Pe strada cu șapte cuvinte,
Șoptite în clipa pierdută,
Era un afiș pe-un perete
C-o tanti ce-și zicea..seniorită.
Purta o fustă cu franjuri
Și imprimeuri de leopard,
Un șal verde cu ștrasuri,
Iar pe cap avea un turban.
Un inel de un roșu puternic
Și mărgele-n culori cam turbate
Străluceau chiar și-n întuneric,
De zici că erau ochi de șarpe.
O clipă am crezut că-i reclamă,
N-aș spune că m-a cam mirat,
Un sărut trimis pe o palmă
Părea un alint deochiat.
Știu că-s șanse să-mi port uimirea
Prinsă în agrafe de ceară,
Căci duduia ce-și spunea „Nemurirea”
Avusese spectacol de seară.
Da, spectacol cu casa închisă,
Cu bilete vândute pe șest,
Cabaret, tango și revistă,
Într-un secol uitat, dar măreț.
Cineva are party de noapte,
Bal mascat ca odinioară,
Și-a pus un afiș din treizecișișapte,
Și-un felinar roșu la poartă.
Am zâmbit cu un surâs de giocondă,
Cu invidii ușoare de vară,
Căutat-am ceva mai la modă,
Să mă poarte acolo, pe seară.
N-am gasit eu prea multe:
O voaletă și o pălărioară.
Oare o fi de ajuns?
„agrafe, imprimeuri, strada, casa, alint, culori, cuvinte, clipa, sanse, verde, port, sarut„ sunt cuvintele care m-au purtat în acest joc, pe care din nou l-am abandonat din motive de vacanță. În clubul celor 12 cuvinte, în tabelul lui Eddie, veți găsi alți tovarăși ai duzinei de cuvinte.