În vis, noi doi am băut ceai,
eu ziceam roz, tu ziceai vai,
tu povesteai de cai bălțați,
eu te-ajutam să îi împarți,
sorbeam cafea, pardon, un ceai,
eu ziceam roz, tu ziceai vai.
Acum un an vorbeam puțin,
tu mă întrebai de unde vin,
eu îți spuneam mult despre mine,
tu aveai vorbe, dar puține,
nu-mi ofereai decât un strop,
tu ziceai „bine” și eu „stop”.
Se trece timpul în amurg,
cafea nu am băut de mult,
nu, eu o beau zi după zi,
cu tine nu știu a împărți
nicio cafea, iar trei idei,
comune, nu fac nici doi lei,
căci eu sunt roz și tu zici vai,
mai bine să pun iar de ceai.
Când ne-om vedea să nu mă-ntrebi
nici de ce-s roz, nici ce e vechi,
nici de ce tac, când scriu atât,
chiar dacă n-am vorbit de mult,
dar eu sunt dincolo de tine
și habar n-ai ce e cu mine.
Comun nu știu ce-avem acum,
tu ești modern, eu nimic bun
din ce astepți,căci ai, nu ai,
am învățat să nu fiu scai
de atâta roz, de atâta vai.
Din ciclul „poezii …jucării”
