Cercurile se închid. Vor cuprinde toate vorbele rostite deja,
Vor prinde-n ele măsurile vechi, măsurile noi
De intensitate care tulbură frecvențe și zdrăngănesc margini.
Cercurile se rotesc. Pe degete subțiri, pe inimi prinse
În vibrațiile frumosului.
Cercurile cuprind povești scrise de noi, în fiecare zi.
Destinatarul e sufletul, cufărul perfect ce adăpostește neuitari.
Receptorii? Oameni sensibili care îți vor adulmeca litera,
O vor analiza, partial, și o vor lua acasă,
Fără să ți-o dea înapoi, deși tu nu i-ai oferit-o decât cât o citire scurtă.
Nu vă apropiati de ce nu puteti cuprinde sau simți! Sunt atatea altele care vi se potrivesc!
Veți răni omul cercului încercând a intra cu forța, din incapatanări absurde!
Destinatarul vorbelor e doar sufletul, dar ce frumoși vizitatori poate primi! Unii care pun flori și fluturi pe litere.
Pentru restul, potrivită ar fi tăcerea sau depărtarea, chiar cu risc de abandon definitiv.
Sunt cercuri și în locurile cu înțeles, unele pe măsura inimii lor.
Sunt cercuri în care nu mai așez nimic. Nici vântul, nici gândul, nici intenția,
De teamă să nu strige după ajutor când s-ar vrea libere!
Nu poți ține în colivii viața. Nu-i pui margini. Nici macar cercuri.
Doar acțiunile pot fi cu start și stop. Curgerea timpului se face oricum, și dincolo de butoane sau parole.
Iubesc amintirile cu oameni pentru că nu mă lasă să uit că a greși e firesc,
Că a scormoni e neplăcut câtă vreme nu găsești comori
Și că sunetul clopoțeilor de vânt vin de dincolo de resentimente.
Sunt un cerc, unul care se rostogolește spre liniște!
Nu o mai tulburați, vă rog! Dupa punct, nu e mereu virgulă, deși, eu, precaută, mi-am îndesat o mulțime într-un sac să le scot când e criză. Am păstrat una la vedere care se va așeza însă chiar înaintea celui rătăcit cât să facă stânga împrejur. Un om senin o va da la o parte cu mâna, cu inima, cu piciorul sau gândul bun, căci drumul lui nu e făcut din semne ci din înțeles.
Ai auzit, suflete? Nu, tu cel de citesti esti cel cu gand bun. Stiu eu….
