Azi, cred, că am să vă povestesc despre cum am fost noi într-un loc minunat, la ieşire din Braşov, către Tîrgul Secuiesc; un loc ce mi-e drag pentru tot amalgamul acela de sălbăticie amestecată cu domesticul fermelor rătăcite aproape de urban, pentru mirosul lacului în care se văd câteva undite aruncate şi nişte pescari pitiţi în tufe; pentru cârdul de raţe şi gâşte în care o barză se ascunde de ochii curioşilor, ai soţului meu fiind cei mai insistenţi; pentru mirosul de fân cosit şi pentru zgomotul cascadei artificiale ce pica într-un hârdău care-mi amintea de mamaia mea şi strugurii toamnelor pierdute din copilărie.
Un loc în care muntele se îmbratisează cu întinderi vaste de teren şi unde pomii sunt atat de plini de rod incat crengile se rup sub greutatea lor invitându-te să te servesti ..natural şi firesc. Ne-a bătut vântul in fata si picuri de apă se ridicau din lacul, altfel, adormit. Cate o gâscă dispărea în strafundul lui, intr-o joaca de-a v-aţi ascunselea specială. Sigur nu ghiceai locul unde va apărea, mai apoi. Crănţăneam merele oferite de pomul gazda si priveam muscatele din feresti, semn ca acolo nu era doar restaurant pescaresc ci şi loc de odihnă.
Cateva sperietori de ciori erau asezate intr-o pitorească şareta cu paie, iar o cumpănă de fântana scartaia in voie. Fiecare stalp din gard era împodobit cu un vas de lut ca o palarie şi remarcam armonia perfecta dintre lut ars, pamant, lemn şi pe alocuri sticlă. O SPLENDOARE. Toto, cainele nostru ce ne însoteste cam peste tot, in clipe de ragaz, işi sălta picioruşele din spate la vederea cardului de păsări.
Vreo trei bibilici înăltuţe, altfel decat cele cunoscute de mine, de parcă erau niste fete de pension, se aratau indignate de atentia lătrătorului nostru. Le-a trădat, însă, rapid, cand a observat, intr-un tarc, cateva capre ce pentru o clipa s-au oprit din tot ce faceau ele acolo. Pe rand au intins boticurile prin zabrelele gardului şi s-au atins timid şi surprinzator. Toto, trecea de la una la alta de parca era un cuceritor înnăscut. Nu cred ca am mai ras asa de multa vreme. Mutritele capritelor erau delicioase şi vedeai cum işi indreptau cornitele ca si cand oricand ar fi ripostat la vreo necuviinţă câineasca. Le-am lăsat, căci un cal şi un măgar ne-au distras atentia, iar mirosul de peste prajit ne-a ingenuncheat definitiv. Că masa a fost excelenta nu va mai spun, dar acum nu-mi mai doresc decat să adun bucuria unei zile perfecte dintr-un loc la doar o mână intinsă,…ca sa spun asa, de casa.
Ştiţi că am eu o expresie favorită..„obişnuitul dintr-o zi specială”. Azi o schimb putin şi voi spune atât: un loc special dintr-o zi obişnuită. O sarbatoare de o zi, menita sa repare fisuri invizibile, sa puna strop de vacanta intr-o amintire creata ad-hoc. Nu stiu de ce cred ca aceasta zi e …repetabila si oricand s-ar potrivi descrierea pentru o vreme cand evadarile noastre vor fi vacante de o zi.
