Acum şapte-opt ani, nu mai ştiu cu exactitate, mi-am rupt picioarele umblând prin magazine să caut un cadou de Crăciun unei întregi familii, dragi nouă, de altfel. Am căutat, m-am învârtit, am sucit o mulţime de articole şi am ales ceva pentru fiecare, pe măsura bugetului, nici prea mare, dar nici prea mic. Când am dus cadoul, prietenii noştri nu erau acasă, aşa că l-am lăsat unei persoane ce întâmplător se afla în casă. După câteva zile, la telefonul cu urări, am simţit cum doamna casei evita să spună dacă i-a plăcut ce a găsit. Într-un târziu, am auzit şoptit: „Ei, nu prea ne-aţi nimerit, poate altă dată!” Poate veţi spune că nu trebuiau rostite aceste vorbe.Poate că nu, nu ştiu, dar eu din momentul acela am învăţat că oamenilor nu le duci cadouri forţat, că nu poţi pune sub bradul cuiva ceva ce te reprezintă, sau nici măcar nu o face; ci trebuie să ştii câte ceva despre persoana cui dăruieşti, că ai nevoie de amănunte dar şi de locuri de unde poţi cumpăra produse de calitate care să bucure şi să încânte orice om, fără teama că după ce le ieşi din casă vor fi dosite într-un ungher de pod sau garaj. Dacă atunci ştiam că a cumpăra on-line e mai simplu şi cu siguranţă găseşti ceva pentru fiecare membru, atunci probabil incidentul nu ar mai fi existat şi cadoul ar fi arătat cam aşa:
|
magazinul borealy.ro |
Cine mă cunoaşte ştie deja că îmi plac poveştile, că îmbrac orice întâmplare în mărgăritare, că le înşir şi deşir şi scot ca din joben cuvinte despre orice. La fel fac acum şi cu darurile. Am dovada vie, şi prietena mea poate confirma, că nu mai trimit niciun obiect care nu descrie persoana respectivă. Că orice lucru trebuie să vorbească despre pasiunea sa, despre un hobby, sau de ce nu o plăcere culinară. In fiecare an, de Ajun de Crăciun, avem o tradiţie de a merge la prietenii noştri Dan şi Olga unde dăm startul sărbătorilor şi facem schimb de impresii de peste an. Clar nu lipseşte bradul, împodobit impecabil, ne amuzăm de pulovărul verde cu reni al gazdei, de şerveţelele de masă roşu cu verde, de vesela cu brăduţi sau lumânările în formă de globuri. Greu să îi mai nimereşti cu ceva în plus, în abundenţa asta de obiecte.
|
magazinul Borealy.ro |
Şi totuşi, explorând în acest rai al cumpărăturilor virtuale, uite cum descopăr eu o cutiuţă muzicală perfectă, la care primeşti bonus un pandativ delicat, şi uite cum povestea mea prinde contur; cum Alexandra, fata de 12 ani a prietenilor noştri îşi primeşte porţia de candoare dar şi de cochetărie într-un cadou inedit şi special. Pentru Olga, m-am gândit că un set de tort, cu Moş Crăciun desenat pe el, ar face-o fericită şi i-ar întregi colecţia, iar Dan s-ar bucura la un joc de poker şi ruletă, fiind sigur că aşa ne va aduna pe toţi, nu doar de sărbători cunoscute. Simt cum ne-am distra văzându-le feţele încântate, fără a ne fi teamă că am greşit, şi amuzându-ne la gândul că pot crede că am colindat tot oraşul pentru aceste daruri.
Mă gândesc dacă, acum doi ani când mi-am rupt glezna pe 14 decembrie, aş fi ştiut de magazinul borealy.ro soţul meu ar fi primit şi altceva în afară de un pupic de mulţumire şi recunoştinţă, pentru că produsele au termen de livrare rapid, cutii gratuite pentru împachetat şi se ţine cont la detalii. Eu am văzut nişte mănuşi lungi de piele, o nebunie. Oare mă aude cineva? Sunt la un click distanţă. Moş Crăciun?