Exist ca rodul iubirii trăite

Într-un timp mai concret,

Mai concret decât mâine,

Mai concret decât ieri,

Dar simţit în mine profund,

Cea de azi.

Să nu vă mire că trăiesc primitiv,

Amintind de o vreme prinsă

Într-un album îngălbenit

De acel timp!

M-am uitat, acolo,

Pe când primeam lecţii de dicţie

Speciale,

Uşoare,

Luminoase.

Erau cuvintele iubirii:

–Dacă gândeşti, exişti!,

Spunea tata;

-Dacă iubeşti, trăieşti!,

Zicea mama;

Şi prima lecţie se contura  încet,

Luminându-mi mintea

Şi deschizându-mi inima.

Doar că, pe drum,

A venit destinul

Şi mi-a dat lecţii noi,

Dure, nefireşti,

Dar nu de dicţie,

Ci de viaţă nouă:

Trăiam fără să gândesc,

Iubeam fără să exist.

Amestecasem cuvintele tatei

Cu cele ale mamei

Şi prinsese contur îndoiala.

Eu exist sau trăiesc?

Eu trăiesc sau exist?,

Se plimbau peste mine

Cuvintele nefericirii

Reci, sub formă întrebării

De iscoadă seacă.

Am avut noroc,

M-am întors din venin

Spre albumul îngălbenit de timp,

Uitat pe raftul vieţii,

La popasul cu răscruce.

Pierdusem drumul.

Gândesc – exist,

Iubesc – trăiesc,

Era parola mea de revenire

Şi, nu ştiu cum,

M-am uitat, acolo,

Amintindu-mi de prima mea

Lecţie de dicţie.

Eu şi exist,

Eu şi trăiesc:

Exist să te iubesc!

Iubindu-te trăiesc!

28 iulie2013