Inima știe prea bine ce-i cu ea și ce strecoară,
Ce-arhivează sau albește, sau ce face de ocară;
Cum adună și pe unde, cât mai are spatiu-n ea,
Noi tot credem că-i ajunge, însa dilată cumva
Tot cuprinsul ei cel magic, de Dumnezeire atins,
Cat sa prinda Universul într-un sambure rodind
Si sa spuna, tuturora, că de leac nu e nevoie,
Cat ne-aflam intru iubire si-nvartim, incet, de cheie…
însă…
…de-ar fi simplu, cum ne place să sucim acum ideea,
Inima ar fi albita, și cu totii am avea cheia.
Unora le e chiar simplu, și nu e deloc degeaba,
Dar mai sunt destui ce-o joaca, mai ceva ca alba-neagra.
Nu e treaba mea, as spune, doar gandind la „nemurire”,
Pana una alta, sincer, o tratez doar cu iubire,
…cum tot spunem, de o vreme, chiar, acum, in ceas select,
multumind ca avem muză, și Ei ca ne bate-n piept!
….când conversatiile nasc poeme, îmi zicea om drag, deunăzi. La minut…, am repetat experienta cu o muză de pe facebook….
