Din anii mei tineri pleacă oameni tineri.
De tot.
În veșnicii,
În Lumină,
În grija lui Dumnezeu.

Dacă mă gândesc bine, poate nici ei nu sunt așa de tineri,
Poate nici eu.
Doar pletele mele mai păcălesc, câteodată.
Și cuvintele.

Din anii mei tineri încep a se destrama, pe alocuri, dantele cu întâmplări și chipuri,
iar golul acela nu mai poate fi reparat cu nimic.

Într-o ceașcă de portelan, cât un mosor, mi-am pus puțină cafea.
O înghit, încet, cu lacrimi uscate și un surâs nepotrivit.

Ce sa fac daca anii mei tineri au gust de cafea, iar eu vad zâmbetul senin al unora ce s-au grăbit sa duca aroma ei și în ceruri?

Dar parca ieri, o împărțeam la o terasă!

Anii mei tineri mă iau în brațe și mă țin strâns. Să nu uit ce frumoși sunt …încă.

Nu sunt tristă, doar tulburată. Mie, oricum, la numărătoare, îmi apar toți, și oameni, și ani..

 

Mi-e plină viata de certitudine in momente incerte, asa că eu am uitat de asteptari şi vise; umblu cu pasi mici, pe varful picioarelor, sa nu tulbur nămetii zăpezilor închipuite, că de mă prinde această avalanşă..depresivă ies in prag de primăvară şi nu e tocmai bine. Ieri și azi am primit cateva neasteptate de astea, de m-au troienit nitel şi mi-au înghețat lacrimile de ciudă. Se amestecă ploaia cu zăpada așa cum se amestecă dușii cu rămașii, de par toți pe pământ, însă prelinși in suflete plânse.

Pentru mine, azi, e zi de sărbătoare și totuși, un ochi râde și unul plânge, când, din anii mei tineri, pleacă oameni tineri, cum vă spun ades!

Îmi imaginez, și eu, că se plimba toți pe un nor și ne trimit semne că au ajuns cu bine. Dar cine poate ști?