Carmine, locul unde Cenușăreasa a schimbat finalul poveștii alegând  pantoful potivit:

„-Lume, lume, stăm a vă anunța pe toți, că în ținutul Carmine regele și regina vor da un bal în cinstea prințului Stiletto și așteptăm pe toată lumea la palat!

Ținutul Carmine nu era un loc obișnuit, era locul cel mai frumos de pe pământ, unde îndeletnicirea de bază a tuturor era confecționarea de pantofi. Cei care nu făceau pantofi ajutau la obținerea materiilor prime, cum e pielea naturală și de calitate, de exemplu,  alții confecționau cutiile în care stăteau pantofii, în siguranță; mai erau și cei responsabili cu vopseluri, căptușeli, accesorii,  câțiva îi inventariau și îi prezentau lumii,  iar unii doar îi cumpărau. Era decretată o lege că niciun om, indiferent de rang social, nu avea voie să poarte altceva, chiar dacă vorbeam de botine, ghete, sandale, cizme sau pantofi de toate genurile si culorile. Ba, puteai să dai comandă, în funcție de ce fantezie aveai, de primeai condur unicat. La palat se țineau, însă, evidența și planurile pentru fiecare model.

Toate femeile erau fericite și bine dispuse. Chiar și în casa Cenușăresei, cea cu porumbițe prietene, și soră cu turturelele, erau grămezi de pantofi damă în dulapurile celor două surori vitrege. Ținute sub cheie, evident; deși biata Cenușăreasa oricum nu-i putea purta, căci nicio pereche nu i s-ar fi potrivit. Și,  la ce visa ea, ar fi surghiunit-o maștera, pe veci, lângă cenușă, dacă i-ar fi bănuit gândul. Tocuri fine, tălpi roșii, piele neagră lăcuită, vârf ascuțit erau caracteristicile pantofilor  pe care-i dorea și în care se  visa o mica regină- Red Queen! Doar că nu-i văzuse nicăieri, îi concepuse ea în minte.

Mai avea preferați și alții la care nici nu îndrăznea să se gândească căci îi era interzisă orice purtare a vreunui pantof cu toc. Paradoxal, erau din colecția „Îndrăznește”.

Multe colecții se scoseseră, modele diverse, cu toc sau fără, ghete sau platforme, sandale sau cizme, dar NUMAI o pereche de pantofi era sub cheie și despre aceea nimeni nu știa ceva.

Toata lumea cunoștea, însă, faptul că Cenușăreasa era persecutată de surorile vitrege care îi aruncaseră, sfidător, niște balerini. Aceasta îi adora, însă, căci erau dintr-o piele moale si de calitate cum erau toate produsele Carmine. Ordinul era ordin, așa că, deși nu îi era permis să poarte tocuri, măcar avea niște încălțări precum mănușile de catifea, moi și comode, singurul răsfăț al vieții ei.

Tot la linte și curățat de cenușă o lăsaseră și când s-au gătit pentru petrecere, și și-au luat, fiecare, cel mai luxos model de pantofi și, cu dispreț, i-au interzis să apară la bal.

Dar povestea nu ar fi poveste dacă prințul Stiletto nu ar fi urmărit prin sărbătoarea de la palat să-și găsească jumătatea, însă pretențiile lui de designer principal al brandului, erau împletite în mai multe cerințe: să aibă pantofi impecabili, să-i placă munca de echipă și să fie frumoasă, dacă se putea. Oricum, până la urmă, evenimentul era perfect pentru a afla ce preferă să încalțe supușii și frumoasele regatului, dar și mamele sau doicile lor. Verificau și trăinicia produselor, căci dansul era cel mai potrivit mod de a arăta  asta. Așa că nu ar fi fost o pierdere dacă nu găsea ce voia.

Balul începuse de multișor, dar cum era doar prima seară, numără vreo câteva purtătoare de model  Jackie Kennedy, vreo două cu gleznele ascunse în ghete biker, vreo câteva îndrăznețe în sandale decupate și zumzăia plăcut la vederea unor cizme red.

Regina mamă optase pentru unii  galbeni, din colecția care purta numele fiului său, prințul Stiletto. Era mulțumit, dar nu-i bătea inima prea tare. Recunoștea că îi era gândul la modelul pe care tocmai îl crease, dar de care nu știa nimeni și care se aflau în seiful lui. Îi numise pantofi Stiletto Red Queen.

Surorile țopăiau fericite că prințul le-a remarcat și își ridicau, chiar prea indecent, rochițele, să li se vadă pantofiorii din colecția ce-i purta numele. Una alesese nude, alta unii multicolori. Maștera parcă se îmbunase doar privind spre  roșul pantofilor, care îi aduceau aminte de tinerețe.

Doar că, ușa se deschise și, într-o rochie de bal, magică, apăru o fată deosebită. Părea a fi Cenușăreasa, dacă nu ar fi crezut-o toți, în zdrențe, acasă. Nu știau, surorile, că zâna cea bună a îmbrăcat-o în cele mai bune lucruri și cu vrăji nemăsurate o adusese la bal, dar cu aceeași conditie: „Bate de miezul nopții, hopa acasă că devii zdrențuita din mijlocul  balului..!” Rochia îi acoperea pantofii și prințul era neliniștit, orbit de frumusețea ei, că nu putea vedea și cu ce era încălțată. Evident ca o luă la dans și bineînțeles că ea, la miezul nopții, dispărea. A doua zi la fel. Nu știa dacă îl enerva mai tare fuga asta sau faptul că nu-i vedea picioarele și pantofii. Puse, așadar, smoală, și când aceasta fugi din nou, rămase acolo un pantof….cu tălpi roșii.

Cum ar fi fost asta posibil nu știa?! Se duse repede la seif și văzu, în siguranță, perechea pe care el o crease.

„-Vreau să găsesc fata, altfel sunt în pericol toate tradițiile noastre; ori avem concurență sau vreun trădător, ori mi-am găsit jumătatea care să gândească, exact, ca mine!”

Și a purces în cautarea ei. A trecut și pe la casa negustorului, dar surorile nu știau despre ce vorbește prințul care le ceruse să îi aducă toate modelele de pantofi pe care le aveau.

-Astea sunt toate?
-Da, astea sunt!
-Niciun alt model nu mai aveți? Nu, dar ne-am mai dori, însă nu a ajuns tata să trimită comanda, deși am auzit că, astfel, în trei zile îi avem, și mai stim că la noi se fac toate mărimile,de la 34 la 40 și cu prețuri accesibile, deci îi vom lua pe toți, mai ales pe cei de la ofertă.
-Mai aveți pe cineva în casă?, întrebă prințul, care cunoștea toate amănuntele astea prea bine, dar care nu amintea, deloc, de pantoful pe care-l ținea la piept.

Surorile nu recunoscură că mai exista și Cenușăreasa, dar turturele îl tot înțepau și-l îndrumară spre locul unde era ascunsă biata fata.

 -Arată-mi și tu ce porți în picioare!
-Sigur nu mai ai alții?, o iscodi el privind, neîncrezător, spre balerini, căci tare îi era familiar chipul din fața lui.

Atunci, îsi spuse Cenușăreasa că nu mai are nimic de pierdut: ori rămâne cu cenușa pe pantofi, ori se ridică din ea și, poate, prințul o  va accepta măcar ca designer dacă nu și ca soție, doar aveau viziuni la fel, căci ce coincidență era să-i fi cerut zânei bune o astfel de pereche…

Scoase pantoful de sub fustele ei răpciugoase și, sub privirile pofticioase ale surorilor care nu-și închipuiau că exista și așa ceva, se îndreptă spre prinț: „Fie ce o fi, ori mă alungă din împarăție, ori îmi dă o șansă!”

-Zi drept, cum ai furat patentul?
-Nu l-am furat, Măria Ta, l-am visat într-o seară și i-am dat zânei bune modelul, să-l facă!

Fericit, prințul îi spune ca ea e cea care îi va fi parteneră de creație, dar nu suflă o vorbă despre vreo eventuală căsătorie. Ce nu știa prințul, e că fata noastră nu voia să se mărite cu orice preț; voia un job bun, voia să poarte cei mai chic pantofi care se găseau în și la Carmine.

Trecuse o vreme de când era musafir în palat și de când cu ajutorul unui pantof Carmine își câștigase independența.  Fiecare zi era o bucurie, încălțată elegant, cu mintea plină de idei, se apucă de creat cea mai frumoasă lume, lumea pantofilor, mai frumoasă chiar și decât basmele care ne spun că „gândul bun și curat lasă inima să se vadă pe chip”. I se vedea pe față mulțumirea că putea face ce vrea și purta ce visase. Era parte din visul Stiletto Red Queen.

Era parte din lumea Carmine, cea care aducea zâmbet pe fața femeilor printr-un model de pantofi, și perfecționă și sistemul de comandă în care obțineai pantofii mai repede, doar printr-un cont, o bifare a unui produs, „cu wishlist şi compară”, dar și un formular cu ajutorul căruia îi trimitea direct acasă. Magazin pantofi Carmine Shoes, căci așa se numea acum, le făcuseră fericite până și pe surorile vitrege, care știau că astfel vor fi răsfățate mereu, și nu mai era necesar nici să-și taie vreun călcâi, nici vârful degetelor, căci în pagina produsului găseau, acum, şi un ghid de măsurare a tălpii, pentru a se asigura, toți, că pantofii le vor veni perfect. Se convingeau, astfel, că bucuriile pot apărea și prin lucruri simple. Iar dacă ești mulțumit cu tine, îți poți întâlni și prințul potrivit, poate cu un nume compatibil cu al tău.

Cenușăreasa, avea în plan să aplice, unor pantofi albi, spre călcâi, un model cu turturele. Prințul, fără să-i spună, făcuse la fel. Era evident: degeaba ar schimba ei destine, dacă destinul tot împreună i-ar aduce. De data asta a facut-o un pantof Carmine, dar mâine poate îl poți împlini pe al tău doar crezând în tine și în lucrurile care îți vin în întâmpinare.

Nu știu de ce, însă, amândoi voiau să includă pantoful cu turturele în colecția celor pentru nuntă. Hmm, curios…”

Ps. Un lucru mai vreau a spune. Am fost și Cenușăreasă, aleasă de cel mai bun prinț din lume chiar pe o stradă, într-un loc numit Temelia, dar și „soră/prietenă/fiică vitregă, femeie singură”, și orice personaj vreți voi să amintesc, dar mereu în rolurile mele am ales cu sufletul chiar și răul. Alegeți cu sufletul, răsfoind site-ul Carmine, și seduceți-vă prințul, iar dacă nu, măcar sunteți bine încălțată! Chic, românesc, natural!

 

-Iubito, trezește-te! Nu știu cât porți la picior: 39 sau 40?, mă iscodi, ușor, prințul meu.

-Și chiar e adevărat că pantofii ăștia sunt fabricați în România de 13 ani și doar din piele naturală? Dacă da, au tot respectul meu!

–

– Chiar da! Dar taci, șșșșt, mi-am reamintit basmul, mai stau, însă, puțin în el. Sunt atâția pantofi acolo…

-Știu, dar uite cu ce te aștept:

sursa: youtube

Cu acest articol particip la Superblog Spring 2016, proba nr 5.