Furtuna la Tîrnoveni….a fost timp de jumătate de oră, fix când toată lumea înnebunise de grijă, teamă sau doar de sarcasm și indiferență. Au zburat niste ghivece, se clatina copertina-parasolar de credeam ca va pica de tot; un brad-pin s-a rostogolit fix in poarta, cat sa nu mai poti inainta, de voiai s-o deschizi. In cateva minute, intreaga curte era inundata. De voie, de nevoie, am iesit și am ridicat bradul, am desfundat niste scurgeri si am slobozit niste tipete..observand doi serpisori plutitori. Nu va spun cat de murata am intrat inapoi.
In timpul asta, in casa, blanosii se agitau, fiecare după temperament si apucaturi.
Fifi sub plapuma, Toto-tomberonezul gâfâind și tremurand, Izi maidaneza incercand sa intre sub pat, acolo unde abia pisi de intra, reusind sa bage capul si sa lase curul afara, ridicandu-ne in fiecare zmucitura. Lupu Baiatu avea concert tinand isonul tunetelor. Bobiță s-a bagat in cusca, privindu-ma, prin geam, destul de dojenitor. După ce m-am uscat, Toto m-a cotropit total, nedezlipindu-se de mine, înghesuindu-mă si luandu-mi aerul la propriu. Ei bine, nu înțeleg cum a stat bondarul asta de catel pe strada, vreo doi ani și ceva. Pe cine mai înghesuia el cand veneau ploile?
furtuna, la noi acasa, aduce iubire
Doar Zara și Alma erau linistite de parca era senin intr-o noapte de mai. Am plecat spre baie, trenulet după mine cu Izi, Toto și Fifi. M-am intors, trenuletul era pe șine, de ma chinuiam să nu calc pe „vagoane”.
Sotul nu parea impresionat. Se mira de ce covor de frunze e in curte.
Am adormit in lumina fulgerelor. Fifi și-a reluat locul sub plapuma, iar Toto s-a lipit si m-a privit parca spunandu-mi: „sa nu cumva sa ma trimiti de aici, ca nu vreau.” Nu l-am trimis. De ce as fi facut-o? Furtuna trecuse, dar eu o simteam inca in tremuratul catelului maro. Un sensibil!, pe cat e de temerar si hotarat in rest, caci nu degeaba il numim „sefuletul mic”
Ploaia si frigul au început să ne locuiască, dar nu știu de ce, cum și din ce motiv….e tare cald în bucata mea de lume!
Iar …veverița străzii a venit in vizita și… azi..
Voi ce-ați făcut prin ploi, furtuni, si vremuri cu fiori de toamnă udă, atunci când a fost anunțată cu surle și trâmbițe? Furtuna la noi acasa, aduce iubire prea multă!
Nu te cocoța pe umerii mei!
Nu te pot ține,
Nu te pod duce,
Nu mă duc nici pe mine ușor.
Plutesc, uneori, doar cand ma scutur
De trei kile de griji,
De un litru de lacrimi,
De cinci gânduri pestrițe
Și o lingură de amar,
Primita dintr-o amintire veche,
Lăsata sa-si picure stropii peste vreme.
Abia atunci mă plimb,
Dintr-un cartier in altul,
Printre blocuri portocalii,
Două mall-uri,
Și trei alei cu brazi pitici,
Poposind la casa cu iederă
Și balcon de Julietă.
Ce localnic nu știe de balconul cu flori
de pe strada care parcă urcă la cer?
Acolo plutesc minute in sir,
Si greu dispar;
Desi, daca numeri treizeci de acoperisuri,
Al treizeci și unulea e al meu.
Mda, in tot timpul asta,
Ai stat cocotat pe umerii mei,
Chiar dacă ti-am spus ce traseu greu am de facut.
Ai dreptate, sa fii călător rătăcit,
E plictisitor. Asa ca mereu te port cu mine,
Desi prima intentie e sa te trimit
Pe drumul tau.
Însa plec privirea cand imi povestesti ca si tu m-ai purtat
Prin poiene și brazi inalti cu varf tricolor.
Mult mai colindam noi impreuna
Chiar si cand suntem singuri…
O intrebare am? De ce pe umeri?
In inimă nu ajungea sau ție iți plac doar înălțimile?
