjartier,
Femeie ce te știi pe lumi stăpână,
Nu vrei sa îmi dai lecții o săptămână?
Tu mă-nveți ce am uitat din timpuri șui
Hai că-i ușor, căci merg pe tocuri cui!
