Am făcut un test. Cât de fidelă îți sunt.
Am picat la toate întrebările, pe rând.
Și mi-am zis că nu-i a bună!
Că în zbor de cuvinte,
Sigur, m-ai lăsat tablou
Cu vreo replică efervescentă;
Cu siguranță, aceea mi-a dereglat graficul.
Sau poate niște muguri cu verde roz,
Ori, poate, vreun parfum de corcoduș mirat, ce zici?!
Ba nu, cred ca niște sunete venite din pădure
M-au preschimbat acum, la maturitate, în alta!
Da, privește-mă!
Am cristale argintii pe pleoape:
Când clipesc aud iarna,
Când dorm visez vara,
Când te privesc te văd într-un copac, după zmee tricolore.
Ce cauți acolo?
Nu vezi că-i deranjezi coroana?
Da, știu, stă în natura ta sa te cocoți spre Înalt.
Atunci de ce te miri că am picat testul?
Nu mă pot ține după cei Aleși,
Îmi sunt fidelă mie și Lui;
Cu tine merg umăr la umăr,
Căci încă mă-nveți acceptarea.
Cercul? Nu! Azi lasă-l, nu mi-l aminti
Suntem în el.
Auzi? A sunat telefonul,
Nu era testul meu;
Au greșit,
Noi..suntem în cerc.
Pentru totdeauna.
Cuvintele de adineauri?
Ei, aș! Niște alinturi!
Aveai vreo îndoială că e altfel?
Duzina de cuvinte cu numărul 77 e azi aici prin cuvintele: muguri,verde, coroana,parfum, cristale, natura, tablou, zbor, efervescenta,maturitate,, sunete, test. Veți găsi și alte variante în tabelul găzduit de Eddie. Eu am vrut sa imi țin promisiunea că nu mai sar peste duzine, dar tot m-am rătăcit prin desiș de preocupări ciudate.